De ce e nevoie de mai mult decât de un guvern nou pentru a trece de criza economică

Adevărata criză cu care avem de-a face e dublă: pe de o parte, Europa a pierdut teren în fața altor piețe emergente, în frunte cu China – a pierdut în materie de populație, nivel de trai, competitivitate și inovație -, iar, pe de altă parte, și în interiorul Europei apar schimbări de nivel de trai, “în funcție de vrednicia din trecut, prezentă și cea percepută pentru viitor a țărilor ei”. Cam așa arată, rezumată de guvernatorul BNR, perspectiva din care trebuie privit viitorul României, într-un moment de îndoială ce dă fiori nu numai celor ce au crezut și cred în proiectul european, dar și celor ce l-au dezavuat.

“Este posibil ca proiectul european să nu fie de succes, din punctul de vedere al competitivității”, afirmă pentru prima dată Mugur Isărescu. “Și de fapt aceasta e marea întrebare – în ce măsură poate rezista proiectul multicultural al Europei, așa cum a fost conceput de părinții UE, cu păstrarea particularităților naționale și a diferențelor culturale, care sunt o bogăție și nu o piatră de moară pentru Europa, și în același timp noi, europenii, să nu devenim muzeul de antichități al omenirii în această bătălie pentru competitivitate.”

Problema fiind pusă așa, ce poate face România ca să-și găsească drumul, într-un context unde atât acordurile cu UE și FMI, cât și presiunea piețelor financiare limitează tot mai strâns marja de acțiune a guvernului? La conferința de săptămâna trecută de la BNR, guvernatorul a tratat aceste limite drept ancore economice, sugerând că ar trebui să profităm de ele exact în măsura în care ne avantajează. În speță, după încheierea actualului acord preventiv cu FMI, e posibil ca România să mai încheie unul, dar ar fi de preferat să nu “lungească” relația, pentru că așa apare percepția că țara “are mari slăbiciuni” atât la capitolul guvernării, cât și la cel al finanțării.

Cel mai sănătos e ca România să se finanțeze de pe piețe și să ajungă la disciplina lor, spune Mugur Isărescu – ceea ce exclude o acumulare de datorii care să ne ducă din nou la un ciclu asemănător anilor ’70-’80, cu o economie care se îndatorează timp de zece ani și se obișnuiește să crească pe deficite de cont curent de 10% din PIB, pentru ca apoi în 2-3 ani să se restrângă brutal cu 20% pentru plata datoriilor, cu consecința detehnologizării și a tăierii oricărei șanse în competiția internațională.

Ancora cea mai nouă pentru România, respectiv ceea ce se numește “noua guvernanță economică europeană”, cu regulile ei de disciplină fiscală, trebuie văzută din mai multe unghiuri. Ea implică garantarea în comun a datoriilor țărilor europene, care vine la pachet cu o anumită cedare de suveranitate, “astfel încât cine vrea să aibă datoria garantată trebuie să accepte această cedare de suveranitate, iar, dacă nu acceptă, atunci să nu facă datorii sau măcar să nu aibă pretenția de la alții să i le garanteze”, explică Valentin Lazea, economistul-șef al BNR.

În același timp, Lazea arată că după sistemul de monitorizare a statelor UE din cadrul Semestrului European, element al “noii guvernanțe”, România stătea mai bine decât majoritatea țărilor europene încă din 2010, când îndeplinea 7 din 10 criterii macro (cele neîndeplinite fiind soldul contului curent ca medie a ultimilor trei ani, poziția investițională externă netă și ritmul mediu de creștere anuală a salariilor în ultimii trei ani). În 2011 a îndeplinit și criteriul costului cu forța de muncă, având o medie a creșterii pe ultimii trei ani de 6,3%, față de 22% în 2010. “România este deci o țară normală din punct de vedere macroeconomic, iar această normalitate e ca sănătatea pentru un om: abia atunci când o pierzi îți dai seama ce prețioasă e”, a conchis Lazea, trimițând la dezechilibrele lăsate de epoca de aparentă bunăstare dinainte de 2009, pe care atât de rapid a topit-o criza.