Home Afaceri De la IT la contabilitate
Afaceri

De la IT la contabilitate

Robert Popa a urmat un parcurs profesional atipic: a început cu o carieră în IT, iar acum conduce un business specializat mai ales pe furnizarea de servicii de contabilitate. Înființată de părinții săi în urmă cu mai bine de un deceniu, afacerea se îndreaptă spre venituri de peste jumătate de milion de euro anul acesta.

De la IT la contabilitate
De la IT la contabilitate · Foto: Business Magazin

Într-o casă din centrul orașului Ploiești se aude zumzetul specific jobului de economist, dar este perceptibilă și atmosfera de concentrare a celor 30 de angajați care lucrează în businessul antreprenorial Geseidl. Grupul este axat pe furnizarea de servicii de contabilitate, salarizare, serviciile de suport și consultanță aferente (care generează mai mult de jumătate din cifra de afaceri); restul este compus din consultanță specială, fuziuni, lichidări, audit și consultanță privind implementarea de sisteme de management al calității.

Compania are circa 150 de clienți, din domenii precum transport – logistică, industria de prelucrări metalice, industria alimentară, agricultură și a generat anul trecut venituri de 1,9 milioane de lei. Pentru anul în curs, Robert Popa, managerul companiei, vizează o creștere de circa 15%, respectiv depășirea pragului de jumătate de milion de euro.

Robert Popa și-a început pregătirea profesională în 1993, într-un domeniu total diferit față de cel în care activează acum: pentru a deveni profesor de limba engleză pentru învățământul primar. Nu a activat însă ca profesor; patru ani mai târziu, s-a înscris la Facultatea în Automatică și Informatică Industrială (la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești), pe care a absolvit-o în 2003. Și-a consolidat pregătirea cu programe doctorale în managementul proiectelor (la Academia de Studii Economice din București – 2003-2004) și Management și Relații Economice Internaționale (ASE; 2005-2006), precum și cu alte cursuri internaționale. în intervalul 2005-2008, a obținut și licența de studii în științe economice (la Universitatea Spiru Haret din București, specializarea Contabilitate și Informatică de Gestiune).

între 1997 și 1999 a lucrat ca administrator de rețea în cadrul companiei farmaceutice Europharm din Ploiești, iar ulterior a lucrat ca intelligence resource manager la SmithKline- Beecham – Europharm SA (1999-2001); între 2001 și 2003 a lucrat ca analist programator la GlaxoSmithKline. Din 2004, este manager al Geseidl din Ploiești.

Ideea dezvoltării unui business antreprenorial le-a venit părinților lui Robert Popa, în anii 2000: ”Mama mea a fost foarte atentă la ce se întâmpla la vremea respectivă în piața de servicii și au identificat o oportunitate în acest domeniu. S-au documentat, s-au pregătit cu atenție, ne-au cooptat și pe noi, juniorii, și în 2003 am început“, descrie managerul Gelseidl începutul afacerii.  Pe parcursul primilor cinci ani de activitate au investit aproximativ 100.000 de euro, fonduri proprii, direcționate mai ales spre sistemele IT. ”După perioada inițială nu am investit mai mult decât am produs. Am fost deosebit de atenți la acest capitol și ne-am ferit de credite. Ne-a fost de folos această strategie și, mai ales în criză, am avut libertatea să alegem cum să procedăm“, spune  Robert Popa, managerul Geseidl și fiul fondatorilor afacerii.

Un punct de cotitură a fost adus de criză și, mai ales, de modul în care au fost afectați clienții companiei de aceasta: ”Având în vedere stabilitatea financiară pe care am avut-o, prin reinvestirea profitului obținut, ne-am permis să ne alegem clienții prin care puteau să continue doar relațiile sănătoase“, spune el. Financiar, au înregistrat o pierdere semnificativă în intervalul 2009-2010 (de la o cifră de afaceri de aproape 1,6 milioane de lei, aceasta a scăzut la 1,2 milioane de lei), însă Popa spune că strategia aleasă i-a ajutat ca în următorii doi ani să își revină, fără nevoia de restructurări. ”în septembrie 2009 am ales să păstrăm doar clienții care împărtășeau aceleași valori ca și noi, reducând cifra de afaceri cu 20-30%“, rememorează managerul decizia.

În decembrie 2003, la înființarea firmei, în cadrul acesteia lucrau patru angajați și doi stagiari; ulterior echipa s-a mărit constant, prin selectarea de tineri economiști care voiau să învețe din practica în cadrul Geseidl, care s-a remarcat, potrivit managerului companiei, ca firmă-școală. Media de vârstă în cadrul firmei este de 34 de ani. ”în cei 14 ani de experiență, au fost mai mult de 50 de colegi care au debutat la Geseidl și apoi au mers mai departe către posturi de conducere la Timken, Cameron, Michelin, Wabag, Lubbers sau chiar ca manageri generali tot la multinaționale. Noi căutăm să avem în echipa noastră și persoane cu experiență de la care să învățăm lucrurile de finețe“, descrie Popa parcursul ales de câțiva dintre foștii angajați.

Totuși, perspectiva lui asupra millennialilor și a candidaților actuali nu este una optimistă: ”De la an la an constatăm o scădere constantă a apetitului pentru muncă. Dacă acum 10 ani erai pur și simplu copleșit de sutele de CV-uri pe care le primeai la un simplu anunț și multe erau deosebit de bune calitativ, acum trebuie să investim sume mari pentru orice post pe care îl scoatem la concurs doar pentru a atrage atenția și a obține câteva CV-uri“, descrie Popa o tendință în ceea ce privește recrutarea specialiștilor. El a observat că pregătirea, precum și dorința de a munci sunt mai scăzute de la generație la generație. ”în ultimii ani am renunțat complet să mai căutăm candidați cu pregătire profesională. Căutăm persoane cu un anumit tip de personalitate, le pregătim și facem performanță“, descrie el noua abordare a companiei.

În ceea ce privește retenția angajaților în cadrul firmei, managementul a decis să aloce aproximativ 20% din profitul firmei este distribuit în mod egal între programe de team building și pregătire a angajaților, în scopul motivării acestora. ”Am înțeles devreme că nu doar cu bani trebuie să motivezi echipa și de aceea avantajele pe care le oferim sunt flexibilitatea programului, posibilitatea ca fiecare să își aleagă tipul de sarcini și lucrări, grija pentru fiecare, atât din punct de vedere profesional, cât și social, și modul nostru de lucru, destins, jovial“, descrie Robert Popa perspectiva sa asupra acestui tip de programe. Consideră că sportul este foarte important, ”mens sana in corpore sano, anul trecut am contractat un instructor de aerobică pentru colegele noastre care a venit de două ori pe săptămână în sala noastră de sport“, descrie el unul dintre beneficiile extrasalariale acordate angajaților.

În continuare, și-au propus să dezvolte afacerea pe trei paliere: ”Vom îmbunătăți modul de lucru pentru serviciile pe care le oferim deja, urmând să investim foarte mult timp și capital uman în această direcție. Apoi vom adăuga, treptat, noi servicii doar când putem asigura o calitate conform brandului nostru și, în al treilea rând, vom cerceta un domeniu nou, strâns legat de IT, care sperăm să ne aducă un avantaj comercial decisiv în piață“, descrie managerul Geseidl strategia pentru perioada următoare.

Robert Popa este tatăl a trei copii, perspectivă din care spune că îl îngrijorează lipsa de eficacitate a sistemului actual de a transmite tinerei generații plăcerea de a munci. ”Consider că de aici apar multe pericole și potențiale derapaje pentru cei tineri. Accesul la informație, așa cum este acum, coroborat cu consecvența, dorința de a cunoaște și perseverența nu au cum să nu ducă la un rezultat bun.“

Robert Popa spune că a ajuns la un echilibru între familia personală, profesie și activități personale, un ajutor în acest sens fiind cartea The Three Big Questions for a Frantic Family, a autorului Patrick M. Lencioni. Spune că în timpul liber îi place să învețe: ”Petrec cel puțin câteva ore pe zi studiind lucruri noi, citind. De asemenea, îmi place să fac sport. Am un program regulat de mișcare și combin ciclismul cu atletismul. Și nu neapărat ca hobby, ci mai mult ca mod de viață sănătos“. Iar dacă ar fi să își ia un an sabatic, spune că ar studia ceva nou: ”Așa cum a făcut Steve Jobs când a fost concediat; și aș călători cât mai mult pentru asta.

Mi-ar plăcea să mă reîntorc în Japonia. Viața mi se pare foarte scurtă și nu vreau să îmi pierd timpul“.

Articol scris de Florin Dull.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună