De ce nu vorbim despre afacerile de familie?

LAVINIA RAȘCA

(ESTE MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ȘI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

M-AM  MIRAT RECENT CÂND AM AUZIT O REPREZENTANTĂ A UNEI INSTITUțII PUBLICE EXPLICÂND UNEI EXPERTE DIN SUA CĂ ÎN ROMÂNIA NU EXISTĂ AFACERI DE FAMILIE, CĂCI NU AVEM O LEGE CARE SĂ LE REGLEMENTEZE.

”Afacerile de familie sunt organizații în care deciziile sunt influențate de proprietari sau lideri din mai multe generații, de rude de sânge sau prin alianță.„ Deci, în România există afaceri de familie care funcționează conform legislației existente.

Din păcate, deși ne aflăm doar la a doua sau cel mult a treia generație de proprietari, au și apărut problemele specifice. Despre conflicte și relații deteriorate sau distruse între frați și soți parteneri de afaceri știm deja de multă vreme. Devin însă tot mai frecvente punctele de vedere diferite și chiar conflictele între generații. Sau apar problemele generate de lipsa moștenitorilor. Care sunt implicațiile? Emoții, derută, resentimente, lucruri nediscutate, chiar relații rupte, eforturi risipite inutil. Prin urmare, e mult mai grav decât în celelalte companii, fiind vorba de reducerea performanțelor companiei, dar și de familii nefericite. Oare cum va fi la a cincea generație, când afacerile vor putea avea zeci de proprietari?

IATĂ CÂTEVA SITUAțII REALE, PE CARE LE-AM ÎNTÂLNIT DIRECT. PRIMA: doi antreprenori de succes, soț și soție, fără copii, care se apropie de pensie și dintr-o dată se gândesc ce să facă cu afacerea lor, în lipsa succesorilor. A doua: o familie cu doi copii maturi, unul manager în compania părinților, celălalt consultant într-o firmă străină. Părinții se pensionează. Ce se va întâmpla cu afacerea? A treia: un antreprenor respectat, despre care se credea că are o situație prosperă, moare subit. Afacerea e moștenită de copiii lui, pe care încercase mai demult să-i implice în afacere, dar nu reușise. Ei află că tatăl lor acoperise datorii extrem de mari, făcute în ultimul timp.

ȘI ÎNCĂ UNA, CEA MAI RECENTĂ. O afacere într-un oraș din țară. Performanțele sunt mulțumitoare pentru unul dintre antreprenori, dar sub nivelul potențialului și al ambițiilor celuilalt – fiul cel mic al primului. Primul, de 62 de ani, foarte cunoscut și respectat în comunitate, iubit de salariați, soț și tată model, cetățean foarte activ, care se implică în proiecte utile orașului sau concetățenilor. Nu a absolvit facultatea începută, dar a manifestat încă înainte de ‘90 talente de întreprinzător și și-a înregistrat compania imediat ce s-a putut. Soția sa, colegă din studenție, l-a susținut mereu și l-a ajutat la contabilitatea firmelor, din ce în ce mai prospere. Au doi băieți.

Cel mare a fost un elev eminent, apoi a plecat să studieze în străinătate și a rămas să lucreze acolo, pe poziții foarte bune. Mezinul a terminat facultatea fără merite speciale, trăind sentimentul că și-a dezamăgit părinții, obișnuiți cu rezultatele remarcabile ale fratelui, de care crede că sunt mai mândri. A avut diferite slujbe bunicele, fără a-l pasiona însă vreuna pentru că, la fel ca și tatăl lui, avea înclinații de întreprinzător. Când a spus acasă că se gândește să-și înființeze o firmă, dar nu știe exact pe ce drum să o apuce, tatăl l-a chemat să i se alăture și i-a vândut jumătate din afacere. Banii i-a plătit în timp, din dividende. A fost performant, contribuind din plin la dezvoltarea companiei.

Ca urmare, tatăl l-a numit director adjunct, a doua poziție din firmă, după a sa. Cu doi ani urmă, tatăl a suferit o operație destul de gravă, după care a încetinit ritmul. Nu s-a retras, intenționând să o facă la 65 de ani. Au început unele conflicte între tată și fiu, referitor la managementul afacerii. Tatăl îl critică pe fiu că e prea rece și deleagă prea mult. Fiul se plânge de felul tot mai haotic în care tatăl se implică în proiecte care nu au sinergie cu activitatea companiei și îl acuză de micro-management. Din fericire, neînțelegerile nu au intrat în viața de familie. Mama și soția fiului, care se înțeleg excelent, se străduiesc pentru păstrarea relațiilor, deși își susține fiecare soțul. De curând, fiul a venit la tată în birou și i-a spus politicos, dar foarte ferm, că nu mai poate lucra împreună cu el, prezentând două variante: fie el va pleca într-un proiect important în Republica Moldova, pentru trei ani, situație în care se gândește să vândă partea lui din companie pe suma plătită tatălui, fie tatăl se va retrage imediat și el îi va cumpăra partea, pentru aceeași sumă. A plecat imediat acasă, fără a mai lăsa vreo cale de dialog.

Tatăl, luat prin surprindere, nu știe ce să facă. Să încerce să-și împace fiul și să-l rețină? Să-l convingă să-și păstreze părțile sociale, sperând că la terminarea proiectului va reveni cu sentimente mai bune? Să cumpere partea fiului? Sau, dimpotrivă, să i-o vândă el pe a sa și să se retragă mai devreme? Este preocupat de ceea ce vor spune fiul cel mare și soția. Și e trist că s-a ajuns la o situație radicală, fără o discuție sinceră prealabilă. Crezuse că relațiile cu mezinul erau foarte bune.

Nu știuse că el era de ani de zile măcinat de complexe de inferioritate față de fratele său, că se simțea dădăcit de autoritatea paternă la serviciu și acasă și că de aceea ajunsese să-și dorească aprins să demonstreze că se descurcă și are succes prin propriile puteri. Acesta era de fapt miezul problemei și nu diferențele de stil de management. A aflat aceste lucruri apelând la consultant. Este responsabil tatăl, că nu a aflat aceste lucruri mai de mult, sau fiul, că nu a spus? A lipsit cu siguranță comunicarea sinceră. Oricum, aceste date noi îl ajută pe tată să ia o decizie. Soluția va fi influențată și de poziția fiului cel mare și a celor două soții: a sa și a mezinului.

În afacerile de familie, orice situație dintr-un business este influențată de relațiile de muncă dintre membrii familiei direct implicați în activitate, dar și de relațiile dintre rude și de relațiile dintre membrii de familie și proprietate – care va rămâne integral sau parțial în familie.