De ce cred americanii că bursele lor sunt manipulate
Un înotător cu branhii și degete membranate a câștigat campionatul mondial la natație. Performanța sa nu uimește pe nimeni, concurentul doar are atâtea avataje față de ceilalți. A fost însă o competiție cinstită, în spiritul jocului? În SUA, răspunsul ar…
Un înotător cu branhii și degete membranate a câștigat campionatul mondial la natație. Performanța sa nu uimește pe nimeni, concurentul doar are atâtea avataje față de ceilalți. A fost însă o competiție cinstită, în spiritul jocului? În SUA, răspunsul ar putea fi pozitiv.
Și jocul la Bursă sau pe oricare alte piețe financiare este o competiție. Câștigă cel norocos, cel inspirat sau cel care știe înaintea celorlalți ce se va întâmpla în economie sau cu o companie. Însă aceste tipuri de informații nu sunt la îndemâna celor mulți și de aceea regulile jocului tind să descurajeze abuzurile. În SUA, unde funcționează cele mai mari burse de acțiuni din lume, regulile sunt altele.
Chiar un vicepreședinte al Rezervei Federale americane este criticat că și-a scos banii dintr-un fond de obligațiuni pe care cândva l-a și consiliat și i-a reinvestit în acțiuni chiar înainte ca șeful său să facă un anunț important despre strategia băncii centrale a SUA, ale cărei decizii mișcă orice piață financiară a lumii, în lupta cu criza provocată de pandemie. Vestea a fost adusă de Bloomberg după ce alți doi oficiali ai Fed – banca centrală americană – au anunțat că se pensionează după ce au ajuns în centrul atenției cu pariuri la limita moralității. Dar aceștia sunt peștii care sar singuri la suprafață și-i vede toată lumea. Există în adâncuri alții mai mici, mai mulți și mai lacomi. Un studiu nou arată că tranzacționarea pe baza informațiilor din interior – insider trading – este o practică larg răspândită pe piețele din SUA. Prin urmare, nu este de mirare că cei mai mulți americani cred că Bursa lor de acțiuni este manipulată, scrie Bloomberg, care le dă dreptate și a scanat în adâncime această problemă.
Jimmy Filler a făcut o avere considerabilă cumpărând și vânzând fier vechi în Birmingham, Alabama. Acum, când se apropie de 80 de ani și s-a retras în mare parte din afaceri, colecționează mașini de epocă și deține o vilă uriașă în zona deluroasă din afara orașului. Urbei i-a donat 1 milion de dolari pentru a ajuta la construirea unei facilități de antrenament pentru echipa de fotbal a Universității Alabama. Această generozitate a făcut ca Filler să fie un nume mare în orașul său natal – însă este și mai cunoscut ca un jucător la Bursă mai special.
Filler are o experiență incredibilă în ceea ce privește cumpărarea de acțiuni la companiile pe care le consiliază și în care investește. Din cele 496 de tranzacții pe care le-a făcut din 2014 cu titluri la ServisFirst Bancshares Inc. din Alabama, companie în al cărei Consiliu de Administrație stă, și la Century Bancorp Inc. din Massachusetts, unde este cel mai mare acționar, 372 dintre acestea, sau 75%, au adus profit trei luni mai târziu. Acesta este genul de alergare la care visează cei mai buni jucători sau pariori din lume. Filler este cel mai de succes parior de felul lui – corporate insider – din SUA, potrivit TipRanks, o companie de date care evaluează directorii în funcție de cât de buni sunt la tranzacțiile de sincronizare. Ca urmare a acestui statut, de fiecare dată când Filler cumpără o cotă în ServisFirst sau Century, 2.699 abonați ai TipRanks primesc o alertă. Unii dintre ei, presupunând că performanța anterioară a lui Filler va continua, urmează exemplul și cumpără acțiuni pentru ei înșiși.
În SUA, un insider este definit ca un executiv superior, membru al boardului sau orice acționar care deține 10% sau mai mult dintr-o companie. Există aproximativ 82.000 de astfel de jucători și de fiecare dată când tranzacționează sunt obligați prin lege să depună o declarație, cunoscută sub numele de Formularul 4, în termen de două zile. Aceste înregistrări pot fi vizualizate pe site-ul web al Securities and Exchange Commission al SUA (autoritatea de reglementare a piețelor financiare), fiind adăugate în fiecare zi, dar majoritatea nu oferă prea multe informații. „Trebuie să știi unde să te uiți”, spune Uri Gruenbaum, director executiv al TipRanks. Directorii primesc de obicei o parte din compensațiile lor în opțiuni pe acțiuni, oferindu-le dreptul de a cumpăra acțiuni la un preț stabilit înainte de o anumită dată, deci dacă un executiv exercită pur și simplu o opțiune care expiră, probabil că nu dezvăluie prea multe despre modul în care el vede perspectivele companiei. Vânzarea s-ar putea să nu spună prea multe deoarece există tot felul de motive pentru care un insider ar putea dori să transforme acțiunile în cash – pentru a cumpăra o barcă, de exemplu. Abia atunci când insiderii își folosesc propriile fonduri pentru a cumpăra acțiuni pe piața deschisă merită o atenție deosebită.
TipRanks folosește un algoritm pentru a sorta fluxul de înregistrări SEC, a filtra ceea ce numește tranzacții „neinformate” – adică cele care nu par să aibă valoare predictivă – și a crea o listă continuă a primilor 25 de insideri. Pe lângă faptul că analizează rata de câștig, serviciul ia în considerare și cât, în procente, câștigă insiderii pe tranzacție. Cei cu palmares bun, precum Filler, au un scor mai bun. „Cineva ar putea alege cu succes capul de pe monedă de cinci ori la rând, dar să o faci de 20 de ori sau de 50 de ori este foarte greu”, spune Gruenbaum.
În SUA, un insider este definit ca un executiv superior, membru al boardului sau orice acționar
care deține 10% sau mai mult dintr-o companie. Există aproximativ 82.000 de astfel de jucători
și de fiecare dată când tranzacționează sunt obligați prin lege să depună o declarație.
Pe lângă Filler, alte vedete ale TipRanks îl includ pe Steve Mihaylo, CEO al companiei de servicii de telefonie Crexendo, unde deține o participație de 60 de milioane de dolari. Mihaylo a realizat un profit la trei luni cu 83% din tranzacțiile sale în ultimii cinci ani, chiar dacă acțiunile Crexendo au mers în zig-zag. Cei 1.985 de urmăritori ai săi înțeleg că atunci când CEO-ul cumpără, există o șansă decentă ca acțiunile să crească. Apoi, este Snehal Patel, CEO al companiei farmaceutice Greenwich LifeSciences, care a efectuat doar cinci achiziții, dar a obținut un profit mediu de 488% din ele deoarece patru dintre tranzacții au precedat anunțul rezultatelor promițătoare dintr-un studiu cu medicamente împotriva cancerului. Filler spune că este un investitor pe termen lung în Century și nu a fost niciodată afiliat companiei; el mai spune că nu a vândut niciodată vreo acțiune nici la Century, nici la ServisFirst. Patel subliniază faptul că succesul testului Greenwich LifeSciences a fost menționat pe site-ul web al companiei și în prospectul IPO al acesteia înainte de a tranzacționa.
Nu doar cei din topul clasamentului sunt cei care întrec constant piața. Achizițiile efectuate de executivii americani au depășit S&P 500 în intervalul de 12 luni care a urmat, cu o medie de cinci puncte procentuale între 2015 și 2020, potrivit unei analize TipRanks. Decalajul ar putea să pară scandalos pentru cei care cunosc doar superficial regulile SUA privind tranzacțiile de timp insider trading, care fac ilegal ca traderii din interior să tranzacționeze folosind informații materiale – sau semnificative din punct de vedere financiar – nepublice.
Și totuși, pe Wall Street a fost de mult timp un secret public că insiderii tranzacționează pe baza a ceea ce cunosc. În 1962, Perry Wysong, un investitor cu papion din Florida, a început să publice un buletin informativ care identifică oportunitățile bazate pe insider trading. Ani mai târziu, un tânăr agent de bursă din Florida specializat pe depistarea anomaliilor în tranzacțiile de insider trading, George Muzea, a înființat o firmă de consultanță care să-i consilieze pe George Soros, Stanley Druckenmiller și alți administratori de fonduri speculative, adesea la jocuri de tenis. În 2008, un grup de analiști de la Citigroup a publicat o studiu care a constatat că un portofoliu care reflectă tranzacțiile insiderilor poate produce un uimitor 23,5% pe an, mai mult decât toate fondurile speculative, cu excepția celor mai profitabile.
Nimeni nu pretinde că știe sigur că Filler sau oricare dintre celelalte vedete ale TipRanks profită de informațiile nonpublice. Oricine poate avea noroc la infinit, sau deloc. În plus, insiderii vor avea întotdeauna un simț general mai bun decât alții cu privire la starea companiei lor. Dar un număr tot mai mare de cercetări sugerează că multe persoane din interior fac tranzacții bune datorită a ceva mai mult decât norocul sau inspirația. Aceasta indică faptul că insider tradingul este o practică generalizată la executivi și că nimeni – nici autoritățile de reglementare, nici Departamentul de Justiție, nici companiile în sine – nu face nimic pentru a opri acest lucru. „Există o lipsă de apreciere pentru cantitatea de abuz oportunist care există în sistemul actual, pentru cantitatea de fățărnicie”, spune Daniel Taylor, profesor de contabilitate la Școala Wharton. „Majoritatea americanilor cred astăzi că piața bursieră este aranjată și au dreptate”. Insider tradingul este bun nu doar la a face profit, ci și la a evita pierderi. Executivii pot ști primii dacă compania lor se îndreaptă spre o catastrofă și își vând acțiunile celor care nu suspectează nimic. De asemenea, există numeroase cazuri când directorii și-au redus expunerea la propria companie chiar înainte ca rezultatele unui audit să fie publicate. Există, mai presus de toate, chestiunea moralității.
La începutul pandemiei, mai mulți directori de companii farmaceutice au fost criticați pentru realizarea unor tranzacții ce păreau să fie concepute pentru a profita de evoluțiile pozitive ale testelor cu vaccinuri. Tranzacțiile au fost făcute prin așa-numitele planuri 10b5-1 – programe de tranzacționare care stabilesc în avans calendarul și mărimea tranzacțiilor și apoi sunt executate de terți. Aceste planuri au fost introduse în 2000 ca o modalitate prin care executivii pot vinde acțiuni fără a fi acuzați că au făcut ceva greșit, oricât de întâmplătoare ar fi fost tranzacțiile lor.
Dar planurile 10b5-1 sunt vulnerabile la abuz, spune Taylor, deoarece nu există nicio cerință ca insiderii să aștepte după stabilirea unui plan de plasare a primei tranzacții. Cu trei zile înainte ca Moderna să anunțe că vaccinul Covid-19 este gata pentru testarea pe oameni, directorul medical de atunci, Tal Zaks, a implementat un plan de vânzare a 10.000 de acțiuni pe săptămână timp de 10 săptămâni. Programul a coincis cu dublarea prețului acțiunilor Moderna, iar Zaks a obținut 3,4 milioane de dolari profit. Moderna a declarat pentru site-ul de știri medicale Stat că vânzările au făcut parte din „planuri conforme cu SEC” și stabilite „cu mult timp înainte”. Zaks nu este nici de departe singurul. O lucrare recentă a Rock Center for Corporate Governance de la Stanford arată că 14% dintre directori stabilesc planuri de tranzacționare în cadrul a 30 de zile și 39% în 60 de zile, ceea ce face probabil ca ei să acționeze cunoscând informații nepublice. O altă problemă este că aproximativ jumătate din toate planurile din SUA implică o singură tranzacție, spre deosebire de o serie de tranzacții, așa cum a prevăzut inițial SEC. Aceste tranzacții unice au evitat în mod colectiv pierderi de până la 4%, potrivit raportului Rock Center, sugerând că unii directori le folosesc pentru a descărca acțiuni înainte de vești proaste. Și de ce SEC sau Congresul nu fac nimic pentru a schimba regulile? Una din explicații ar fi că încă este adânc înrădăcinată ideea arhaică că insider tradingul este bonusul pe care în primește cel care ajunge să conducă o afacere.