Dacă angajații pot să plece când vor, fără despăgubiri, atunci și companiile trebuie să poată să îi dea afară atunci când vor

În continuare, în România piața muncii este a angajaților. Companiile nu mai știu ce să facă pentru a le intra în voie angajaților pe care îi au și să mai aducă oameni noi. Dacă se poate de la concurență, gata pregătiți, este cel mai bine. Consultanții în HR vorbesc despre dezvoltare personală, empatie, bunăstare emoțională ca elemente la care se uită agajații din ce în ce mai mult.

„Sunt foarte mulți clienți cu care vorbesc fie în terapie, fie în traning, care pleacă din mediile la care au ajuns la burnout sau în care simt că sunt doar niște instrumente de obținut rezultate și își caută locuri care să pună mult mai mult preț pe umanitate și relațiile pozitive cu ceilalți”, a spus Alexandra Irod, psihoterapeut la Mindarchitect, la conferința „Top angajatori undelucram.ro”, organizată de platforma undelucram.ro în parteneriat cu Business Magazin.

Salariul, pachetul salarial, rămâne în continuare pe primul loc când se discută un job sau altul, o companie sau alta, dar angajații vor mai mult. Locul de muncă este văzut acum mai degrabă ca un spațiu, ca un cabinet de psihologie/psihiatrie. Șefii au ajuns să fie împovărați de problemele personale ale angajaților, iar dacă nu îi ascultă și nu le dau atenție, automat sunt considerați lipsiți de empatie.

De la un anumit nivel salarial încolo, angajații susțin că pleacă dintr-o companie nu din cauza salariului, ci din cauza șefului/șefilor și a mediului toxic în care lucrează, cel puțin așa cum îl văd ei. Angajații cer feedback, dar când acesta este negativ, dintr-odată compania este considerată ca fiind un mediu toxic. Dacă s-ar pune problema să fie schimbați șefii și să preia ei conducerea, nimeni nu prea ar vrea această schimbare. Mai toată lumea se plânge de locul de muncă, dar nimeni nu vrea să preia responsabilități și să fie ei cei care să preia rolul de psiholog, de Maica Tereza pentru cei din subordine.

Companiile care funcționează după reguli sunt considerate rigide, birocratice, unde nu te poți dezvolta, unde nu ai unde să urci în organigramă, de unde este bine să pleci cât mai repede. La polul opus companiile, șefii, care au responsabilitatea rezultatelor, consideră că angajații nu sunt interesați de bunul mers al companiei, cea care le plătește salariile. Toată lumea vrea cursuri de traning, cursuri de leadership, cursuri de dezvoltare personală plătite din banii companiei. Dar la prima ofertă pe care o primesc spun pa, vorbesc compania de rău și nu pun preț pe pregătirea pe care au primit-o.

Când se pune problema majorărilor salariale, angajații consideră că este un dat pe care trebuie să îl primească doar prin simpla prezență la locul de muncă și nu printr-o creștere a productivității muncii etc. Legislația românească în privința muncii este favorabilă angajatului, pe care îl poți restructura, da afară destul de greu. Contractele de muncă sunt pe o perioadă nedeterminată, iar fiecare poate să plece dintr-un job sau altul, dintr-o companie sau alta peste noapte.

Toată lumea vrea majorări salariale, mai ales în contextul actual, în care operăm cu o inflație mare care nu este acoperită printr-o majorare salarială de același nivel. Întrebarea este câți dintre angajați ar vrea să semneze că lucrează într-o companie pe o perioadă determinată în schimbul unei majorări salariale/pachet salarial și al cursurilor de pregătire, de dezvoltare pe care le primesc. Angajații spun că firmele/corporațiile nu le măresc salariile cât ar vrea pentru că sunt constrânse de politici salariale aprobate de acționari sau de headquarter.

Cred că firmele ar fi superbucuroase dacă s-ar schimba legislația muncii, iar contractele de muncă să fie pe o perioadă determinată. Adică contractele de management de care beneficiază șefii cei mari să se ducă și către angajații de jos. Toată lumea vrea contracte de muncă pe o perioadă nedeterminată, toți vor cursuri de pregătire care să constituie un avantaj când își negociază plecarea la o altă companie, dar la schimb nu dau nimic. Eu cred că dacă contractele de muncă ar fi pe o perioadă determinată, ca la management, ca la fotbaliști, piața muncii ar fi mai bună, iar fiecare dintre părți ar ști să se poziționeze în piață, att angajatul față de companie, cât și compania față de angajat.

Acum 30 de ani, sindicatele din România, în marea majoritate reprezentând angajații de la stat, au avut câștig de cauză în ceea ce privește legislația muncii. Poate legislația trebuie să se schimbe în acord cu timpurile și cu vânzoleala de pe piața muncii. Dacă un angajat are dreptul să plece când vrea el „fără să plătească despăgubiri”, atunci companiile să aibă dreptul să renunțe la angajați în orice moment, fără complicații, fără pachete salariale, fără drame. 

Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.