Cuverturi pentru perete
Inspirați de o comunitate americană (din Gee’s Bend, statul american Alabama) cunoscută pentru cuverturile sale matlasate realizate prin tehnica quilting care presupune folosirea de bucăți de material de diverse culori pentru a obține modele sau imagini, o serie de artiști…
Inspirați de o comunitate americană (din Gee’s Bend, statul american Alabama) cunoscută pentru cuverturile sale matlasate realizate prin tehnica quilting care presupune folosirea de bucăți de material de diverse culori pentru a obține modele sau imagini, o serie de artiști încearcă să-i transpună meșteșugul pe hârtie. Mai precis, în loc de bucăți de material, acești artiști folosesc fâșii de hârtie, din care realizează lucrări care aduc cu niște cuverturi, având însă rol pur decorativ, scrie Financial Times. Creațiile lor ajung să fie expuse în galerii de artă, în spații alese de clienți care le-au comandat special, cum ar fi mici hoteluri, ori chiar pe articole de îmbrăcăminte, atunci când atrag atenția vreunei case de modă. Printre cei care și-au încercat talentul la quiltingul cu hârtie se numără Egle Jauncems, Sandy Suffield, Dominic Beattie sau Sofia Clausse, iar ca materie primă se folosesc până și șervețele sau ambalaje pentru a confecționa cuverturi cu aspect cusut sau croșetat.