Dacă fac 1-2 milioane de euro pe an profit, de ce să vând firma?

Antreprenorii români, fondatorii companiilor de acum 20-30 de ani care au rezistat în piață, care au cât de cât o situație financiară bună, care au o piață de desfacere, care au profit și nu sunt supraîndatorați sunt extrem de căutați de fondurile de investiții și chiar de investitori strategici pentru a le vinde firma.

Pe piață, la cumpărare, sunt foarte mulți bani, numai din PNRR sunt 400 de milioane de euro, la care se adaugă încă 400 de milioane de euro contribuția partenerilor din fondurile de investiții, rezultând 800 de milioane de euro; se adaugă banii celorlalte fonduri de investiții, ca să nu mai vorbim de banii investitorilor strategici. Plus că băncile au linii de credit speciale pentru achiziția de companii.

Deși sunt foarte mulți bani pe piață, nu prea există ofertă la vânzare. Cei care ar vrea să vândă fie au companii care sunt găurite, supraîndatorate, pe o piață extrem de concurențială; iar dacă au o companie bună, prețul cerut este peste multiplii de piață și dacă cineva ar plăti acel preț nu și-ar mai multipla el apoi banii.

La ZF Live cu Bogdan Mugescu de la Atheneum Advisors, un consultant în fuziuni și achiziții, a spus că antreprenorii români care au o companie bună nu sunt chiar atât de ușor de convins să o vândă.

El spune că antreprenorii, dacă fac 1-2 milioane de euro pe an profit din compania pe care o au, se întreabă de ce să o vândă? „La cât îmi dă un cumpărător, 5-6 milioane de euro, nu are niciun sens să vând compania. Banii ăștia îi fac în 2-3 ani fără să mă bată cineva la cap.”

La profitul pe care îl au, se mai adaugă și câștigurile informale care sunt luate dintr-o companie prin diverse forme, bani care asigură traiul familiei fondatorului, diverse afaceri, achiziția de apartamente, terenuri, clădiri, a adăugat Bogdan Mugescu.

Fondurile de investiții nu sunt atât de generoase în multiplii de evaluare, nu sunt dispuse să plătească prețul cerut pentru că nu ar mai putea să justifice investiția, pe care vor să o dubleze sau chiar tripleze în câțiva ani.

Antreprenorii români au ajuns la un anumit nivel și nu prea mai vor să intre într-un nou ciclu de creștere accelerată, cerut de fondurile de investiții. Plus că această creștere trebuie adusă tot de ei și nu mai sunt dispuși să depună atât de mult efort. Plus că nu vor să zdruncine compania, nu prea vor să facă schimbări într-un business care le aduce 1 milion de euro profit pe an, plus încă un milion câștig informal.

Fiecare încearcă să-și conserve poziția. Nimeni nu se gândește la vreo expansiune, la creșterea businessului, la noi investiții, mai ales în condițile actuale economice, politice, sociale, geopolitice extrem de ostile.

Vrem nu vrem, lumea a ridicat piciorul de pe accelerație după 20-30 de ani.

Urmașii nu prea vor să continue businessul părinților, este mult prea mare bătaia de cap. Iar ideea de a atrage management din afară care să conducă businessul câștigă teren doar teoretic, pentru că în practică fondatorii nu vor să dea din mână companiile pe care le-au creat. Cum să vină cineva din afară să-i spună ce să facă sau să-l întrebe unde se duc banii? Acestea sunt întrebări pe care le-ar pune un alt acționar.

Așa că preferă să ia 1-2 milioane de euro la un business de 10-15 milioane de euro.

Nu avem în ADN să ne extindem, să intrăm și să cucerim alte piețe, ADN pe care îl au ungurii, polonezii, cehii și acum chiar ucrainenii.

Mulți fondatori se întreabă: dacă ar vinde, ce ar face cu banii mai departe? Pentru că nu știu să facă altceva și oricum, psihologic, dacă primești o sumă mare de bani, câteva milioane de euro, instinctul îți spune că trebuie să îi pui deoparte în active imobiliare, financiare. Nimeni nu are chef să facă din nou business, să o ia de la capăt, nimeni nu are chef să-și riște banii.

Fondatorii, antreprenorii români reușesc să ducă companiile până la un anumit nivel și acum mai degrabă preferă să-și ia banii din aceste companii, decât să-i folosească să se extindă, să facă noi investiți și, de ce nu, chiar să cumpere alte afaceri, să cumpere concurenții pentru a consolida piața și a deveni mai mari și mai puternici, conform modelului de business american.

Dacă această creștere a companiilor românești, a afacerilor românești într-un mod exponențial în ultimii 20 de ani a avut la bază mai degrabă modelul american. Acum, prin starea de burghezie care instalează în companiile românești mai vechi, ne ducem către modelul european.

Dar revin la întrebarea din titlu pe care și-o pun antreprenorii români, cei care și-au înființat companiile acum 20-30 de ani: de ce să vândă, dacă fac 1-2 milioane de euro pe an?   

(cristian.hostiuc@zf.ro)