Home Actualitate Datoria publică a Spaniei a atins la sfâ...
Actualitate

Datoria publică a Spaniei a atins la sfârșitul lunii martie un nou record, de 72,1% din PIB

Datoria publică a Spaniei a atins la sfârșitul lunii martie un nou record istoric, de 72,1% din PIB, fiind cu 8,5 puncte procentuale mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de banca centrală a țării.

Guvernul de la Madrid anticipează că la sfârșitul acestui an datoria publică a Spaniei va atinge 79,8% din PIB, previziune care nu include împrumutul european destinat recapitalizării băncilor, care ar putea fi de până la 100 de miliarde de euro. Ajutorul destinat băncilor va majora datoria publică cu până la 10 puncte procentuale. La 31 martie, datoria publică a Spaniei era de 774,549 miliarde de euro, respectiv 72,1%, în creștere de la 68,5% din PIB la sfârșitul anului trecut.

Mai multe pe mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună