De ce au început companiile din România să-și dezvăluie unul dintre cel mai bine păstrate secrete
Au cele mai mari facturi de salarii din economie, iar bugetele lor de personal reprezintă 10% din suma tuturor salariilor plătite în România. Împreună, au aproape 500.000 de angajați și le oferă acestora, în medie, un salariu de 3.850 de lei net pe lună, cu 45% mai mult decât salariul mediu de la nivelul întregii economii. Cine sunt angajatorii care oferă cele mai mari salarii?
Unul dintre cel mai bine păstrate secrete din companiile din România este cel al salariilor, deși, în ultimii ani, deficitul de personal de pe piața muncii a „forțat” unii angajatori să spună, în anunțurile de recrutare, ce salarii oferă la angajare. Considerat ani la rând un subiect tabu, salariul a devenit o temă care naște dezbateri atât în rândul managerilor, cât și în rândul angajaților din fabrici sau din birouri, chiar și pentru călătorii din metrou sau pentru clienții cafenelelor. În plus, legislația românească ajută la stimularea controverselor în jurul acestei teme. De ce? În bilanțurile depuse de companii la Ministerul de Finanțe și la Registrul Comerțului există informațiile privind cheltuielile de personal ale companiilor, ceea ce permite un calcul al salariului mediu din fiecare companie din România.
Business MAGAZIN a realizat un top, pe baza informațiilor de la Registrul Comerțului, al salariilor medii nete oferite de companiile cu cele mai mari mase salariale din 2017, cel mai recent an pentru care există informații publice disponibile. Rezultatele arată că Romatsa, regia autonomă de stat care se ocupă de controlul traficului aerian, are cel mai bine plătiți angajați din economie, cu un salariu mediu de 21.800 de lei net / lună. Pe locul doi în clasament se află Microsoft, furnizorul de servicii IT care oferă un salariu mediu de 10.000 de lei net pe lună, urmat de producătorul de energie Nuclearelectrica, unde salariul mediu a fost de 7.700 de lei net în 2017.
Nivelul salarial într-o companie depinde de mai mulți factori, spun specialiștii, de la sectorul în care activează compania, dimensiunea companiei și dacă este sau nu o multinațională, la relația dintre cerere și ofertă în industria respectivă, raportul dintre angajații blue collars și white collars, poziția și cota de piață, profitabilitatea domeniului și productivitatea muncii în companie, precum și propriul istoric salarial.
„O companie care angajează preponderent personal cu studii superioare și calificări înalte va avea structural salarii mai mari decât una care angajează preponderent personal blue collars.
De altfel și legea stabilește un salariu minim mai mare pentru cei cu studii superioare. Prin definiție, un astfel de top afișează liderii, companiile de succes sau unicitatea serviciilor realizate, și dacă ne uităm – toate sunt companii cunoscute și recunoscute în piață. Altfel, într-o logică economică sănătoasă, nu este sustenabil, acele salarii nu ar putea fi oferite dacă firmele respective nu sunt profitabile”, a explicat Sorin Faur, fondator al companiei de consultanță în resurse umane Academia de HR.
Nivelul ridicat de stres și programul de lucru dificil sunt factorii care influențează nivelul salarial al controlorilor de trafic aerian – cel mai bine plătiți salariați din România. Pe scurt, rolul controlorilor de trafic aerian este acela de a coordona activitatea aeronavelor aflate în spațiul aerian al României astfel că, pe timp de vară, ei ajung să dirijeze până la 3.000 – 3.500 de aeronave care trec pe deasupra României pe parcursul a 24 de ore, gestionând sectoarele (echivalentul „șoselelor” din aer) și altitudinea la care aeronavele se deplasează.
În total, în top 10 companii în funcție de salariul mediu din 2017 se află șase companii cu activități în domeniul IT: Microsoft (10.000 de lei net/lună), Ericsson Telecommunications România (7.600 de lei net), IBM (7.500 de lei net), Endava (7.400 de lei net), Oracle (7.000 de lei net) și Softvision (6.800 de lei net).
„Top 10 este și în prezent dominat de IT (6 din 10 companii) și va continua să fie și în viitor: suntem abia la începutul erei digitalizării, se vorbește tot mai mult despre artificial intelligence, robotic process automation și automatizări, nevoia este uriașă, așa că aceste firme vor rămâne în top alături de domeniul energetic și cel de telecomunicații”, a mai spus Sorin Faur de la Academia de HR.
În total, cele mai mari 100 de companii după masa salarială din România au cheltuieli totale cu personalul de 30,2 miliarde de lei, adică 10% din masa salarială totală din economie în 2017 (de circa 310 mld. lei în 2017). Totodată, aceste companii au împreună peste 458.000 de salariați, adică 10% din efectivul total al salariaților din economie, și oferă un salariu mediu de 3.850 de lei net pe lună, cu 45% mai mult decât nivelul salariului mediu pe economie din 2017.
„A fost o surpriză pentru mine să văd că suntem pe locul 81 din economie în privința masei salariale, iar acest lucru arată că mai există loc de creșteri salariale în România”, a spus Florin Godean, country manager al Adecco România, liderul pieței locale de recrutare și închiriere de forță de muncă în regim temporar.
Într-adevăr, cu un salariu mediu net de circa 2.400 de lei pe lună și peste 5.800 de angajați în regim temporar în 2017, una dintre companiile grupului Adecco – Adecco Resurse Umane SRL – a avut o masă salarială de 281 de milioane de lei în 2017, clasându-se pe locul 81 în topul companiilor cu cele mai mari mase salariale din economie. Totuși, trebuie menționat că în top 100 companii cu cele mai mari mase salariale din România nu sunt incluse instituțiile financiar-bancare (băncile, firmele de asigurări etc.).
„În rândul angajaților temporar am înregistrat o creștere a bill rate-ului, adică a masei salariale, cu 6% per persoană în ultimul an. Chiar dacă numărul de salariați în regim temporar a scăzut – nu pentru că așa am vrut noi, ci pentru că nu mai găsim candidați ca înainte – masa salarială a crescut cu 6%”, a mai spus Florin Godean. El explică situația prin faptul că majorările de salarii au avut loc în contextul problemelor generate de identificarea candidaților și a presiunii care există în piața forței de muncă, dar și datorită faptului că a crescut cererea de angajați în zona de birouri, care au salarii mai mari decât cei din fabrici.
Distribuția pe sectoare de activitate a top 100 companii în funcție de masa salarială din România arată că cele mai multe activează în sectorul automotive, care este reprezentat de 23 de companii (cei doi producători auto – Automobile Dacia și Ford – și alte 21 de companii producătoare de componente auto).
„În producție, toți clienții cu care mă întâlnesc îmi spun că au comenzi ferme pentru perioade lungi de timp și au planuri de noi angajări. Pe de altă parte, toată lumea e oarecum speriată de faptul că le este greu să își îndeplinească planurile de recrutare din cauza deficitului de candidați, chiar și cu creșterile salariale pe care le-au făcut”, a mai spus Godean.
De asemenea, statisticile arată că 13 companii din top 100 firme după masa salarială din 2017 activează în sectorul IT&C, 13 angajatori în energie, petrol și gaze și 12 companii în sectorul retailului (majoritatea în retailul alimentar).
„România a devenit o țară interesantă pentru investitorii care vor să angajeze persoane cu studii superioare, pentru că am observat că există o cerere din ce în ce mai mare din această zonă. Prin urmare, este normal ca salariile să continue să crească, pentru că va crește ponderea angajaților care ocupă poziții de white collar”, a mai spus Florin Godean. El a adăugat că se integrează în câmpul muncii absolut orice persoană din această categorie care își dorește să lucreze, pentru că la ora actuală ofertele de locuri de muncă sunt mult mai mari decât resursele pe care le are piața muncii.
Salariile angajaților români au crescut semnificativ în ultimii ani pe fondul creșterii salariului minim (prin hotărâri de guvern), al majorărilor salariale din sectorul bugetar, dar și ca urmare a creșterilor de salarii din mediul privat pentru acoperirea inflației și pentru combaterea deficitului de personal. Dacă în sectorul bugetar au fost ani în care majorările de salarii au ajuns la 15 – 20% de la an la an, în mediul privat companiile nu au oferit, în medie, creșteri salariale mai mari de 5% pe an.
„Salariile vor crește desigur în sectoarele favorizate de legislație (de exemplu în construcții) – acesta este chiar scopul respectivelor măsuri. Sigur, întotdeauna trebuie să ne uităm la corelația cu productivitatea muncii din respectivul domeniu și raportul cerere-ofertă pentru ca aceste creșteri să fie sustenabile pe termen lung, însă pe termen scurt și cu actualul deficit de personal, vor fi creșteri”, a mai spus Sorin Faur.
În opinia lui Florin Godean de la Adecco, majorările de salarii vor continua până când vor ajunge într-un punct în care afectează semnificativ profitabilitatea, dar el crede că va mai trece mult timp până atunci.
„Ca să combată acest lucru, majoritatea companiilor încep să se eficientizeze, adică să își urmărească procesele în așa fel încât costurile pe care le au și pot fi controlate să fie reduse la maximum ca să poată suporta solicitarea aceasta din zona resurselor umane. Adică se renunță la anumite etape, anumite activități sau chiar se reduce numărul de angajați astfel încât cei care rămân să fie mai eficienți și mai productivi. Se pune un foarte mare accent în această perioadă pe transformare și pe productivitate”, a mai spus Godean. Șeful Adecco nu crede că așa-numita „a patra revoluție industrială” va afecta piața muncii din România atât de mult în următorii ani astfel încât să rezolve problema crizei forței de muncă.
„Vor fi transformări și vom încerca, în același pătrat, să facem lucrurile diferit în așa fel încât să încercăm să obținem rezultate mai bune cu poate același număr de oameni sau cu costuri relativ similare, într-un context în care se pune mare accent pe nivelul de satisfacție al angajaților, fie financiar, fie de mediu organizațional”, a mai spus Godean.

