De ce eșuează antreprenorii români?

Ca o concluzie, businessul românesc este plin de antreprenori români, cu o putere a capitalului slabă, care implică și o putere financiară redusă, care contează prea puțin sau deloc.

Andrei Cionca, de la CITR Group, cea mai mare firmă de insolvență din România, spune că businessul românesc stă în două picioare (n.r. – dacă nu chiar direct în șuruburi, fără picioare) depinzând de cele 6.000 de companii care trag toată economia.

Dacă am avea ghinionul ca o parte dintre ele să închidă sau să sufere din punctul de vedere al businessului, creșterea economică din România, cea mai mare din Europa de un an, s-ar transforma într-o scădere dezastruoasă.

De ce avem atât de puțini antreprenori români puternici? De ce atât de puțini antreprenori români care au ajuns în dificultate reușesc să revină la suprafață? Ce ar trebui făcut și de către cine ca businessul romînesc să nu fie atât de polarizat și economia să nu depindă de un grup atât de mic de companii?

O explicație dată de administratorii judiciari care au văzut tone de bilanțuri este că antreprenorii români confundă compania lor cu propria lor pușculiță. Adică iau bani din companie pentru a-i folosi personal sau pentru a întreține familia. Din punct de vedere juridic, compania este o entitate clară, acționarul este altceva, iar cel care conduce compania alt personaj distinct.
Mulți antreprenori români nu înțeleg aceste deosebiri din punct de vedere juridic, iar acest lucru s-a văzut în cei 27 de ani de capitalism.

O altă explicație este legată de faptul că antreprenorii români se îndrăgostesc de businessul lor mult prea mult și nu au puterea să-l lase din mână atunci când trebuie, când mai pot să obțină bani pe el sau când îl mai pot restructura. Piața românească este plină de exemple de antreprenori români care au avut pe masă oferte de a vinde companiile și care au ratat tranzacția pentru câteva milioane de euro când pe masă aveau câteva zeci de milioane de euro.

Exact ca la bursă, un investitor adevărat sau un antreprenor adevărat este cel care are o vânzare la activ – știe când să vândă -, nu cel care cumpără. Oricine poate cumpăra, dar cei care știu cum să vândă pot fi numărați pe degete.

Fiind atât de îndrăgostiți de afacerea pe care au creat-o, antreprenorii români nu reușesc să se desprindă de ea, nu reușesc să o mărite, fiind mai importantă întrebarea existențială: dacă vând compania, eu ce mai fac, adică unde să mă mai duc la serviciu sau ce fac cu banii?

O altă explicație este legată de faptul că antreprenorul în sine este cel care creează și dezvoltă un business pornind de la o idee. El se scoală în fiecare zi cu ideea de creștere, de expansiune, de vânzări mai mari, de angajări de oameni, de obținut contracte. Antreprenorul știe mai puțin despre restructurare, aceasta fiind o noțiune care se bate cap în cap cu crearea și dezvoltarea unui business.

Nu poți să ai o idee și să o restructurezi a doua zi.

Când crești, toată lumea se uită la vânzări și nimeni nu se uită la costuri. La bancă te duci cu un plan de dezvoltare, nu cu un plan de restructurare. Banca îți dă credit pentru creștere, pentru că nu are cum să-ți dea bani pentru scădere. |n aceste condiții, foarte puțini antreprenori români s-au confruntat cu restructurarea propriilor companii în perioadele de creștere. Nimeni nu a spus ”pauză“ dezvoltării un an pentru a vedea ce este în companie în spatele cifrelor de creștere.

Este extrem de greu să te duci în fața companiei aflate în plin avânt pentru a ”vinde“ un plan de restructurare, care implică tăieri de costuri, de poziții, de oameni, de furnizori, de salarii.
|n 101% din cazuri, în afacerile antreprenoriale, restructurarea vine atunci când este târziu și mult prea târziu pentru a mai salva ceva. Buletinele de insolvență din România sunt pline de morți care nu au mai putut fi înviați.

O altă explicație este legată de faptul că antreprenorul român nu apelează la consultanți care să-i facă un RMN, considerând că atât timp cât au creat businessul nimeni nu poate și mai mult decât ei. Așa este, dar consultanții pot fi câteodată distructivi, să vină cu o privire proaspătă înspre businessul antreprenorului în contextul unei evoluții a pieței.

Fiind băgat zi de zi în propriu business, antreprenorul pierde contactul cu realitatea, care se schimbă fără să anunțe în prealabil. |ntreaga lume de business este plină de exemple de companii care au apărut de nicăieri și care au fost înaintea trendurilor. Este adevărat că de foarte multe ori consultanții vor să vândă idei de creștere și mai puțin de restructurare, pentru că antreprenorul nu ar putea să accepte această idee și în consecință nu ar cumpăra-o.

O altă explicație este legată de faptul că la un moment dat antreprenorul nu predă conducerea executivă a companiei unor directori, considerând că aceștia nu ar putea să facă mai mult decât fac ei. Probabil că da, dar nu acesta este rolul directorilor și al celor care preiau managementul de zi cu zi. Este extrem de greu să găsești directori buni, mai ales când antreprenorul caută o clonă a lor.

Nu știu dacă, știind acum aceste lucruri, un antreprenor român ar face altfel decât crede el că este bine. Tocmai aici este diferența dintre un antreprenor și un director.