Cum se transformă sticla la periferia Bucureștiului în marfă de lux pentru export

A construit soțul o mașină de tăiat sticlă și am început să facem tuburi pentru seringi în apartamentul nostru cu două camere„. Așa descrie Gabriela Ștefănescu începuturile afacerii cu sticlă pe care a pornit-o în urmă cu mai bine de 20 de ani.

Acum, compania Adrian Sistem și brandul Gabriela Seres vând în toată lumea, ajungând chiar să facă decorul vitrinei magazinului Cartier din Paris. Printr-o tehnologie folosită de puțini dintre sticlarii renumiți ai Europei, suflarea printr-un tub de sticlă, specifică producției de obiecte de laborator, cei doi fac obiecte de decor cu prețuri care pornesc de la 10 euro și pot să ajungă la 2.000 de euro, în cazul candelabrelor.

Acestea sunt vândute exclusiv pe piețe din afara țării și au adus companiei soților Ștefănescu o cifră de afaceri de circa 400.000 de euro, în 2012. Implicarea lor într-o astfel de afacere nu este întâmplătoare: ambii au lucrat la o fabrică de sticlărie tehnică din București. „În 1992, pluteau în aer privatizările și începuse să se observe un dezinteres din partea conducerii fabricii„, spune Gabriela Ștefănescu. Deși exista posibilitatea investiției în fabrica de sticlărie de laborator prin metoda MEBO (privatizare prin vânzare de acțiuni angajaților), cei doi soți au preferat în acea perioadă să își deschidă afacerea lor, în propria locuință.

Cu un echi-pament improvizat și bazându-se pe experiența de la fabrică, au început să facă tuburi pentru seringi. „Am început să mă duc cu oferte pe la institute de cercetare și, pentru că produceam mai ieftin decât fabricile de atunci, am reușit să trăim o perioadă astfel„. Mai mult decât atât, au crescut afacerea și au mutat-o într-un alt spațiu, o casă închiriată, unde lucrau la sobe speciale cu trei oameni care veneau după amiaza „pentru că nu am îndrăznit să îi angajăm definitiv„.

Temerile lor au scăzut odată cu găsirea primului client din afara țării și comanda sa de sticle cu fruct în interior, foarte populare în acea perioadă. În paralel, au continuat să facă sticlărie de laborator iar, treptat, nici spațiul din casă nu a mai fost suficient pentru comenzile primite. 

DUPĂ ÎNCHIDEREA INSTITUTULUI NAȚIONAL DE STICLĂ – cu vaste spații de producție și unde se făcea odinioară fibră și sticlă optică – cei doi au reușit să închirieze un spațiu la institut, în 1995.
Au urmat participările la târguri de specialitate și promovarea mai mult „din vorbă în vorbă„ care au adus colaborările cu designeri internaționali. Primul târg unde au expus a fost MACEF Milano, unde s-au prezentat cu „lucruri mărunte„.

Un italian i-a contractat atunci pentru mărturii de nuntă pentru câteva zeci de mii de euro. Apoi, un brand american de mobilă a dorit să își diversifice activitatea prin intermediul lor. Alături de acesta, Ștefănescu a început să conceapă produse noi, potrivite pentru interior, din segmentele Arts de la table și decorațiuni interioare.

Alte comenzi au venit din partea unor firme americane specializate în produse pentru masă și decorațiuni interioare, Anthropology, (cu care au semnat cel mai mare contract, în valoare de 50.000 de euro) și Arte Italica, dar și din partea unor designeri europeni cum ar fi francezii Laurence Brabant – pentru o colecție de obiecte destinate mesei sau Matteo Messervy – care a folosit candelabrale de mari dimensiuni făcute în atelierul soților Ștefănescu în decorarea unor centre comerciale din Franța și chiar la vitrina magazinului de bijuterii Cartier.

„Produsele executate de noi au ajuns și la o vitrină Hermes din Geneva sau Paris, ca urmare a colaborării cu designeri din străinătate„, spune Ștefănescu, pentru care nu este o problemă că designerii cu care colaborează nu obișnuiesc să menționeze numele firmei sale când expun produsele. „Ei vând în nume propriu, iar produsele sunt luate din diverse țări, de la firme care corespund gustului lor„. Deși multe din produsele care se vând folosesc designul desenat de Gabriela Ștefănescu, ea respectă condițiile celor care le vând în nume propriu.