De ce nu va plăti OMV Petrom taxa de 1 mld. euro pe profitul colosal de anul trecut
“Dosarul” taxei speciale de un miliard de euro pe care OMV Petrom ar fi trebuit să o plătească pe profitul colosal de anul trecut pare în acest moment clasat, cel puțin așa arată datele companiei publicate în această dimineață al…
“Dosarul” taxei speciale de un miliard de euro pe care OMV Petrom ar fi trebuit să o plătească pe profitul colosal de anul trecut pare în acest moment clasat, cel puțin așa arată datele companiei publicate în această dimineață al Bursa de Valori. OMV Petrom a terminat anul trecut cu un business de 61,3 miliarde de lei, de circa 2,4 ori mai mare decât cel din 2021, și cu un profit net istoric de 10,3 milarde de lei, performanță unică la nivelul economiei locale atinsă pe fondul creșterii prețurilor la petrol, gaze și energie din 2022.
Potrivit informațiilor publicate de companie, zona de energie și gaze a adus anul trecut rulaje de 29,9 miliarde de lei, circa jumătate din business fiind generat de această activitate. În 2021, vânzările pe același segment au fost de 6,6 miliarde de lei, adiăcă 25% din afacerile din 2021. Această creștere galopantă a segmentului de energie și gaze scoate OMV Petrom de sub incidența taxei speciale pe care compania ar fi trebuit să o platească pe profitul excepțional din 2022.
Începutul acestui an a debutat cu un scandal între companie și Ministerul Finanțelor privind aplicarea unei noi taxe pe profiturile excepționale din 2022 ale companiilor energetice. La finalul anului trecut, pe 29 decembrie, Guvernul României a emis OUG 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie. Prin OUG 186 se stabilește că în cazul în care profiturile impozabile/contabile din 2022, respectiv din 2023 obținute din companiile prevăzute în regulament depășesc cu mai mult de 20% media profiturilor impozabile față de media profiturilor impozabile/contabile ale perioadei 2018-2022, acestea se impozitează cu o cotă de 60%. În OUG sunt precizate foarte clar activitățile vizate de noua taxă: CAEN: 0610 – „Extracția țițeiului“, 0620 – „Extracția gazelor naturale“, 0510 – „Extracția huilei“, 1910 – „Fabricarea produselor de cocserie“ și 1920 – „Fabricarea produselor obținute prin rafinarea petrolului.“
Mai departe, în regulamentul european se precizează următoarele lucruri.
„Fără a-și modifica în mod substanțial structura costurilor și fără a-și spori investițiile, societățile din Uniune și sediile permanente care generează cel puțin 75 % din cifra de afaceri din activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor au înregistrat o creștere a profiturilor datorită circumstanțelor bruște și imprevizibile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, reducerii aprovizionării cu energie și creșterii cererii ca urmare a temperaturilor extrem de ridicate“, se arată în textul regulamentului publicat încă din octombrie anul trecut.
Firmele vizate sunt cele care generează cel puțin 75 % din cifra lor de afaceri din activități economice în domeniul extracției, mineritului, rafinării țițeiului sau fabricării produselor de cocserie, se mai arată în regulament. Practic, încă din octombrie, anul trecut, companiile din zona de petrol și gaze știau că vor fi taxate.
La începutul acestui an, OMV Petrom a declarat că „în baza rezultatelor noastre financiare preliminare aferente anului 2022 și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, ne așteptăm ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului.”
Ținând cont de rezultatele prezentate azi, OMV Petrom nu va plăti acestă taxă, pentru că nu este atins acel procent de 75% al activităților taxabile.