De ce este România atât de specială

O doamnă procuror s-a pensionat la 48 de ani, cu o pensie “specială”. Doamna “specială” este cea care a îngropat dosarul “10 august”.

“Specialii” au pensii de 1.000 – 1.500 de euro, în vreme ce o pensile medie “normală” este de 290 de euro. Cei 10.000 de “speciali” primesc, anual, pensii de peste 2 miliarde de euro, adică peste o zecime din toate pensiile plătite tuturor celorlalți peste cinci milioane de “nespeciali”.

O femeie “nespecială” iese azi la pensie la 60 de ani. Având în vedere că dna procuror are 48 de ani, iar vârsta de pensionare la femei va crește până se va alinia, foarte probabil  – legislația nu te lasă să ghicești nici măcar ziua de mâine – până în 2030, cu cea a ieșirii la pensie a bărbaților (65 de ani), înseamnă că doamna “specială” a fentat, cu acordul statului, cel puțin 15 ani de muncă, dar primește o pensie de 7 ori mai mare decât a unei “nespeciale”. În ciuda faptului că “nespeciala” a contribuit mai mult la sistemul public de pensii decât “speciala” care nu ia pensie în funcție de contribuție, ci de ultimul salariu, plus sporuri de antene puse de extratereștri, plus prime de tuse și de junghi. Acum statul zice că trebuie să ne pensionăm la 70 de ani. Dar “specialii” se pensionează la 45-48 de ani.

Doamna “specială” va mânca pensie cel puțin 35-40 de ani de acum înainte (ne ghidăm după speranța de viață la pensie, nu la naștere). Adică cam 700.000 de euro. O “nespecială” cu pensia medie de 290 de euro (asta dacă a cotizat vreme de 35 de ani la sistemul public de pensii) a cărei speranță de viață la pensie este de cam 16 ani, va încasa 55.000 de euro, de la primul talon de pensie, până la prima lopata de pământ aruncată peste sicriu.

Imaginați-vă acest scenariu supersimplist, fără alte amăgiri sau calcule contabile. Salariul mediu brut este astăzi de puțin peste de 5.300 de lei. Statul reține, din acești bani, 1.345 de lei pentu pensia viitoare a contribuabilului (25%). La 35 de ani de contribuție, angajatul lasă statului 565.000 de lei. Dar pensia lui lunară (medie) va fi de aproximativ 1.400 de lei – cât este punctul de pensie. Ca fostul contibuabil să poată să-și pape banii din contribuții (care sunt ai lui), ar trebui să trăiască 33-35 de ani, după anul de pensionare. Însă, cum arătam, speranța de viață la ieșirea la pensie, pentru cei cu stadiul complet de cotizare este, în România, de 16-17 ani. Pentru “speciali” care nu sunt înscriși în grila de mai sus și care ies la pensie la 45 de ani, dar care nu contribuie decât cu 10% la propriile lor pensii, speranța de viață după pensie ajunge, firește, la 35 – 40 – 50 de ani.

Nu este singura particularitate a României, aceasta frumoasă.

Statul plătește 35% din veniturile sale totale pentru salariile angajaților său. Nicăieri în UE nu veți găsi așa ceva – media Uniunii este de 22%.

Și, mai special decât atât, nu veți găsi niciunde, în afară de România, “ordoliberali” – acei oameni care susțin că statul trebuie distrus, iar taxele anulate – care să fie angajați în funcții-cheie în ordinea statului. Oameni care propăvăduiesc eliminarea taxelor iau de la stat mii de euro lunar, dar sunt chemați să “reformeze” un sistem care i-ar mătura de pe scenă. Curată reformă a statului, a pensiilor, a salariilor.