Home Actualitate Daniel Dines, CEO UiPath: „Momentul deci...
Actualitate

Daniel Dines, CEO UiPath: „Momentul decisiv al companiei a fost când am decis că trebuie să ne transformăm dintr-o companie tech într-una orientată spre clienți. Dacă nu am fi făcut acest

În cadrul unei emisiuni UiPath Live, fondatorul și directorul executiv Daniel Dines a vorbit despre relația dintre robotizarea automatizării proceselor (RPA) – cel mai în vogă sector din software – și inteligența artificială (AI), programul de training al companiei și…

Daniel Dines, CEO UiPath: „Momentul decisiv al companiei a fost când am decis că trebuie să ne transformăm dintr-o companie tech într-una orientată spre clienți. Dacă nu am fi făcut acest
Daniel Dines, CEO UiPath: „Momentul decisiv al companiei a fost când am decis că trebuie să ne transformăm dintr-o companie tech într-una orientată spre clienți. Dacă nu am fi făcut acest · Foto: Business Magazin

În cadrul unei emisiuni UiPath Live, fondatorul și directorul executiv Daniel Dines a vorbit despre relația dintre robotizarea automatizării proceselor (RPA) – cel mai în vogă sector din software – și inteligența artificială (AI), programul de training al companiei și viitorul automatizării în sectorul de business.

Doar 20% dintre cele mai mari aplicații de pe planetă folosesc RPA în cadrul software-urilor, iar dezvoltatorii de aplicații se concentrează în majoritatea cazurilor pe interfața aplicațiilor. În aceste condiții, UiPath plănuiește să integreze tot mai mult tehnologia AI în sistemele RPA, urmând să se concentreze pe înlocuirea treptată a activităților repetitive și inutile.

Întrebat despre numărul de concedieri din toamna anului trecut, Dines a declarat că UiPath avea nevoie de o reîmprospătare după ce finalul anului 2018 i-a poziționat cu mult în fața competitorilor, adăugând că aveau nevoie de mai multă rigoare operațională pentru a-ș putea recâștiga forma. 2019 a fost în schimb un an în care compania și-a recunoscut greșelile, un an în care umilința a devenit o „valoare de bază”.

În ceea ce privește viitorul pieței globale a muncii, Dines a spus că RPA nu va face decât să sporească numărul de locuri de muncă. Drept exemplu a folosit situația Japoniei, care are o populație mai bătrână de la an la an. În acest context, sistemele de robotizare vor înlocui persoanele care sunt prea bătrâne pentru a munci, compensând astfel lipsa forței de muncă. Noile generații înțeleg aceste provocări, însă au nevoie de timp pentru a găsi soluții.

Pe deasupra, business-urile vor avea numai de câștigat odată ce compania își va atinge target-urile. Astfel, activitățile repetitive și plictisitoare vor fi efectuate de roboți, care nu vor înlocui efectiv oamenii, ci vor lucra cot la cot cu ei.  AI-ul va înțelege ce procese au nevoie de automatizare și va descoperi ineficiențele dintr-o organizație, rezultând într-un mediu mai prielnic angajaților.

Punând accent pe viitorul companiei, Dines a subliniat importanța programului de studii Academic Alliance din cadrul Universității „George Mason” din Virginia, SUA. Programul îi ajută pe studenți să înțeleagă în detaliu sistemele din interiorul UiPath și îi pregătește să își construiască o carieră care se poate întinde de la RPA și machine learning la AI și Business Process Outsourcing (BPO), domeniu ce desemnează activitățile externalizate de o companie către un terț.

Întrebat despre cum va evolua produsul companiei, Dines a spus că UiPath nu are nevoie să inoveze. Cât timp compania va continua să răspundă cerințelor clienților, iar aceștia vor fi mulțumiți, afacerile vor funcționa în parametri normali. Printre clienții companiei se numără Amazon și Departamentul de Agricultură al Statelor Unite.

„Momentul decisiv al companiei a fost când am decis că trebuie să ne transformăm dintr-o companie tech într-una orientată spre clienți. Dacă nu am fi făcut acest lucru, am fi și acum o companie mică din București”, a declarat Dines, adăugând că atunci când lucra în România, iar compania nu avea decât 5 angajați, țelul său era să cumpere o mașină pentru fiecare dintre ei

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună