Home Actualitate Date inteligente: locație plus context
Actualitate

Date inteligente: locație plus context

În prezent, suntem inundați de date de pretudindeni prin statistici și rapoarte din diferite domenii, atât la nivel național, cât și internațional, însă câte dintre acestea sunt și interconectate astfel încât să poată fi folosite în mod strategic fie în business, fie pentru rezolvarea unor probleme la nivelul populației unei țări spre exemplu? O companie din România a identificat această lipsă di…

Date inteligente: locație plus context
Date inteligente: locație plus context · Foto: Business Magazin

Location intelligence este un termen destul de nou apărut, dar el este destul de vechi ca și rețetă. Ce înseamnă mai exact? Prima utilizare a location intelligence a fost în 1854 când un epidemiolog de la momentul respectiv a pus pe hartă focarele de holera din Londra, cu sursele lor de apă publică și în acest fel a legat cele două date între ele și și-a dat seama că apa este sursa epidemiei de holera.  

Asta înseamnă location intelligence: pui pe hartă date din surse diferite și încerci să găsești legătura dintre ele. Faci corelații și tragi concluzii pe care apoi să le folosești în procesele tale – în business, în strategii ș.a.m.d.”, a explicat în cadrul ZF IT Generation Cătălina Răileanu, cofondator Quickdata și CEO Zoom Report, ce înseamnă mai exact termenul de location intelligence.Proiectul Zoom Report a luat naștere în cadrul Quickdata, un studio local de vizualizare de date, în urmă cu circa un an și jumătate.

„Noi avem 9 ani de experiență la studioul nostru de vizualizare de date – Quickdata și ne-am tot lovit frecvent de faptul că nu reușeam să găsim date localizate sau dacă le găseam localizate trebuia să le obținem printr-un proces destul de greu. Nu numai noi am avut această problemă, ci și colaboratorii noștri și atunci ne-am dat seama că și în societate este nevoia asta de a facilita accesul la date, mai ales la date detaliate”, a menționat ea, adăugând că platforma a fost construită cu resursele interne ale companiei.

„Toată platforma este construită cu munca noastră, timpul și pasiunea noastră. Nu pot cuantifica în mod exact investiția inițială, însă având în vedere volumul de muncă – numărul de ore lucrate pentru dezvoltarea platformei, probabil că investiția se duce înspre 200.000 euro.”

Fondatorii Quickdata au pornit cu un prototip care la început avea doar date electorale. „Platforma a fost foarte utilizată atunci pentru că era perioadă de alegeri. Acest lucru ne-a încurajat să dezvoltăm mai departe platforma și în alte domenii”, a punctat Cătălina Răileanu.

În prezent, platforma Zoom Report colectează însă o serie de date din surse publice, date socio-economice și demografice, care sunt afișate pe hartă, conectate între ele pe baza locației și indexate, astfel încât să fie ușor de căutat și de vizualizat de către utilizatori pentru a găsi informațiile de care au nevoie.
„Deocamdată avem date din zona demografică, spre exemplu populația pe grupe de vârstă, mișcările demografice, natalitate, mortalitate. Avem de asemenea date din zona economică – cum se dispersează societățile pe baza obiectului de activitate (CAEN) geografic. Avem date din zona de educație – populație școlară, infrastructura școlară, ce rezultate au la examene, tot geografic. Avem și date din zona electorală, date despre alegeri – prezența și rezultatele la alegeri, date din zona de sănătate – infrastructura sanitară și la nivel de județ date despre autovehiculele înmatriculate pe diferite categorii”, a detaliat ea.
În acest moment, datele disponibile în cadrul platformei Zoom Report sunt la nivel de unitate administrativă, adică oraș, comună, acesta fiind nivelul maxim de detaliu, însă compania vrea ca în decurs de circa șase luni să ofere date până la nivelul de stradă, de punct geografic.
Acum, platforma Zoom Report este folosită în total de aproximativ 200 de utilizatori, însă până la finalul acestui an fondatorii vor să dubleze numărul și să se îndrepte spre pragul de 500 de utilizatori. Totodată, aceștia vor să facă și primele teste pentru a se extinde în afara granițelor României.
„Anul acesta s-au adăugat 150 de utilizatori noi, dintre care 100 în ultimele trei luni. Până la finalul anului vrem să ne dublăm numărul actual de utilizatori și să ajungem la circa 500 de conturi înregistrate. De asemenea, urmează să facem câteva teste pentru a ne extinde în Bulgaria, Ungaria și Grecia”, a precizat Cătălina Răileanu.
În prezent, Zoom Report se bazează pe un model de business freemium – există conturi gratuite pentru un anumite tipuri de date și conturi cu plată pentru date mai detaliate. Conturile plătite oferă acces de o zi, o lună sau de un an la date, iar costul începe de la 10 euro pe zi.

Proiect: ZoomReport
Ce face? Platformă web de location intelligence – permite corelarea diferitelor tipuri de date în funcție de locația geografică
Investiția inițială: aprox. 200.000 euro
Invitat: Cătălina Răileanu, CEO Zoom Report

Proiect: Appointfix

Ce face? Aplicație mobilă pentru managementul programărilor dedicată businessiurilor mici, în special din industriile de beauty, fitness, terapie și coaching

Țintă de venituri 2020: 500.000 euro
Invitat: Flavius Sărăcuț, cofondator și director de produs Appointfix 

Proiect: EpicVisits.com
Ce face? Platformă online ce oferă pachete de vizite epice care includ cazări și experiențe pe diferite tematici
Necesar de finanțare: 200.000 euro
Invitat: Raluca Jianu, cofondator EpicVisits.com

Proiect: expert24.ro
Ce face? Platformă de tip market-place pentru prestatori de servicii
Țintă de venituri 2020: peste 50.000 euro
Invitat: Adrian Daniel, CEO expert24.ro

Proiect: Ridesafe Technology
Ce face? Dispozitiv IoT care detectează accidentele motocicliștilor și alertează automat autoritățile
Investiția inițială: 100.000 euro
Finanțări atrase până acum: 25.000 euro 
Invitat: Marius Mitroi, cofondator Ridesafe Technology

Proiect: Octavic
Ce face? Sistem complex pentru digitalizarea unităților mari de producție
Finanțări atrase până acum: 140.000 de euro
Țintă de venituri 2020: 200.000 euro
Invitat: Paul Harfaș, cofondator Octavic

Proiect: Acertivo
Ce face? Platformă online de sănătate emoțională adresată angajaților din companii
Invitat: Irina Paraschiv, CEO și cofondator Acertivo 

ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania și casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca țintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generații de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitați și antreprenori sau investitori care își povestesc experiența în business și dau sfaturi start-up-urilor.

Urmărește de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro și pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma
www.zf.ro/zf-it-generation

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună