De ce se tem românii și cum își protejează locuințele
Deși cutremurul este unul dintre riscurile de care românii se tem cel mai tare, fiind știut faptul că țara noastră are o mare expunere la acest fenomen, doar 26,35% dintre respondenții care au participat la sondaj dețin o trusă de urgență în caz de cutremur, în care sunt incluse elemente esențiale precum o lanternă, un fluier, câteva provizii și o pătură.
Cei mai mulți dintre cei care dețin o astfel de trusă locuiesc la bloc (65,64%). Acesta este și motivul pentru care, în cadrul campaniei naționale de informare, 3 dintre cei care au participat la sondaj și s-au înscris în concurs au primit, prin tragere la sorți, câte o trusă de supraviețuire care include și un manual de măsuri pe care să le iei în caz de urgență, reiese dintr-un sondaj realizat online în cadrul Campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuințe”.
Măsurile preventive financiare nu le sunt, însă, străine românilor care par să conștientizeze riscurile la care este expusă locuința lor. Astfel, majoritatea celor care au participat la sondaj (70,4%) dețin o asigurare obligatorie a locuinței. Pe de altă parte, un procent mai mic (59,1%) dintre respondenți au declarat că au în vigoare o asigurare facultativă a locuinței.
În ceea ce privește alte măsuri de protecție a locuinței, românii oscilează între un comportament preventiv și neglijență față de elemente importante. De exemplu, mulți verifică instalațiile de gaze și pe cele electrice, atunci când pleacă de acasă pentru mai mult timp, dar puțini instalează sisteme de securitate specializate, precum alarmele sau dispozitivele anti-incendiu.
Astfel, atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, 73% dintre participanții la sondaj au declarat că scot din priză toate aparatele electrice, iar 78,42% își verifică instalațiile de utilizare a gazelor.
Pe de altă parte, foarte puțini dintre respondenți au instalat un sistem de alarmă: doar 13,54% dintre aceștia. Mai mult decât atât, nici în ceea ce privește protecția
împotriva incendiilor, românii nu stau foarte bine. Conform sondajului, doar 32,92% dintre respondenți au luat măsuri preventive împotriva unui incendiu, precum instalarea unor dispozitive de detectare a fumului sau deținerea unui stingător de incendii.
Nu în ultimul rând, doar 25,51% dintre participanții la sondaj au declarat că au montate grilaje metalice la gurile de aerisire, la ferestrele de la parter sau în alte locuri pe unde s-ar putea pătrunde cu ușurință în locuința personală.