De ce trebuie să te ferești de cei ce dau mecanic din cap
Într-o după amiază de vineri din mai 2002 Larry Page se juca pe site-ul Google, tastând termeni de căutare și văzând ce rezultate și reclame obține. Nu era mulțumit de ceea ce vedea.
Tasta o interogare căutând ceva la întâmplare și, deși Google returna o mulțime de rezultate organice relevante, unele dintre reclame nu aveau absolut nicio legătură cu căutarea. Căutând, de exemplu, „Kawasaki H18“, erau afișate o mulțime de reclame ale unor avocați care se ofereau să-i ajute pe imigranți să obțină vize H-18 US, dar niciuna legată de motocicleta clasică la care făcea referire căutarea. Larry era îngrozit că motorul AdWords, care depista reclamele cele mai relevante pentru o anumită căutare, prezenta uneori utilizatorilor mesaje irelevante.
Într-o firmă obișnuită, directorul executiv, văzând un produs nereușit, îl va suna pe cel care se ocupă de acel produs. Urmează o ședință, sau două, sau trei, pentru discutarea problemei, sunt trecute în revistă potențialele soluții și se stabilesc măsurile ce urmează să fie luate. Este întocmit un plan pentru implementarea soluțiilor. Apoi, după o mulțime de teste destinate asigurării calității, este lansată soluția… Larry nu a procedat în acest fel. În schimb a tipărit paginile care conțineau rezultatele ce nu-i plăceau, a subliniat reclamele nepotrivite, a lipit foile pe un avizier de pe peretele bucătăriei, lângă masa de biliard american, și a scris cu majuscule în partea de sus a paginilor „RECLAMELE ASTEA SUNT NASOALE“.
Apoi a plecat acasă. Nu a sunat pe nimeni și nu a trimis nimănui niciun e-mail. Nu a convocat o ședință de urgență. În lunea următoare, la 5:05 în zori, unul dintre inginerii noștri care se ocupa de căutare, Jeff Dean, i-a trimis un e-mail. Împreună cu câțiva colegi, a văzut nota nota lui Larry pe perete și toți au fost de acord cu punctul său de vedere. E-mailul însă nu era doar unul de confirmare a vrerii findatorului și adăugare a unei explicații facile privind faptul că problema a fost sesizată. În schimb, includea o analiză detaliată a motivului pentru care apăreau acele rezultate nedorite, descria o soluție, includea un link la un prototip de implementare a soluției, scris sub forma unui program de către cei cinci în weekend, și oferea mostre de rezultate care arătau că prototipul reprezenta o îmbunătățire a sistemului existent.“
Am preferat să deschid prezentarea volumului „Cum funcționează Google“, scris de președintele consiliului de administrație al companiei, fost director executiv, Eric Schmidt și fostul vice-președinte al departamentului de producție Jonathan Rosenberg, pentru că mi se pare că este edificator pentru ce veți obține citind cartea: o imagine fascinantă, greu de crezut uneori, a ceea ce se află dincolo de pagina www.google.com, în culisele unui gigant cu o capitalizare bursieră de aproape 400 de miliarde de dolari.
Sunt binecunoscute facilitățile de care beneficiază cei peste 50.000 de angajați ai companiei, birourile nonconformiste, spațiile de relaxare, atmosfera destinsă sau raporturile neprotocolare; dar dincolo de acestea se află o cultură specială a companiei, iar Schmidt și Rosenberg tocmai despre asta vorbesc. De ce este folositoare dezordinea în birouri, de ce nu trebuie ascultați „hipopotamii“ sau de ce trebuie exilați „valeții“, dar susținute „divele“ (vă veți închipui ușor despre cine este vorba), de ce trebuie evitate căile urmate de concurență și de ce trebuie să te ferești de cei ce dau mecanic din cap sunt doar câteva din ideile cărții. Musai de citit.
