Home Actualitate De data asta sigur iesim din criza
Actualitate

De data asta sigur iesim din criza

Presa a remarcat ca FMI prevede pentru Romania in 2010 nu numai cea mai accentuata scadere a economiei dintre toate economiile din Est (1,9%, urmata de Croatia, cu 1,5%), dar si cea mai firava redresare economica la anul (1,5%, comparabila tot cu Croatia – 1,6%).

De data asta sigur iesim din criza
De data asta sigur iesim din criza · Foto: Business Magazin

Noutatea e insa nu atat ca Romania e vazuta ca ramanand in urma altor tari, ci ca FMI si-a pastrat estimarile din vara neschimbate pentru noi, desi, dupa declaratii mai vechi ale lui Jeffrey Franks, reprezentantul FMI, s-ar fi parut ca raportul asupra perspectivelor economice mondiale, aparut saptamana trecuta, urma sa includa o modificare a estimarilor, tinand cont si ca o serie de analisti straini si romani au deja si pentru 2011 viziunea unei stagnari economice sau chiar a unei continuari a recesiunii.

Deocamdata, finantatorul nr.1 al rezervei valutare a tarii isi pastreaza optimismul, dupa ce in mai multe randuri in ultima vreme a laudat public politicile Guvernului si s-a abtinut de la critici prea aspre fata de tintele neindeplinite (in primul rand legate de situatia arieratelor). Sa uitam insa nici ca, in viziunea FMI de la inceputul anului, ar fi urmat sa avem in 2010 o crestere economica de 1,3%, profund infirmata de realitate, si sa ne bucuram asadar, deocamdata, ca vom trece in 2011 cu o previziune, fie ea si firava, de iesire din recesiune.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună