De ce se golesc buncărele americanilor de aurul lumii

Situat în inima districtului financiar din Manhattan, sediul Federal Reserve Bank of New York oferă tururi gratuite vizitatorilor. Astfel, un muritor de rând are șansa de a vizita celebrul Gold Vault, un uriaș buncăr-seif aflat la cinci etaje sub nivelul străzii în care instituția păstrează lingouri de metale prețioase pentru băncile centrale ale lumii și alte instituții. New York Fed obișnuia până nu demult să fie unul dintre cei mai importanți gardieni ai aurului națiunilor.

Începând cu anii 1970, cantitatea de lingouri de aur deținută la New York Fed în numele băncilor centrale și guvernelor străine scade încontinuu. Se observă, de asemenea, și o reducere a numărului de clienți-bănci centrale/guverne, se arată într-o analiză a Bullionstar, cel mai mare dealer de lingouri de metal prețios din Singapore. În 1963, în seiful principal de aur erau depozitate 13.000 de tone de metal prețios sub forma a 960.000 de lingouri în numele a 70 de clienți. În 1978, lista de clienți a crescut la 85 de țări.

Până la sfârșitul anilor 1990, Fed a mai rămas cu 60 de clienți. În 2008, cifra era de 36 – bănci centrale, guverne și instituții internaționale. Astfel, între 1978 și 2008, a existat o reducere uluitoare a bazei de clienți. În 2008 erau cu 50 de clienți mai puțin față de 1978. Cea mai mare parte a aurului stocat în seifurile de sub Manhattan are o formă standard, dreptunghiulară, de „cărămidă“, ce permite lingourilor să fie așezate cu precizie unul peste celălalt. Motivul pentru care buncărele-seif din New York erau cândva pline cu astfel de „cărămizi” strălucitoare este că majoritatea aurului deținut de băncile centrale străine a fost achiziționat de la Trezoreria SUA, iar acesta este aurul pe care Trezoreria americană l-a furnizat când băncile centrale și-au convertit dolarii americani în bare de aur în timpul acestor tranzacții. În timpul erei Bretton Woods, care a durat din anii 1940 până în anii 1960, Fed și Trezoreria aveau și o politică de retopire a aurului străin primit în New York în lingouri standard înainte de a-l depozita.

În 1991, în seifuri erau stocate aproximativ 315 milioane de uncii de aur. În 1997, cantitatea a scăzut la 269 milioane uncii. Până în 2004, aurul depozitat s-a redus la 226 milioane uncii. La începutul anului 2008, Fed spunea că are în custodie 216 milioane uncii de metal prețios. Începând cu anul 2012, seifurile protejau 212 milioane de uncii – aproximativ 6.700 de tone –, sub forma a 530.000 de bare de aur. În 2016, rapoartele Fed arată că instituția păstrează în custodie mai puțin de 6.000 de tone de aur. La sfârșitul lunii ianuarie, la Fed mai rămăseseră doar aproximativ 5.750 de tone din aurul națiunilor.

Fed New York nu dezvăluie identitatea clienților săi, indiferent că sunt state străine sau instituții internaționale, și nici cât de mult aur dețin aceste tipuri de clienți. Însă unele dintre aceste bănci centrale și instituții individuale fac comentarii sau oferă cifre generale privind tezaurul lor de aur. Singura informație pe care New York Fed o dezvăluie este că în 2008 au existat 36 de clienți străini.
Spre deosebire de alte bănci centrale importante, cum ar fi Banca Angliei, Banca Franței și Banca d’Italia, New York Fed păstrează foarte puțin din aurul deținătorului de aur suveran, adică Trezoreria Statelor Unite. New York Fed pretinde că păstrează 13,45 milioane uncii de aur în numele Trezoreriei SUA, dar cantitatea nu este nici cât 4% din cele 261,5 milioane de uncii de aur pe care Trezoreria Statelor Unite susține că le are.

O listă detaliată a cantităților de metal prețios al Trezoreriei SUA păstrat în custodie sub Manhattan poate fi găsită într-un document al Congresului SUA din 2011. Conform acestei declarații de inventar, 31.204 bare de aur sunt stocate în 11 compartimente (enumerate de la A la K) în seifurile special ale New York Fed.

Probabil cel mai mare client extern al New York Fed este Fondul Monetar Internațional, cu o cantitate depozitată estimată la peste 2.000 de tone. FMI este o instituție financiară internațională cu sediul în Washington. Următorul mare titular de aur a fost până în 2015 Deutsche Bundesbank, banca centrală a Germaniei, care la sfârșitul acelui an a raportat că deține 1.347,4 de tone în seifurile din New York. După o campanie de aducere acasă a 674 de tone din aurul păstrat în străinătate (nu numai în SUA) anunțată în 2012 și încheiată în 2017, cu trei ani mai devreme decât s-a vrut inițial, Bundesbank mai păstrează la New York 1.236 de tone de aur. Depozitele de la Banca Franței au fost golite complet – este vorba de 374 de tone.

Anterior, în 2000, Germania a adus acasă 931 de tone din metalul prețios depozitat la Banca Angliei, unde mai are 432 de tone, notează Reuters. Ultima campanie de relocare, în urma căreia Bundesbank a intrat în posesia a jumătate din rezervele sale totale, a costat aproape 7 milioane de euro. Pentru a-și convinge cetățenii că aurul țării există și este în siguranță, banca centrală a Germaniei a deschis în primăvara anului trecut o expoziție cu lingouri de metal prețios din rezerva țării. Numele cărții care a însoțit evenimentul, “Aurul germanilor”, evocă devotamentul de secole al nemților față de metalul galben și strălucitor la infinit, notează Handelsblatt. Expoziția reprezintă, de asemenea, încununarea cu succes a operațiuni de repatriere a aurului din New York, Londra și Paris. Campania este urmarea unei decizii din 2012 a unei instanțe de judecată germane care a cerut verificarea rezervelor valutare ale țării.

Au apărut între timp și vești că există neconcordanțe în registrele pentru aur, astfel că Bundesbank s-a simțit obligată să acționeze. Apoi, economia germană se zvârcolea lovită de criza datoriilor din zona euro, care amenința chiar existența monedei unice. Orice putea oferi încredere în banca centrală, în economie și în euro era binevenit.

Banca d’Italia susține că deține o cantitate substanțială de aur la New York, estimată la peste 1.000 de tone, echivalentul a aproape jumătate din rezervele sale. Spre deosebire de majoritatea țărilor lumii, statul italian nu deține aurul din rezervă, ci banca națională. Roma spune că banca centrală este al treilea deținător suveran de aur din lume ca mărime, după SUA și Germania, cu rezerve de 2.452 de tone.

De asemenea, Banca d’Italia ar avea 1.199,4 tone de aur, adică jumătate din rezerve, stocate în seifurile sale de sub Palazzo Koch. Cantități mai mici sunt păstrate la Londra, la Banca Reglementelor Internaționale și la banca națională a Elveției. Însă documentele de inventar al aurului nu sunt publice, astfel că cifrele sunt imposibil de verificat. Prin presa italiană circulă zvonuri că guvernul de la Roma vrea să vândă o parte din aurul băncii centrale pentru a-și finanța cheltuielile populiste. Odată cu aceste zvonuri au apărut și atacuri verbale ale guvernului asupra șefilor băncii centrale și autorităților de reglementare de pe piața financiară.

Banca centrală olandeză, De Nederlandsche Bank, păstrează 190 de tone de aur la New York Fed. În total, FMI, Bundesbank, Banca d’Italia și De Nederlandsche Bank ar putea deține oficial cam 80% din totalul aurului de sub Manhattan. Dacă aurul chiar este acolo, așa cum s-au întrebat și unii politicieni germani, realitatea poate lăsa un loc larg fanteziei. Unii spun că rezervele de aur ale Bundesbank nu mai există din anii 1960 în formă fizică în buncărele newyorkeze, ci doar în registrele de contabilitate. Campania Bundesbank arată că cel puțin o parte din el există, sau că Fed poate găsi rapid înlocuitori.

Aurul reprezintă 70% din rezervele valutare ale Germaniei, țară care deține 1,8% din aurul lumii.
În noiembrie 2014, banca centrală olandeză a anunțat că a repatriat aproximativ 122 de tone din aurul său depozitat la New York Fed. Banca mai are acolo aproximativ 190 de tone de aur.
Printre alte bănci centrale care sunt cliente ale New York Fed se numără Riksbank din Suedia (13,2 tone de aur sau 11% din rezervele sale totale), banca centrală a Finlandei (8,8 tone, 18% din rezerve), Banca Greciei, Banca Reglementelor Internaționale, Banca Centrală Europeană și băncile centrale din Afganistan și Ghana.

Anul trecut, presa turcă, în mare parte controlată de guvern, sugera că Turcia și-a adus acasă toată rezerva de aur păstrată la banca centrală americană. Astfel, guvernul turc ar fi repatriat din SUA 220 de tone de metal prețios începând cu 2017. Analiștii spun că manevra a avut o cauză mai degrabă politică decât economică, Ankara încercând astfel să trimită Washingtonului un avertisment că moneda turcă are prioritate. Cele două părți s-au aflat într-un conflict comercial și diplomatic în urma căruia lira turcească s-a prăbușit, producând o criză financiară vizibilă și astăzi.

Economia turcă este în recesiune. Conflictul cu SUA încă nu s-a stins. Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a cerut anul trecut ca împrumuturile de la FMI să fie date în aur și nu în dolari, aceasta pentru binele statelor și națiunilor presate de dolar, potrivit Kitco News, divizia de știri a unuia dintre cei mai mari retaileri de monede și bare din aur din lume.

Și Ungaria a anunțat anul trecut cu mândrie repatrierea rezervelor de aur. Este vorba de 3 tone, păstrate la Londra. Cantitatea este foarte mică în comparație cu cele ale altor state, însă până în toamnă banca centrală și-a înzecit rezervele, de la 3,1 tone la 31,5 tone de aur, nivel similar celui din urmă cu 70 de ani. Budapesta a justificat repatrierea prin boostul de încredere pe care îl dă pe piețe.  

De ce națiunile și băncile centrale și-au lăsat comorile în paza Fed New York? În primul rând America a fost în cele două războaie mondiale și în timpul Războiului Rece un teritoriu sigur, departe de raza de acțiune a Armatei Roșii. Apoi, Fed New York este unul dintre cei patru depozitari de aur desemnați ai FMI, ceilalți trei fiind Banca Angliei, Banca Franței și banca centrală a Indiei din Nagpur.

În 1976, ultima dată când FMI a raportat oficial defalcat depozitele sale de aur, instituția deținea 107 milioane de uncii de aur, dintre care aproximativ 3.300 de tone (70%) în New York, 29 milioane uncii (19%) în Londra, 12,5 milioane de uncii (8%) la Paris și 4,6 milioane uncii (3%) în India. În perioada 1976-1979, FMI a vândut 50 de milioane de uncii din rezervele sale de aur, 25 de milioane de uncii prin licitații și 25 de milioane de uncii prin distribuiri către membrii săi. Cel puțin 1.000 de tone din aurul care a făcut obiectul acestor licitații / distribuiri au provenit din New York, ceea ce ar însemna că peste 2.000 de tone de aur sunt încă în seifurile din New York, presupunând că vânzările de aur efectuate de FMI în 2010-2011 s-au făcut din stocuri din afara Fed.