Dar Roxanei, care are mai multe mese ca tine, nu-i e greu? Te rog frumos să-ți revizuiești atitudinea! Fii și tu bărbat! Nu mă amenința că pleci, pleacă!

Marți, 21 martie, Iași, Palace Mall, o discuție într-o cafenea de la parterul mallului între patron – o ea – și un angajat: „Clientul așteaptă afară să iei comanda și tu stai și te uiți pe telefon! Nu faci nimic. Ai câteva mese și îmi spui că ți-e greu, că ești obosit. Dar Roxanei nu-i e greu? Care are mai multe mese ca tine? Te rog frumos să-ți revizuiești atitudinea! Fii și tu bărbat!” Nici bine nu termină discuția cu acest angajat, că doamna începe o altă discuție cu un alt angajat, care a venit să-i ceară mai mulți bani. „Dar tocmai ți-am mărit salariul în decembrie și nu ți-am dat 50 de lei, ci 300 de lei. Nu mai pot să-ți dau acum, am avut lunile de iarnă, terasa nu a fost deschisă, ai văzut și tu că nu am avut clienți, mai lasă-mă un pic.” Angajatul trece la amenințări că dacă nu primește mai mulți bani, pleacă. 

Doamna îi răspunde: „Nu că plec! Pleacă! Nu mă ameninți tu pe mine, nu dai cu pumnul în masă!” Din câte am înțeles, urmărind și ascultând discuția, angajatul voia acum 2.800 de lei. Cred că astfel de discuții sunt frecvente, din ce în ce mai frecvente, între patroni/manageri și angajați, mai ales în HoReCa, unde fluctuația de personal ajunge și la 60%. E adevărat că este un job greu în HoReCa. Dacă ești chelner/barman/bucătar, stai tot timpul în picioare, când ești în tură lucrezi mai mult de 12 ore, chelnerii lucrează direct cu clienții, care sunt mai tot timpul nemulțumiți, în special din cauza creșterii prețurilor, faci un du-te-vino continuu (Nu vreau zahăr alb,  vreau zahăr brun, Îmi aduceți și mie niște miere?, după ce chelnerul tocmai a venit cu ceaiul etc.)

Dacă ești chelner/barman/bucătar, stai tot timpul în picioare, când ești în tură lucrezi mai mult de 12 ore, chelnerii lucrează direct cu clienții, care sunt mai tot timpul nemulțumiți, în special din cauza creșterii prețurilor, faci un du-te-vino continuu (Nu vreau zahăr alb,  vreau zahăr brun, Îmi aduceți și mie niște miere?, după ce chelnerul tocmai a venit cu ceaiul etc.)

De partea cealaltă, patronii sunt extrem de stresați – afacerile merg așa și așa, mulți clienți vin pentru o cafea și stau o oră, chiria trebuie plătită (mă gândesc că la Palace Iași, la o cafenea cu terasă și cu vedere spre Palatul Culturii, chiria nu este așa de mică), angajații vin și pleacă când vor, plus că nu-i mai găsești tot timpul, cineva vrea o majorare salarială. O parte dintre patroni încearcă să rezolve lipsa și problemele cu personalul aducând asiatici, mai ales în bucătărie, pentru că în față, în discuția cu clienții, încă nu știu limba. Asiaticii nu se plâng când trebuie să lucreze peste program, pentru că primesc bani în plus, nu se îmbolnăvesc, nu intră în concediu medical când ți-e lumea mai dragă, nu sunt veșnic nemulțumiți etc. Pe de altă parte, clienții sunt tot mai nervoși și nemulțumiți pentru că prețurile cresc  – prețurile în București au ajuns să fie ca în Italia, dar salariile sunt mai mici.

Patronii nu au încasări suficient de mari, plus că investițiile au costat destul de mult, s-au făcut credite la bancă, dobânzile au crescut, materia primă are prețuri mai mari, factura la energie este mai mare, bonul scade etc. Aceasta este viața curentă și lupta patronilor cu criza/crizele care răsar din toate părțile, cu angajații, pe care nu ai de unde să-i iei, cu legislația, care este neclară și de multe ori proastă și nu ține cont de realitățile curente (că doar este făcută de parlamentari care nu au avut și nu au condus niciodată o afacere și nu știu cum e), cu controalele, unde toți vor bani. Când ieșim în stradă, când ne ducem în supermarket, când ne ducem în mall, vedem o aglomerație de nedescris și cu toții ne întrebăm unde-i criza, pentru că nu se vede. Crizele îmbracă acum alte forme, tot ai bani să iei o cafea și să stai o oră la o terasă într-un mall. În schimb, patronii calculează cât pierd și de aceea încearcă să pună un preț mai mare la o cafea, cel puțin în București, față de Italia, de exemplu. Este interesant să asculți aceste discuții între patroni și angajați, care surprind pulsul pieței, în toate formele ei.   ■

(cristian.hostiuc@zf.ro)