Cum se distrează românii în comparație cu restul europenilor
Când vine vorba de nivelul la care se situează România față de piața parcurilor de distracție din vest, părerile sunt împărțite. În timp ce unii antreprenori consideră că piața locală se apropie de nivelul european al pieței de profil, alții spun că mai sunt multe investiții de făcut până vom reuși să îi ajungem pe cei din vest la capitolul distracție.
„În comparație cu piața de profil din vest, ne situăm în acest moment la aproximativ 40%”, susține Adrian Apostu, manager și acționar Dino Parc Râșnov. La fel, Liviu Andrica, directorul general al Administrației Domeniului Public Oradea, crede că „în țara noastră oferta este mică față de cea din Occident”. În opinia unui alt antreprenor, Sebastian Antal, directorul general al parcului de aventură Arsenal Park, cu toate că în România s-a înregistrat o creștere semnificativă a pieței față de cea din vest, raportată la anii anteriori, „normală, de altfel” totuși, „din punctul de vedere al calității serviciilor și produselor oferite, anul 2018 nu a prezentat o creștere la nivel național față de vest, piața de profil confruntându-se cu mari deficiențe care au împiedicat această evoluție”.
Pe de altă parte, Mihai Cota, proprietar al parcului de aventură Drăguș, este mai optimist, și susține că „acum, când s-a reglementat activitatea de parc de aventură, nu se mai văd diferențe mari față de colegii din alte țări din vest, ba din contră, mulți turiști ne-au felicitat și au zis că e mai bine la noi”.