Dacă va fi pace în Iran, iar țara s-ar apropia de Occident, Europa și companiile sale ar avea enorm de mult de câștigat

Iran este o economie cu 91 de mili­oane de consumatori, industrializată, diversificată, cu resurse vaste de pe­trol și gaze. Războiul o va devasta și va avea nevoie de reconstrucție. Înain­te de război, funcționa sub po­tențial din cauza sancțiunilor ameri­cane și deficitului persistent de investiții în sectoarele care i-ar fi putut aduce dezvoltare.

Un studiu al wiiw face un exerci­țiu de imaginație despre ce ar însem­na pentru Europa reintegrarea Iranului în economia mondială și, potrivit institutului de studii econo­mice din Viena, cea mai importantă întrebare pentru UE acum nu este dacă „vrea“ să facă afaceri cu Iranul, ci cât de pregătită este pentru deschi­derea bruscă a unei piețe mari, apropiate geografic, și pentru o schimbare în paralel a mediului de risc energetic și de transport.

Studiul definește reintegrarea ca ridicarea restricțiilor comerciale, financiare, energetice și de investiții și posibilitatea Iranului de a se reco­necta la comerțul internațional nor­mal și la lanțurile valorice, în timp ce începe și recuperarea decalajelor legate de productivitate.

Potrivit wiiw, cel mai mare câștig pentru Europa ar proveni dintr-un sce­nariu în care nu numai că sancțiu­nile sunt ridicate, dar și productivi­tatea țării se îmbunătățește semnifi­ca­tiv, mai degrabă ca în cazul Coreei de Sud decât cel al Turciei, ceea ce înseamnă că Iranul se reintegrează cu adevărat în economia globală și își modernizează economia.

Efectul pozitiv s-ar realiza prin mai multe canale simultan: exportu­rile europene ar crește semnificativ pe piața iraniană, prețul energiei și al inputurilor mari consumatoare de energie ar scădea mulțumită extinde­rii ofertei globale, iar nivelul general al prețurilor s-ar reduce și el. Cu alte cuvinte, nu ar fi vorba doar de creș­terea exporturilor, ci și de îmbunătă­țirea durabilă și pe mai multe fron­turi a competitivității.

Din perspectivă sectorială este foarte interesant cine din Europa ar câștiga cu un Iran occidentalizat. Câș­tigătorul aproape evident este in­dustria clasică, orientată spre export: producția de mașini și echipamente, automatizare industrială, infrastruc­tură energetică, căi ferate și echipa­mente de transport.

Sub sancțiuni, Iranul nu a fost izo­lat doar față de comerțul cu bu­nuri de consum, ci și față de produsele intermediare și bunurile de capital necesare producției, așa că unul din­tre principalele canale de reintegrare sunt tocmai firmele iraniene care își recapătă accesul la componente, software industrial și echipamente importate.

Aceasta este o zonă de compe­tență a furnizorilor tipic europeană, în special germană și central-euro­pea­nă: wiiw amintește și de expe­rien­țele acordului nuclear, când mai multe companii europene mari au semnat memorandumuri privind pro­iecte energetice, feroviare, auto, aviatice și petrochimice, iar Germa­nia și-a reconstruit rapid poziția de furnizor european de top de bunuri de capital.

Al doilea cerc ar fi industria chimică și lanțurile valorice aferente acesteia, conform studiului, care arată că în redresarea comercială, industria chimică apare ca un element de 4,6 miliarde de dolari în comerțul UE-Iran.

Acesta este un câștig dublu pen­tru Europa: pe de parte, în cazul ex­porturilor modernizarea industriei iraniene generează cerere de materii prime chimice și tehnologie (catali­zatori, intermediari pentru industria materialelor plastice și farmaceutică, substanțe chimice industriale), iar pe de altă parte, oferta iraniană – con­form logicii modelului – poate redu­ce costurile inputurilor europene în sectoarele în care energia și materiile prime chimice sunt elemente critice ale competitivității.

Al treilea cerc ar putea fi sectorul agroalimentar: conform cifrelor wiiw, agricultura se numără printre primii patru câștigători din expan­siu­nea comerțului bilateral, cu o contri­buție de 1,4 miliarde de dolari.

Aceasta ar putea însemna nu numai produse agricole brute, ci și produse alimentare procesate, semințe, materii prime, utilaje alimentare și infrastructură de refrigerare și logistică – cu alte cuvinte, pachete complexe în care UE are un avantaj tehnologic și calitativ puternic.

Pentru produsele electronice și tehnologice, wiiw indică o creștere a comerțului bilateral de peste 1,4 miliarde de dolari. Modernizarea infrastructurii digitale și de comunicații a Iranului este o temă recurentă în studiu, iar sectorul iranian de „comunicații“ poate crește cel mai spectaculos în scenariile cu eliminarea sancțiunilor.

Acest lucru poate fi observat din perspectiva europeană nu doar în ceea ce privește hardware-ul, ci și în ceea ce privește rețelele de telecomunicații, securitatea rețelelor, IT-ul corporativ, digitalizarea industrială, software-ul și serviciile pentru afaceri.

Alte domenii importante de câștiguri sunt prețul energiei și securitatea energetică, ceva contraintuitiv pe termen scurt: conflictul ar putea împinge imediat prețurile în sus, în timp ce wiiw mizează pe un impact descendent pe termen mediu.

Studiul estimează capacitatea de producție de petrol a Iranului la aproximativ 3,2-3,6 milioane de barili pe zi în condițiile sancțiunilor și lipsei de investiții, comparativ cu 5,9 milioane de barili pe zi înainte de revoluție. Dacă reintegrarea aduce investițiile străine directe, tehnologia și capacitatea revin la niveluri aproape istorice, acesta ar fi un șoc pozitiv pentru oferta globală de aproximativ 2,5%.

Wiiw estimează că acest șoc ar putea însemna scăderea cu 6-15% a prețurilor petrolului pe termen scurt.

În cazul gazelor naturale, studiul vede un potențial și mai direct: Iranul deține aproximativ 17% din rezervele dovedite de gaze ale lumii, dar nu are capacitate de export de GNL, ceea ce îl face puțin prezent pe piețele internaționale. Odată cu normalizarea geopolitică, wiiw vorbește despre un surplus de gaze „comercializabile“ de ordinul a 50–80 de miliarde de metri cubi/an pe termen mediu, ceea ce ar putea pune presiune descendentă semnificativă asupra prețurilor spot de pe piața globală a GNL cu până la 10–20%.

Aceste lucruri sunt importante pentru UE deoarece, susține studiul, reintegrarea nu numai că ar extinde oferta, dar ar putea reduce și prima de risc geopolitic: primă de risc mai mică, volatilitate mai mică, prețuri la energie mai previzibile. Pentru industria prelucrătoare europeană, un astfel de scenariu este cel puțin la fel de important ca nivelul mediu al prețurilor, deoarece deciziile de investiții și strategiile de hedging sunt deosebit de sensibile la volatilitate.

În cele din urmă, există un avantaj mai puțin „imediat măsurabil“, dar foarte concret al UE în termeni de afaceri: puntea umană și corporativă prin intermediul diasporei iraniene care trăiește în Europa de Vest.

Potrivit wiiw, numărul expatriaților născuți în Iran de pe continent a crescut la peste trei milioane până în 2019, iar diaspora are, în medie, un nivel ridicat de educație. Studiul menționează, de asemenea, 110.000 de cercetători născuți în Iran care lucrează în străinătate, ceea ce corespunde cu aproximativ o treime din totalul forței de muncă iraniene din domeniul științelor.

Interpretarea europeană a acestei situații este că într-un Iran în curs de stabilizare și deschidere, „fricțiunea“ intrării timpurii pe piață și a investițiilor poate fi redusă: sub formă de informații, conexiuni, cunoștințe manageriale, mediere culturală și chiar expertiză de reintegrare. Studiul subliniază, de asemenea, că investițiile legate de diaspora sunt adesea mai rezistente în medii riscante și, prin urmare, pot juca un rol accelerator în prima fază a reintegrării – ceea ce poate oferi companiilor europene un avantaj competitiv concret în achiziționarea de proiecte timpurii.