De ce salariul minim încă dă dureri de cap economiștilor la mai bine de 100 de ani de la apariția sa

Dezbaterea nu este nicăieri mai încinsă ca în SUA, cea mai mare economie a lumii. În urmă cu doi ani, Seattle a devenit primul mare oraș din Statele Unite care a consfințit prin lege un salariu minim de 15 dolari pe oră. Creșterea este graduală. În prezent, salariul minim la nivel federal este de 7,25 de dolari pe oră. În Seattle, companiile mari au început anul acesta să-și plătească angajații cu 13 dolari pe oră. 15 dolari ar urma să primescă de anul viitor. Până în 2021, salariul minim de 15 dolari ar trebui să fie valabil peste tot. Anul acesta California și New York au aprobat legi care aduc salariul minim la 15 dolari pe oră. La fel au făcut multe alte orașe și localități. Însă nu toată lumea crede că a plăti mai mult oamenilor este un lucru bun. În urmă cu câteva zile s-a întâmplat ceva ce pentru mulți a părut bizar în acest context. Guvernatorul statului Missouri, Eric Greitens, a aprobat o lege prin care remunerația minimă este redusă de la 10 dolari pe oră la 7,70 de dolari. Decizia a fost luată la trei luni de la majorare. Greitens s-a justificat spunând că majorarea salariilor ”ucide locuri de muncă“ și ”scoate bani din buzunarele oamenilor“. Iar guvernatorul Bruce Rauner din Illinois a blocat o lege care ar fi ridicat salariul minim la nivel de stat la 15 dolari – o dovadă de ”raționalitate economică“, după cum a descris decizia un contribuitor al Forbes.

Revistele Quartz și The Economist au făcut o incursiune în sfera dezbaterilor privind salariul minim.

Piața locurilor de muncă, conform economiei elementare, este ca orice altă piață. Ea funcționează cel mai bine dacă salariile sunt stabilite de ofertă și de cerere, și nu de vreun alt factor cum ar fi reglementările guvernului. Așa cum guvernul nu stabilește un preț minim pentru cămăși sau fructe de avocado, el nu ar trebui să le impună angajatorilor cel mai mic salariu pe care trebuie să-l plătească angajaților.

Teoria economică standard spune că un salariu minim pe economie sprijinit de guvern ar putea duce la pierderi de locuri de muncă deoarece unii angajatori ar fi dispuși să angajeze doar cu un salariu mai mic decât cel minim, iar unii șomeri ar accepta să muncească pe mai puțin decât minimul pe economie.

Prin introducerea forțată a unui salariu minim, guvernul face rău atât angajatorilor, cât și muncitorilor și în cele din urmă reduce productivitatea economiei.

Cu toate acestea, când un studiu recent a constatat că majorarea accentuată a salariului minim în Seattle a avut ca efecte pierderea unor locuri de muncă și mai puține ore pentru angajații cu salarii mici – exact ceea ce teoria ofertei și a cererii prevede – dezbaterile din lumea economiștilor au explodat.

Principalele critici aduse de cei care au descoperit greșeli în studiu sunt că anumite categorii de angajați care ar fi putut beneficia de creșterea salariilor au fost excluse din analiză.

Salariul minim a devenit un teren de luptă pentru economiști. Thomas Leonard, de la Princeton, scrie într-o lucrare despre istoria salariului minim (”The Very Idea of Applying Economics: The Modern Minimum-Wage Controversy and Its Antecedents„) că energia care intră în argumentarea salariului minim depășește, la cantitate, importanța sa ca materie de politică. Probleme precum proiectarea asigurărilor de sănătate, politica fiscală și reforma drepturilor salariale sunt aspecte politice mai importante, spune el, dar care nu creează ranchiună la același nivel – mai puțin de 2% dintre angajații americani au primit salarii la sau sub minimul federal în 2016.

Leonard crede că salariul minim generează atât de multă nervozitate pentru că se duce direct la inima modului în care sunt văzute piețele libere. În cazul în care salariul minim se dovedește o politică bună, răstoarnă toată teoria economică ortodoxă.

Originile salariului minim pot fi urmărite până la mișcările muncitorilor din națiunile industrializate ale secolului al XIX-lea. Programele lungi, salariile scăzute și lipsa de siguranță au determinat sindicatele și reformatorii sociali să pledeze pentru o varietate de legi care să-i protejeze pe lucrătorii din fabrici. Primele legi privind salariile minime au apărut în anii 1890 în Noua Zeelandă și Australia și în anii 1900 în Regatul Unit; acestea nu prevedeau salarii minime la nivel național, așa cum există astăzi în SUA și în cele mai multe dintre statele Uniunii Europene (Germania a introdus de la 1 ianuarie 2015 un salariu minim la nivel național stabilit de guvern; în unele state europene salariul minim se stabilește prin negocieri colective între asociațiile patronale și cele sindicale), ci minimele pentru industrii specifice în care existau îngrijorări că muncitorii sunt dezavantajați.

Salariul minim a ajuns în SUA în anii 1910, dar numai în unele state și numai pentru femei și copii. ”Până la apariția unui salariu minim federal în 1938, s-a considerat că bărbații nu au nevoie de această protecție paternă, având în vedere protecția dreptului la un contract liber garantată explicit de Constituția SUA“, explică Leonard. Statele Unite au stabilit un salariu minim de 25 de cenți pe oră în 1938 și intermitent au mai ridicat nivelul de atunci (și nu în funcție de inflație). De la început era clar că salariul minim va fi un test pentru teoria economică. ”Funcționarea acestei stabiliri virtuale a unui salariu minim va fi urmărită cu interes de economiști“, scriau economiștii Beatrice și Sidney Webb în cartea lor din 1897 ”Democrația industrială“ (soții Webb se numără printre fondatorii London School of Economics).