De la Est vin listarile
Bursa de la Varsovia (WSE) incearca sa convinga cat mai multe companii din statele ex-sovietice sa-si listeze o parte din actiuni in capitala Poloniei. Pentru a profita de efervescenta de pe piata ucraineana, reprezentantii WSE au decis sa deschida un Birou la Kiev, singurul de acest fel din afara Poloniei.
Bursa de la Varsovia (WSE) incearca sa convinga cat mai multe companii din statele ex-sovietice sa-si listeze o parte din actiuni in capitala Poloniei. Pentru a profita de efervescenta de pe piata ucraineana, reprezentantii WSE au decis sa deschida un Birou la Kiev, singurul de acest fel din afara Poloniei.
Lidia Adamska, membru in board-ul WSE, spune ca biroul de la Kiev va avea rolul de a stabili un prim contact cu viitorii clienti. De asemenea, aceasta a precizat ca biroul va promova bursa de la Varsovia ca o alternativa la bursele din New York si Londra. Pana in prezent, cea mai mare parte a companiilor mari si mijlocii din Ucraina s-au listat la bursele din New York sau Londra. Majoritatea au optat pentru Piata Alternativa de Investitii de la Londra (AIM), o piata mai putin reglementata, care isi propune sa atraga companii de marime medie. Bursa de la Varsovia incearca sa intre pe o nisa formata din firme de dimensiuni mai reduse. Konstantin Fisun, seful departamentului de analiza de la casa de brokeraj Concorde Capital, cu sediul in Kiev, spune ca WSE ar putea avea succes in atragerea firmelor mici care, pe langa plasarea actiunilor, ar putea folosi listarea la bursa din Varsovia pentru a-si mari expunerea. Prima firma ucraineana de pe bursa poloneza a fost producatorul de zahar Astarta, ce a reusit sa atraga aproape 22 mil. euro prin listarea a 20% din capitalul social. Daca in Ucraina tinteste firmele mici, pentru WSE isi propune sa atraga companiile mari, cum ar fi cele din domeniul financiar si al productiei. Andrei Dereh de la firma de consultanta Uniter din Minsk spune ca prima oferta publica a unei firme din Bielorusia ar putea fi lansata cel mai devreme la inceputul anului viitor. In prezent, la bursa din Varsovia sunt cotate 314 companii. Capitalizarea bursei la sfarsitul lunii iulie era de 235 mld. euro, din care 79 de miliarde reprezenta capitalizarea firmelor straine.