De la ce sumă în conturi poți zice că ai succes? Americanii cred că abia de la 5,3 mil. de dolari în sus
Ce înseamnă să ai success? Conform celor mai recente sondaje realizate în SUA, americanii sunt de acord că pentru a vorbi despre reușită pe plan financiar ai nevoie de un minim de 270.000 de dolari în salariu anual sau 22.500…
Ce înseamnă să ai success? Conform celor mai recente sondaje realizate în SUA, americanii sunt de acord că pentru a vorbi despre reușită pe plan financiar ai nevoie de un minim de 270.000 de dolari în salariu anual sau 22.500 de dolari pe lună. Când vine vorba de avere, majoritatea consideră că nu se poate vorbi de reușită fără minim 5,3 mil. dolari în conturi, scrie Bloomberg.
Aceste cifre sunt cu mult peste posibilitățile majorității americanilor. Salariul mediu din SUA în 2023 a fost de aproximativ 67.000 de dolari pe an sau 5.583 de dolari pe lună, potrivit Social Security Administration.
O soluție pentru sporirea averii este deținerea unei proprietăți, dar și aici SUA are dificultăți. În ultimii patru ani tot mai puțini americani au ajuns să-și mai permită o casă.
Conform sondajelor, doar patru din zece persoane intervievate se consideră de succes din punct de vedere financiar, iar 47% nu se așteaptă să atingă nivelul de succes pe care și l-ar dori. Cele mai mari obstacole în calea acestui obiectiv au fost identificate ca fiind economia (35%) și „fluxurile de venituri neregulate sau insuficiente” (30%).
Pe de altă parte există și americani ceva mai pragmatici. Șase din zece persoane care au participat la sondaj spun că cel mai important lucru este fericirea și că ea definește de fapt succesul. O treime dintre respondenți au afirmat că bunăstarea fizică și timpul liber sunt de asemenea semne ale succesului.