De ce nu este bine să mai locuiești cu părinții după vârsta de 20 de ani

Bogdan, un absolvent al Facultății de Știinte ale Comunicării, în vârstă de 25 ani, ar vrea să se mute singur, însă îi este teamă să facă un credit ipotecar. Tânărul susține că nici chiria nu este o soluție și că preferă să economisească cei 300 de euro pe care i-ar da lunar pentru un apartament. Astfel, ar putea aduna suficienți bani pentru ca într-o zi să își cumpere propria locuință. Până atunci stă cu părinții și se bucură de unele avantaje.

„În acest moment, a trăi pe cont propriu este ca și cum ai face o drumeție înr-un ținut necunoscut. Trăim într-o țară în care nu prea ni se oferă, sincer, nicio șansă, ca urmare suntem nevoiți să locuim cu părinții până la o anumită vârstă la care reușim să ne creăm o stabilitate financiară”, spune Bogdan Serediuc.

Psihologul Mirela Onețiu susține că această codependență duce la scăderea stimei de sine, la o delăsare din partea tinerilor.

„Duce la un fel de, aș putea spune chiar depresie, pentru că tinerii consideră că nu se pot descurca fără părinți și cumva sunt inutile”, a precizat Onețiu.

Ponderea tinerilor cu vârste între 25 și 34 de ani care locuiesc cu părinții variază în statele UE. Mai puțin de 10% din tineri locuiesc cu părinții în țările nordice, iar în țările din estul Europei până la 60%.

În România, bărbații pleacă de la părinți la scurt timp după ce împlinesc 30 de ani în vreme ce femeile, înainte de a împlini 26 de ani.