Danone negociază vânzarea diviziei de nutriție medicală, evaluată la 3 miliarde euro
Compania franceză Danone, cel mai mare producător de iaurturi din lume, negociază cu grupul farmaceutic american Hospira vânzarea diviziei de nutriție medicală, care i-ar putea aduce peste 3 miliarde de euro, potrivit unei persoane apropiate situației.
Companiile continuă negocierile privind acordul pentru tranzacție, au arătat sursele, citate de Bloomberg.
Potrivit Bloomberg, divizia este scoasă la vânzare din luna mai, tranzacția fiind evaluată la peste 3 miliarde euro (4 miliarde dolari). Danone a purtat discuții pentru vânzarea diviziei și cu grupul elvețian Nestle și compania germană Fresenius.
Vânzarea acestei divizii ar ajuta Danone să se concentreze pe brandurile de produse alimentare și de larg consum.
Conform surselor citate de Bloomberg, Hospira este cel mai probabil cumpărător.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro