De ce ar trebui să încurajăm băieții deștepți

Si știți ceva?! Băieții deștepti nici nu trebuie să piară, ba ar trebui încurajați!
Dar, înainte de a discuta despre propoziția aceasta, v-aș oferi două istorioare. Prima: prin 2005 un grup de absolvenți ai MIT au format un grup care și-a propus să învingă loteria. Timp de șapte ani, grupul a câștigat în total circa 48 de milioane de dolari. Un amănunt – suma investită a fost de 40 de milioane de dolari.

A doua este o știre relativ ignorată la noi: săptămâna trecută australienii au constatat că un ins pariase un miliard de dolari pe o reducere a dobânzii de către Reserve Bank, iar insul respectiv – unii spun că se numește George Soros – a câștigat 19 milioane de dolari în doar 36 de ore. Nu-i rău, dacă este așa, pentru un ins căruia presa internațională îi cânta, zilele trecute, prohodul.

De fapt cele două câștiguri nu sunt rele, nici pentru șapte ani de jucat la loterie, nici pentru amploarea unui pariu de un miliard. Câștigătorii ar putea fi, în logica mioritică, niște speculatori. Adică niște inși nesuferiți din cauza cărora trăim noi greu, inși care caută și găsesc slăbiciunile unui sistem, se luptă, gândesc cu mintea lor, analizează, riscă și câștigă de pe urma sistemului îngenuncheat. Așa o fi?

Între băieții deștepți care au provocat criza subprime și cei care fac tranzacții cu mărfuri nu există, fundamental, nicio deosebire, așa cum, la același nivel fundamental, la fel de speculatori sunt cei ce folosesc în propriul interes o informație, cei care fură, din grabă, galbenul la semafor, cei care își folosesc conturile de Facebook sau Linkedin pentru a se promova sau cei ce își lingușesc șefii. Se cheamă chiar natura umană și ține de un un anume ABC, de piață, de ofertele din care poți alege, de multitudinea ofertelor care ar trebui să determine scăderea prețurilor și așa mai departe… Par truisme toate acestea, dar poate că din când în când e bine să ne regăsim în explicațiile simple, primordiale, de manual sau de articol simplu de o pagină.

Ideea cu speculatorii este că aceștia trebuie să ajungă la o masă critică: pe piața de energie nu trebuie să fie doar 10-20, ci 200, adică să avem o concurență reală, nu teritorii marcate în stil maidanez. Teritorii caracteristice multor domenii de activitate; aș da exemplul regilor asfaltului, o altă categorie din folclorul capitalismului românesc. Toată lumea se revoltă împotriva unuia sau altuia și a câștigurilor lor, dar nimeni nu investește în mașini și utilaje, în oameni și în conexiuni, fie ele și politice, pentru a concura cu regii asfaltului.

De aceea zic, poate că principala grijă a premierului Ponta ar trebui să fie o anume masă critică de speculatori, atât de critică încât să putem avea repede o rețea adevărată de autostrăzi și nu câteva crâmpeie care, puse pe hartă, par trei capete de spaghete căzute din furculița unui neatent. O masă critică de băieți deștepți, temperați de autorități și de legislație, care să tranzacționeze energie și să retehnologizeze centralele, care să vândă cereale și să scoată fermierii din sărăcie sau care să investească în fabrici, malluri și cartiere rezidențiale. Iar “influența și puterea” băieților deștepți, de care se plânge premierul, tot domnia sa ar trebui să le tempereze, de aceea are dânsul în subordine ministere, miniștri și majoritate parlamentară.

Pictura de astăzi se numește “Le désespoir de Pierrot” și aparține unui belgian pe nume James Ensor (1860 – 1949), un ins care a influențat puternic și expresionismul și suprarealismul, obsedat de măști, carnaval, marionete și schelete. O alegorie interesantă a unui pictor sarcastic și lucid, care putea să vadă măștile din spatele figurilor și care a speculat frumos asta.