Dan Nuțu: Voi reveni pe marele ecran dacă e ceva bun; Am un amor în ce privește actorii - Ioana Flora
Actorul Dan Nuțu, aflat la cea de-a șasea ediție a Divan Film Festival, la Portul Cetate din județul Dolj, a declarat pentru MEDIAFAX că actorii români pe care-i preferă sunt Ioana Flora și Andi Vasluianu, iar o revenire a sa pe marele ecran ar putea fi posibilă doar dacă "este ceva bun".
“Sunt foarte mulți actori foarte buni. Nu i-am urmărit pe toți, dar am un amor care este Ioana Flora. O găsesc absolut senzațională, păcat că nu este folosită mai mult și mai bine. Mă rog, poate este… Îmi place foarte mult de Andi Vasluianu, care nici el nu are încă Șansa, deși amândoi, în filmul «Acasă la tata» (2015, n.r.), al lui Andrei Cohn, sunt excelenți. Nu mă exprim vizavi de ceilalți, pentru că nu-i știu, dar cu ăștia doi e bine”, a declarat pentru MEDIAFAX actorul Dan Nuțu.
În ceea ce privește posibilitatea întoarcerii sale în fața camerei de filmat, Dan Nuțu spune că nu ar rata ocazia, dacă i s-ar oferi o poveste bună. “Am făcut gafa, ca să zic așa, să filmez cu Andrei Zincă la «Puzzle pentru orbi» (2012, n.r.), un soap, un film mai dulce, dar altceva nu am mai făcut. Dacă vine ceva și dacă-i bun, se primește”, a explicat actorul în vârstă de 71 de ani.
Filmul “Puzzle” a fost premiat la New York City Independent Film Festival 2013, pelicula fiind distinsă cu premiul pentru cea mai bună interpretare feminină în rol principal, obținut de actrițele Ioana Pavelescu și Tünde Skovran, și premiile publicului pentru cel mai bun actor în rol masculin – Adrian Titieni și Dan Nuțu -, premiul pentru scenariu – Andrei Zincă – și premiul pentru calitate narativă.
Dacă în ultimele trei decenii, rolul bătrânului scriitor orb din lungmetrajul de debut al lui Andrei Zincă a fost singurul al lui Dan Nuțu, de zece ani, el revine în țară în fiecare vară pentru a se ocupa de seria de ateliere Aristoteles Workshop. “Stau cam o lună cu studenți de peste tot din Europa la workshop-ul de film documentar, care s-a desfășurat timp de patru ani la Sibiu și de cinci ani, în satul Vama din Suceava”, a povestit Dan Nuțu.
Aristoteles Workshop este proiectul pe care Dan Nuțu l-a pus pe roate împreună cu soția sa, Cristina Hoffman, reprezentând o serie de ateliere la care studenți din mai multe țări din Europa sunt îndrumați de experți în domeniu pentru a acumula cunoștințe în materie, iar fiecare ediție se încheie cu o proiect de film documentar pe care fiecare dintre cei înscriși trebuie să-l realizeze.
Această serie de ateliere este menită să susțină noua generație de realizatori de film documentar din Europa centrală și de est. Filmele produse timp de nouă ani de Aristoteles Workshop au fost selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu precum Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon și IDFA.
Dan Nuțu a jucat în numeroase filme, precum “Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” (1980), de Mircea Mureșan, “Tănase Scatiu” (1976), de Dan Pița, “Dincolo de nisipuri” (1973), de Radu Gabrea, și “Diminețile unui băiat cuminte” (1966), de Andrei Blaier.
În 1979, actorul a emigrat în Statele Unite ale Americii, pentru că “nu mai avea curiozități de satisfăcut”, potrivit unui interviu acordat MEDIAFAX în 2014.
Cea de-a șasea ediție a Divan Film Festival a început duminică seară, la Port Cetate, cu proiecția filmului “Turneul”, de Goran Markovic, în prezența mai multor cinefili și a unor invitați speciali, și va continua, până duminică, cu peste 50 de proiecții, meniuri “surpriză”, dezbateri și concerte.
Divanul Degustătorilor de Film și Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundația pentru Poezie “Mircea Dinescu”, în colaborare cu Primăria Municipiului Craiova și Asociația “Craiova Capitală Europeană 2021”, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, Centrului Național al Cinematografiei și Institutului Cultural Român.