Home Actualitate Cum va fi vremea în toată țara până la 2...
Actualitate

Cum va fi vremea în toată țara până la 27 august

Administrația Națională de Meterologie a anunțat prognoza privind valorile termice și precipitațiile în toate regiunile țării pentru următoarea săptămână.

Cum va fi vremea în toată țara până la 27 august
Cum va fi vremea în toată țara până la 27 august · Foto: Business Magazin

BANAT
În intervalul 17 – 20 august, temperaturile se vor menține constante la valori comparabile cu mediile multianuale ale perioadei, de aproximativ 29-30oC ziua și 15oC noaptea. După data de 20 august, temperaturile vor marca o nouă creștere, vremea devenind călduroasă, caniculară chiar în jurul datei de 24 august, când media maximelor va atinge 35oC. În ultima parte a intervalului de prognoză se va manifesta o tendință de scădere a temperaturii aerului, cu 2-3 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține foarte scăzută pe tot parcursul perioadei de prognoză.

CRIȘANA
În intervalul 17 – 20 august, temperaturile se vor menține apropiate de cele normale pentru această dată. Ulterior, între 20 și 24 august, valorile termice vor crește treptat, ajungând să caracterizeze o vreme călduroasă, chiar caniculară în cursul după-amiezelor și abia în ultimele zile ale perioadei de prognoză se va produce o ușoară scădere a temperaturii aerului, spre valori medii de aproximativ 31oC ziua și 17 oC noaptea. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține scăzută în cea mai mare parte a perioadei de prognoză și doar izolat și trecător vor fi posibile ploi slabe, de scurtă durată.

TRANSILVANIA
Temperaturile medii vor crește ușor, vremea devenind normală din punct de vedere termic între 17 și 20 august. Ulterior, regimul termic va marca o creștere constantă, spre valori medii ale maximelor diurne de circa 30…31oC în intervalul 23 – 27 august, când vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii august. Probabilitatea de apariție a averselor se va menține scăzută și doar izolat și trecător vor cădea ploi slabe, de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice.

MARAMUREȘ
Regimul termic se va menține constant la valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei până pe 19 august. Ulterior temperatura aerului va marca o creștere mai accentuată, vremea devenind călduroasă, cu medii ale temperaturilor maxime de 32-33oC în jurul datei de 24 august, după care tendința va fi de ușoară scădere. Probabilitatea de apariție a averselor însoțite de descărcări electrice va fi mai mare în jurul datei de 19 august. În rest, doar cu totul izolat și trecător sunt posibil ploi de scurtă durată, slabe cantitativ.

MOLDOVA
După data de 17 august, tendința de creștere a valorilor termice se va accentua și vremea va deveni mai caldă decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii august, cu o medie a temperaturilor maxime ce va atinge 32oC în jurul datei de 24 august. Probabilitatea pentru precipitații importante cantitativ va fi scăzută în cea mai mare parte a intervalului, dar în jurul datei de 19 august, pe arii relativ restrânse vor fi vor fi ploi de scurtă durată.

DOBROGEA
Regimul termic se va menține constant până pe 20 august, apoi va marca o creștere ușoară, pentru ca după data de 22 august și până la sfârșitul intervalului de prognoză să urmeze o nouă perioadă de staționaritate la valori medii ale temperaturilor maxime de aproximativ 30oC și ale celor minime de 19oC. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține foarte scăzută pe tot parcursul perioadei de prognoză.

MUNTENIA
Mediile temperaturilor maxime se vor menține la valori de 28…29oC până pe data de 20 august, după care vor marca o creștere spre valori de 340C în intervalul 22 – 27 august, când vremea va deveni călduroasă. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține scăzută pe tot parcursul perioadei de prognoză.

OLTENIA
Temperatura aerului va avea o tendință generală de creștere, de la valori medii ale maximelor diurne de 28oC la începutul acestui interval, spre 34oC între 22 și 27 august, când vremea va deveni călduroasă. Minimele nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, fiind în creștere de la aproximativ 14oC la începutul perioadei de prognoză, spre 18 oC la sfârșitul acesteia. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține foarte scăzută pe tot parcursul perioadei de prognoză.

LA MUNTE
Regimul termic va marca o creștere treptată a temperaturilor, cu medii care vor atinge valori de 20-22oC în intervalul 22 – 27 august. Mediile minimelor nocturne vor fi și ele în creștere, de la valori de 5-6oC la începutul intervalului de prognoză, până la aproximativ 12oC la sfârșit. Probabilitatea de apariție a averselor se va menține scăzută și doar izolat și trecător vor cădea ploi slabe, de scurtă durată, posibil însoțite de descărcări electrice.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună