Home Afaceri Curiero: Suntem de vanzare
Afaceri

Curiero: Suntem de vanzare

Actionarii companiei de curierat rapid Curiero se pregatesc sa inceapa negocierile cu un fond de investitii sau un investitor strategic in vederea vanzarii firmei, anunta Bogdan Carcu, presedintele companiei.

“Curiero a fost gandita si dezvoltata pentru a fi vanduta la un moment dat. Spre sfarsitul acestui an vom incepe discutiile cu o firma de investment banking care se se ocupe de acest proces”, sustine Bogdan Carcu, fara sa dea o valoare de piata a companiei pe care a fondat-o.

Curiero a inregistrat, anul trecut, un profit operational (EBITDA) de un milion de euro.

Cifra de afaceri a companiei, al treilea jucator pe piata locala de curierat, dupa Fan Courier si Cargus, a fost in 2007 de 15 milioane de euro, cu 85% mai mare decat in 2006. Oficialii companiei explica aceasta crestere prin renuntarea la serviciul nerentabil Cargo, cresterea tarifelor cu 30% si disponibilizarea a 100 de curieri.

In prezent, Curiero lucreaza cu 1.850 de angajati si are peste 70 de puncte de lucru in tara, care acoperă 200 de localităti. 99,8% din actiunile firmei sunt detinute de Curiero Investments, restul actiunilor fiind impartite intre trei persoane fizice – Cosmin Coman, Bogdan Emilian Minea si Cosmin Neagu Stefan .

Pentru 2008, Carcu a anuntat ca tinteste o cota de piata de 15%, dublarea EBITDA pana la 2 milioane de euro si o cifra de afaceri de 25 de milioane de euro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună