Home IT Cum se face trecerea de la cultul digita...
IT

Cum se face trecerea de la cultul digitalizării la cultura transformării digitale?

„Am trecut de la ceea ce era un trend, la o adevărată cultură a digitalizării, cu accente de cult pe alocuri pentru că, deși nu generează neapărat exuberanță, are adepți, are promotori, are curente, are evoluții și rafinări. Iar partea…

Cum se face trecerea de la cultul digitalizării la cultura transformării digitale?
Cum se face trecerea de la cultul digitalizării la cultura transformării digitale? · Foto: Business Magazin

„Am trecut de la ceea ce era un trend, la o adevărată cultură a digitalizării, cu accente de cult pe alocuri pentru că, deși nu generează neapărat exuberanță, are adepți, are promotori, are curente, are evoluții și rafinări. Iar partea frumoasă este că un sistem binar, de 0 și 1, câteva linii de cod, pot revoluționa un proces din perspectiva vitezei și eficienței”, descrie Ioana Birta, CFO al producătorului de materiale de construcții TeraPlast, perspectiva sa asupra digitalizării, chiar în paginile acestui catalog. Este o idee cu care am rezonat din momentul în care am început să schițăm proiectul anuarului „Top Digital Transformers”, în urmă cu câteva luni, împreună cu partenerii de la DocProcess.

Digitalizarea este unul dintre cele mai influente megatrenduri ale prezentului: de câțiva ani, aceasta este una dintre principalele direcții în care companiile spun că investesc, iar în pandemie, „transformarea digitală”, „digitalizarea forțată”, „revoluția digitală” au fost nelipsite din discursurile majorității reprezentanților de companii.

Prin intermediul „Top Digital Transformers”, ne-am propus să mergem dincolo de conceptul menționat deseori în interviurile noastre și, poate, în PowerPoint-urile pentru investitori și să vedem ce personaje, investiții, rezultate concrete sunt generate de acest buzzword. Am aflat și în acest caz că, dincolo de resursele financiare și de timp, transformarea digitală necesită oameni buni și pasionați de ceea ce fac, ale căror povești merită să fie spuse. Fie că au o funcție specifică domeniului (CIO, CTO etc.), fie că sunt oamenii din companii care și-au asumat rolul de a conduce avangarda digitală (CEO, CFO etc.), fără a avea neapărat „în fișa postului” această responsabilitate, în răspunsurile lor veți găsi nu doar o definiție clară asupra termenului, ci și exemple concrete ale beneficiilor aduse de aceasta. Pentru unii dintre ei, transformarea digitală înseamnă  economie de timp, mai mult spațiu pentru creativitate, reducerea riscului de apariție a erorilor, apropierea de consumatori, uneltele care îți permit „să faci mai mult”. Iar proiectele care aduc aceste rezultate sunt din ce în ce mai diverse: de la proiecte de telemedicină și soluții de muncă în regim remote pentru zona corporate, până la fabrici inteligente din industria românească, unde sute de roboți lucrează deja alături de angajații umani. Liderii digitali din România au stabilite direcții concrete de investiții și au înțeles că, deși avansul tehnologic este important în îmbunătățirea sau construirea de noi procese și soluții de business, tehnologia este un mijloc, și nu un scop.

Transformarea digitală de succes are nevoie de oameni eficienți, care nu trebuie neapărat să aibă experiența de a scrie linii de cod, cât abilitatea de a-i implica pe toți cei din organizație în schimbarea unei întregi culturi.

Metodologie: Catalogul „Top Digital Transformers” reprezintă un proiect realizat de Business MAGAZIN și susținut de compania DocProcess, care are menirea recunoașterii meritelor acelor persoane ce au înregistrat reușite în domeniul transformării digitale. Business MAGAZIN a trimis, între lunile octombrie 2021 și februarie 2022, un formular cu întrebări destinat persoanelor recunoscute pentru proiectele de transformare digitală din cadrul companiilor pe care le reprezintă, din varii industrii. Ne-am axat pe companii considerate a fi în avangarda transformării digitale de către reprezentanții acestora și de către piață. Am primit 58 de răspunsuri, pe care le veți putea citi în acest anuar. Acest proiect nu reprezintă un clasament, iar numele incluse în cadrul catalogului nu sunt, cu siguranță, numele tuturor liderilor digitali din companii: lista este deschisă și așteptăm în continuare propunerile dvs. de lideri digitali, atât pentru articolele din Business MAGAZIN, cât și pentru edițiile viitoare ale acestui proiect. 


Ioana Matei este Editor Business MAGAZIN

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună