Cum va fi vremea în primele două zile ale săptămânii
Luni, valorile termice, în creștere față de zilele precedente îndeosebi în regiunile sud-estice, se vor situa în jurul mediilor climatologice ale sfârșitului de martie la nivelul întregii țări, informează Administrația Națională de Meteorologie.
Cerul va avea înnorări temporare și va ploua în majoritatea zonelor, ziua în special în vest și nord-vest, iar noaptea cu precădere în centru și sud-est. În zona montană înaltă precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și trecător ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, dar izolat și în restul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 18 grade, iar cele minime între 2 și 8 grade.
LA BUCUREȘTI
Vremea se va încălzi, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi înnorările se vor accentua, iar noaptea temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat. Minima termică va fi de 6…7 grade.

MARȚI
În regiunile vestice, nordice și centrale vor fi înnorări temporar accentuate și, îndeosebi după orele amiezei, vor fi ploi, mai ales averse, iar cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări și pe arii restrânse ploi în general slabe, în prima parte a zilei și din nou noaptea. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Orientali se vor semnala și lapoviță și ninsori. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în depresiuni și 18 grade în sud, iar cele minime se vor încadra între 0 și 8 grade.