Cusurul comun al partidelor: frica de un electorat pe care nu-l cunosc

Ambele alianțe mari care participă la alegeri (USL și Alianța România Dreaptă) sunt terorizate de perspectiva unei înfrângeri, pentru că aceasta ar fi decisivă. Pentru USL, înfrângerea înseamnă mai puțin de 50% din mandate și deci o guvernare formată de președintele Traian Băsescu din actuala opoziție și cu ce s-ar putea rupe din USL. Pentru ARD, înfrângerea ar însemna soarta CDR din 2000, adică irelevanța PDL și a partidulețelor aliate cu el. Așa se face că amândouă alianțele acționează mânate de o frică teribilă față de un electorat căruia nu știu să-i anticipeze reacțiile și în fața căruia n-au nicio idee stabilă în afară de “votați cu noi, oricum ceilalți sunt mai răi”.

Componentele celor două alianțe au păreri divergente despre felul cum poate fi cucerit electoratul, căruia îi atribuie mecanic sentimentele lor, iar de aici apar conflicte; din cauza fricii de a nu pierde puncte electorale, conflictele sunt însă fie înăbușite cu eforturi vizibile, fie izbucnesc și apoi sunt negate în chip ridicol de politicienii care vor să pară uniți.

La USL, în ACS (Alianța de Centru-Stânga – PSD + UNPR) domină percepția că electoratul vrea bună guvernare în cadrele stabilite de UE, fără scandaluri, în timp ce în ACD (Alianța de Centru-Dreapta – PNL + PC) domină percepția că oamenii vor un război până-n pânzele albe și cu orice risc contra lui Băsescu și a susținătorilor lui din UE. Conflictul se manifestă din plin în presa apropiată ACD, care lovește PSD și guvernul Ponta din toate pozițiile, deși Crin Antonescu și Victor Ponta pretind că se înțeleg bine în continuare. Deocamdată, negocierile pentru împărțirea brută a colegiilor s-au încheiat fără incidente, în sensul dorit de PSD, care și-a rezervat un număr mai mare de locuri pentru ACS (246 de colegii), în detrimentul ACD (206), care inițial dorise împărțirea egală a locurilor între cele două sub-alianțe. Presiunile asupra premierului Ponta de a se arăta cât se poate de agresiv la adresa lui Traian Băsescu vor continua însă, iar ceea ce complică lucrurile e că aceste presiuni se vor muta în planul politicii externe, în relația cu UE, unde opoziția față de uniunea bancară enunțată de Comisia Europeană ca prim pas spre federația Statelor Unite ale Europei a început deja să se contureze în tabăra ACD.

La ARD, PDL nu știe nici cum să-și păstreze electoratul de la alegerile locale, necum să atragă alți votanți, astfel încât a apelat la aceeași tactică de atunci: revopsirea gardului cu ajutorul micilor aliați PNȚCD, Forța Civică (micul partid cedat lui Mihai-Răzvan Ungureanu de către Adrian Iurașcu) și Noua Republică, pentru ca amintirea PDL să se șteargă în favoarea noii “alianțe a reformiștilor”. Dar alianța respectivă colcăie deja de frustrări, pe de o parte din partea adepților FC, care nu vor să-și piardă identitatea într-o alianță dominată tot de PDL, pe de altă parte din partea PDL la unison cu Noua Republică, din cauza ambițiilor celor de la FC, dornici de nominalizări în colegii eligibile, dar fără capacitate de a trece pe cont propriu pragul electoral de 5%. Protocolul ARD a fost semnat totuși, duminică, de PDL, FC și PNȚCD, rămânând ca Noua Republică să-și găsească locuri probabil pe lista PNȚCD, întrucât, din cauza a două contestații care trebuie examinate în justiție, NR nu se poate înscrie ca partid până la termenul de 17 septembrie cerut de Biroul Electoral Central.