De ce cresc afacerile touroperatorul Mareea cu 45% anul acesta față de anul trecut
Agenția de turism Mareea a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 40 de milioane de lei, în creștere cu 43% față de rezultatele din perioada similară a anului trecut, și estimează pentru întregul an 2011 vânzări de 44 milioane de lei, cu 45% mai mult decât în 2010.
“Principalele motive ale evoluției bune sunt dezvoltarea în acest an pe piața din București cu trei agenții, deschiderea unei agenții noi în Cluj, lansarea unor pachete pentru mai multe destinații noi și introducerea unor zboruri charter spre insulele grecești”, spune Marius Usturoiu, proprietarul Mareea.
Conform lui, Mareea este primul touroperator din piață care a pregătit și lansat efectiv programul de înscrieri timpurii pe litoralul românesc pentru sezonul estival 2012. Reducerile pentru pachetele turistice achitate din vreme ajung la 30%.
Firma a fost înființată în urmă cu 15 ani la Deva și are 11 agenții la nivel național, dintre care patru în București, urmând ca în luna ianuarie să deschidă o a cincea în Capitală și alte trei în franciză.”Ne propunem ca în următorii trei ani să ajungem la un număr de peste 25 agenții la nivel național”, a afirmă Usturoiu.
Touroperatorul a intermediat concediile a peste 80.000 de turiști în acest an pentru litoralul românesc, în creștere cu 23% comparativ cu anul trecut.
“Am semnat în septembrie un contract de preluare a complexului hotelier Mercur-Minerva din Mamaia, pe care îl vom transforma într-o unitate destinată în primul rând familiilor cu copii și va fi inaugurată în mai 2012”, declară Usturoiu.
Complexul hotelier Mercur-Minerva, situat în nordul stațiunii Mamaia, include două hoteluri de trei stele, care au peste 300 de camere, și o vilă cu 14 apartamente.
Touroperatorul vinde pachete turistice în toate destinațiile din România dar și în Grecia, Spania, Turcia, Bulgaria și Croația, operând curse charter din București, Cluj, Timișoara și Iași, precum și peste 40 de circuite culturale în toată Europa. Mareea are, pe lângă cele 11 agenții proprii, și o rețea de 1.400 de agenții partenere în întreaga țară, iar numărul de clienți depășește 120.000 pe an.