Dan Minulescu se află în topul importatorilor și distribuitorilor de produse cu temperaturi controlate
De mai mulți ani, compania clădită de Dan Minulescu în 18 ani deține primul loc în topul importatorilor și distribuitorilor de produse cu temperaturi controlate de pe piața românească.
Compania a avut anul trecut afaceri de 96 de milioane de euro, în ușoară scădere față de 2010. “În condițiile unui mediu de afaceri pe care l-aș denumi ostil, apetitul nostru de creștere a businessului rămâne în viață sau crește în intensitate. Avem câteva proiecte, de dimensiuni mari, pe care ne-am propus să le realizăm în perioada următoare și cred că nu vor trece neobservate în peisajul retailului alimentar românesc”, declara proprietarul Macromex la începutul anului.
Dan Minulescu a pus bazele Macromex într-o perioadă în care creditele bancare erau aproape inaccesibile (1994), cu 2.000 de dolari împrumutați de la prieteni. A absolvit Facultatea de Automatică din cadrul Politehnicii (București), iar începuturile Macromex au fost ca o mică firmă de angros, cea mai mare parte a vânzărilor intermediate fiind reprezentată de carnea de pui. Cele mai mari dificultăți, care l-au determinat chiar să se gândească să renunțe, le-a întâmpinat în perioada 2001-2002, când a pierdut mulți bani din pricina deprecierii leului.
Evoluția companiei a fost legată de fructificarea unor oportunități, care erau destul de numeroase, iar un exemplu este extinderea rețelelor moderne de comerț (ca Metro, Selgros, Carrefour sau Billa). În plus, firma a demarat activități în segmentul convenience, vizând benzinăriile, chioșcurile și magazinele de cartier. De-a lungul anilor a vândut două dintre diviziile companiei – Macromex Convenience, în 2005, către compania germană Lekkerland și divizia de vânzări a preparatelor din carne, în 2001, către Campofrio.
Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.
