De ce cred vienezii că sunt la adăpost de o inundație care vine odată la 10 milenii?

Despre o inundație cum lumea nu vede decât o dată la 10 ani se spune că este ceva îngrijorător. Una cum nu vine decât o dată la 30 de ani are potențialul de a fi distrugătoare. Una a cărei recurență se poate măsura în ere geologice poate fi apocaliptică. De ce cred însă vienezii că sunt feriți de cea din urmă?

Despre sistemul care protejează Viena de furia apelor Dunării se spune că se poate opune cu succes unei inundații care apare doar o dată la 10.000 de ani, după cum reiese dintr-un articol amplu publicat de The Washington Post. A fost construit în anii ’70-’80,  după lungi controverse. Și-a arătat utilitatea în inundațiile din 2013. Apoi în cele din 2021. Cele de anul acesta, care au făcut ca Budapesta, o altă capitală străbătută de Dunăre, să pară un oraș sub asediu n-au pus probleme. În vara anului 2021, pe măsură ce inundații fatale distrugeau gospodării și sate întregi în anumite părți ale Germaniei și Belgiei, echipa care gestionează apărarea Vienei împotriva inundațiilor știa că avea aproximativ două zile la dispoziție înainte ca potopul să ajungă în oraș.

Secțiunea Dunării care străbate capitala Austriei s-a umflat până la cote periculos de ridicate. În trei ore, pe 17 iulie, serviciul meteorologic austriac a înregistrat în Viena mai multe precipitații de când se fac astfel de măsurători. Și totuși, echipa de apărare împotriva inundațiilor nu s-a arătat îngrijorată. Ei au deschis porțile de ecluză ale Noii Dunări și au canalizat o parte din viitură pe acest canal paralel  creat de om, permițând excesului de apă din fluviu, resturilor și trunchiurilor de copaci aduse de Dunăre să elibereze în grabă albia naturală. Înotul, plimbările cu barca și cu caiacul au fost temporar interzise.

Cu malurile inferioare ale Insulei Dunării inundate, restaurantele și barurile de acolo au rămas închise. Totul a mers conform planului. „Cred că este corect să spun că Viena are cea mai bună protecție împotriva inundațiilor din lume”, a spus Wilfried Fellinger, inginerul-șef al echipei de apărare contra viiturilor.

În toată Europa, inundațiile catastrofale și mortale din iulie 2021 au lăsat comunitățile aflate de-a lungul fluviului întrebându-se dacă sistemele lor de apărare vor fi suficiente în condițiile în care schimbările climatice provoacă fenomene meteorologice extreme. Populația de pe întreaga planetă expusă riscului de inundații a crescut deja cu un sfert, potrivit unei analize efectuate de cercetătorii de la Universitatea din Arizona.

Până la sfârșitul acestui deceniu, milioane de oameni care cred că casele lor sunt în siguranță vor descoperi că nu este așa. Dar vienezii nu vor fi printre ei, crede Fellinger. Pe hârtie, sistemul de apărare împotriva inundațiilor  la construirea căruia a contribuit în anii 1980 ar putea  proteja orașul chiar și de o inundație care vine o dată la 10.000 de ani. „Este unic”, a spus inginerul.

Experții spun că apărarea Vienei este, de asemenea, un exemplu îndrăzneț și vizionar care subliniază abordările ample pe care multe orașe vor trebui să le adopte pentru a se proteja de inundațiile din ce în ce mai frecvente. La Viena, planificatorii au folosit solul excavat din canalul artificial – în esență un produs rezidual – pentru a ridica o insulă de aproximativ 21 kilometri lungime, cât diametrul unei capitale medii, și lat de 250 metri, cu trasee pentru biciclete și drumeții care unduiesc prin pajiști și păduri și pe lângă iazuri și câteva plaje pentru nudiști. Ancorată lângă mal este o „navă școală” care găzduiește aproape 1.000 de elevi din clasele V-XII.

„Când Viena ocupă primele locuri în clasamentul cel mai locuibile orașe, atunci Insula Dunării, ca zonă de agrement și recreere, are o mare contribuție la asta”, a spus Andreas Voigt, profesor de planificare urbană la Universitatea de Tehnologie din Viena. Proiectul, a explicat el, a permis, de asemenea, comunităților de pe malul stâng al Dunării, denumite în mod obișnuit „Transdanubia”, să se dezvolte și să devină cele mai mari două cartiere ale Vienei.

Acolo unde odinioară vacile pășunau în lunca inundabilă, o cincime din cei 2 milioane de locuitori ai orașului sunt stabiliți acum în jurul celor mai înalte clădiri ale orașului, inclusiv unul dintre cele patru sedii internaționale ale Organizației  Națiunilor Unite. Ceea ce este, de asemenea, izbitor – și poate o lecție pentru factorii de decizie din ziua de astăzi – este că politica s-a mutat pe bancheta din spate, a spus Reinhard Breit, în vârstă de 91 de ani, care a condus planificarea urbană a Vienei când au fost discutate noile proiecte de apărare împotriva inundațiilor.

„A fost un proces deschis în care cele mai bune idei au câștigat, și nu unul bazat pe partizanat politic”, a spus Breit.

Prima dată când Viena a încercat să îmblânzească Dunărea și să atenueze inundațiile a fost în anii 1870. La un cost de 400 de milioane de euro în banii de astăzi, echipa care tocmai finalizase Canalul Suez a canalizat brațele râului într-un singur curs și l-a fortificat cu diguri la fel de înalte ca o clădire cu șapte etaje. A fost un efort colosal – și totuși nu a fost un proiect suficient de îndrăzneț.

Prima dată când Viena a încercat să îmblânzească Dunărea și să atenueze inundațiile a fost în anii 1870. La un cost de 400 de milioane de euro în banii de astăzi, echipa care tocmai finalizase Canalul Suez a canalizat brațele râului într-un singur curs și l-a fortificat cu diguri la fel de înalte ca o clădire cu șapte etaje. A fost un efort colosal – și totuși nu a fost un proiect suficient de îndrăzneț.

Digurile au cedat la scurt timp după cel de-al Doilea Război Mondial în timp ce trupele americane, franceze, britanice și rusești erau încă staționate în oraș. În Viena inundată timp de săptămâni, locuitorii au trăit în tabere de urgență, în timp ce pe drumurile și prin clădirile majore înotau peștii. „Ne-a devenit clar că ar fi necesare măsuri foarte dure pentru a proteja cu adevărat Viena de inundații”, a spus Breit.

Analizând înregistrările istorice, experții și oficialii au descoperit că cea mai gravă inundație a orașului a avut loc în 1501. Pe baza acestor evenimente și a altora, primăria orașului a stabilit că un canal de evacuare ar trebui să absoarbă până la 14.000 de metri cubi de apă pe secundă din râu – suficient pentru a umple 22.000 de piscine de dimensiuni olimpice în fiecare oră.

Chiar și pentru un râu de mărimea Dunării „este un volum uriaș”, a spus Hayley Fowler, profesor de impactul schimbărilor climatice la Newcastle University School of Engineering din Anglia. Când barajele copleșite și inundațiile fulgerătoare au forțat mii de cetățeni din Europa Centrală să-și părăsească locuințele în 2013, în cele mai grave inundații de secole, Viena a rămas nevătămată. Canalul de deviere mai putea prelua încă un sfert din capacitatea sa. Inițial, materialul care trebuia excavat pentru canal urma să fie „depus undeva în spatele Cortinei de Fier”, a spus Voigt.

Apoi, planificatorii au propus ideea de a-l folosi pentru a ridica o insulă artificială. „Mulți au vrut să construiască parcări sau blocuri pe el, pentru a refinanța costurile de construcție”, a povestit Breit, care a susținut păstrarea acestuia pentru crearea de spațiu verde. Oricum, „insula spaghetelor” a fost ridiculizată de tabloide, precum și de partidul conservator din Viena, care a torpilat proiectul. Partidul socialist, însă, a continuat și a rupt coaliția cu conservatorii în 1973 printre altele din cauza insulei.

Construcția a început în acea perioadă și a durat până în 1988. „Aproape instantaneu, Insula Dunării a devenit parte a vieții vienezilor”, a spus Breit, care a continuat să predea planificarea urbană la Institutul de Tehnologie din Berlin. Cu umbrele de plajă cu dungi, vienezii și-au revendicat zona de agrement chiar înainte ca iarba să fi crescut pe terasamente. În zilele însorite, zeci de mii de oameni se distrează sau se plimbă acum în zonă. „Te simți într-adevăr ca și cum ai fi în natură, chiar dacă ești aproape în mijlocul orașului”, a spus Lena Köppler, o studentă la teatru în vârstă de 22 de ani, care-și petrece unele weekenduri înotând pe lângă lebede, caiace și stand-up paddleri. În ceea ce privește majoritatea vienezilor, a adăugat ea, inundația din 2021 a fost un scurt memento că insula și canalul nu sunt doar locuri de agrement și divertisment; sunt și gardienii lor.

Când delegații din țări precum Suedia, Coreea de Sud, China, Serbia și Slovenia vin să învețe din exemplul Vienei, oficialii sunt impresionați, a spus Fellinger. Au venit chiar și ruși. Dar majoritatea arată spre costurile prohibitive de compensare a proprietarilor pentru a face loc unor proiecte similare. O altă chestiune, a spus Fowler, „este să știm cât de mari pot ajunge aceste inundații și pentru ce planificăm”.

Proiectele de apărare împotriva inundațiilor se bazează în general pe cel mai recent dezastru sau pe evaluări pentru inundații care, statistic, au loc o dată la un secol, a spus ea. Schimbările climatice, totuși, au făcut ca „inundațiile secolului” să fie mult mai comune. „Acum, s-ar putea să ai două într-un deceniu”, a spus Igor Liska, expert la Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea, formată din cele 14 țări care își împart bazinul hidrografic cel mai internațional din lume.

Analizând înregistrările istorice, experții și oficialii au descoperit că cea mai gravă inundație a orașului a avut loc în 1501. Pe baza acestor evenimente și a altora, primăria orașului a stabilit că un canal de evacuare ar trebui să absoarbă până la 14.000 de metri cubi de apă pe secundă din râu – suficient pentru a umple 22.000 de piscine de dimensiuni olimpice în fiecare oră.

Deși Viena ar putea fi o excepție, Liska și Fowler au spus că comunitățile fluviale vor trebui pur și simplu să învețe să trăiască cu inundațiile.

„În ultimele decenii am crezut că putem proteja oamenii 100% prin construirea de diguri suficient de înalte”, a spus Liska. „Dar acum există un nou concept de a trăi cu inundațiile.” Scopul principal este de a crea zone mult mai mari în care apa de ploaie poate fi reținută și de a oferi râurilor mai mult spațiu pentru a-și crea meandre ori de câte ori este posibil.

Din când în când însă, extremele meteorologice aduse de schimbările climatice se vor dovedi prea greu de gestionat, chiar și pentru cele mai mari zone de retenție. De ploi torențiale precum cele care au provocat inundarea râului Rin în vara anului 2021, a avertizat Liska, „este aproape imposibil să te ferești. Deci, atunci trebuie încercată minimalizarea impactul negativ”.

Creșterea gradului de conștientizare a publicului – îndemnarea oamenilor să se mute din zonele inundabile sau să
nu-și păstreze obiectele de valoare la parter sau în beci – poate atenua impactul. La fel ca apărarea îndrăzneață împotriva inundațiilor concepută de Viena în anii 1960, soluțiile de astăzi ar putea crea oportunități pentru orașe mai verzi și spații mai locuibile.

O opțiune este de a transforma zonele urbane în „orașe-burete”, în care suprafețele etanșe acum precum trotuarele sau acoperișurile sunt acoperite cu verdeață care ajută la absorbția apei de ploaie, a spus Lamia Messari-Becker, profesor de inginerie civilă la Universitatea din Siegen din Germania și consilier al guvernului german. „Chiar dacă canalele mari pot reține viitura de pe râu, dacă plouă prea mult va persista problema depășirii canalizării”, a explicat Messari-Becker, „deci trebuie să ne asigurăm că apa de ploaie se poate infiltra în pământ cât mai repede posibil.” Fellinger crede că schimbările climatice fac din ce în ce mai probabilă inundația de 10.000 de ani pentru care orașul și-a proiectat apărările. „Va veni mai devreme”, a spus el, stând între computerele care controlează porțile și un televizor vechi cu tub catodic. Nici atunci, a spus el, Insula Dunării nu ar fi scufundată sub apă. Pentru controlul inundațiilor de pe Dunăre, a spus Fellinger, „nu este nimic de îmbunătățit. Trebuie doar să păstrăm ceea ce avem”.   

Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru