Cum să-ți mai faci și singur norocul

36 de săptămâni de școală, vacanțe fără rost, unități de învățământ în care constructorii lucrează de zor (sau nu) așa încât sunetul clopoțelului e greu de auzit. Salarii care se măresc ori ba, sau nu îndeajuns; uite bursa, nu e bursa, fie de merit sau socială. Întârzieri de toate felurile. Profesori dezinteresați, elevi obraznici, cu mintea aiurea sau care bagă (la propriu) spaima în profesori. Dincolo de asta, experiența mi-a arătat că se găsește un loc potrivit pentru fiecare – copil, cadru didactic sau personal auxiliar. Uneori, pentru potrivire, efortul este minimal. Alteori este titanic. Am avut parte de toată gama, cu extreme și in between.

„Copiii crizei încep școala” era titlul de copertă al ediției de început de școală, în urmă cu opt ani și se referea la contextul economic și schimbările profunde produse de la criza declanșată de căderea Lehman Brothers. Personajul de pe coperta de atunci intră acum la liceu – acolo unde și-a dorit, unde (sper că) se potrivește. Dar efortul a fost titanic. Dacă doamna profesoară de română de la școală a fost un aliat formidabil – al tuturor copiilor de-a opta pe care i-a avut în generație și, în funcție de interes și al părinților – nu ne-am bucurat de același noroc și la matematică. A trebuit să compensăm.

La examenul de capacitate, între media 8,2 și 9,7, ceea ce înseamnă o marjă de 1,5 puncte s-au îndesat cam 6.000 de elevi, doar în Capitală. Cu 8,2 nu se poate intra la un liceu teoretic de stat – ceea ce practic, se traduce în șanse foarte mici de a promova Bacalaureatul. Spre comparație, colegiul pe poarta căruia a pășit juniorul meu pe 11 septembrie are o promovabilitate de 100% la examenul maturității. În schimb, media 9,7 permite alegerea cam oricărei instituții de învățământ vizată. În această plajă de 1,5 puncte s-au regăsit copii care și-au depășit cu puțin noroc potențialul, copii care au greșit sau cei care au luat cât se așteptau. Cu excepții marginale – cei puțini geniali sau cei puțini mai puțin dotați – diferența dintre 8,20 și 9,70 este dată de muncă. De foarte multă muncă. A unei întregi echipe – copil, părinți, profesori. La același nivel de intelect, un copil care nu învață decât de ochii lumii ia 8,2. Unul muncit, trece de 9,7.

Așa se fabrică norocul, care în acest context este dat de efortul mare sau chiar uriaș al întregii echipe amintite mai sus. Care se traduce, concret, în investiții de timp, bani, stat în trafic, exerciții de motivare a copilului, lupta cu ecranele, cu rețelele sociale, cu spiritul (exagerat de) hedonist, poate chiar terapie pentru a-i susține, motiva și îndemna la efort pe cei care au nevoie. Miza? Să ajungă într-un mediu în care să se regăsească, să se integreze, să le placă. Și, evident, să ia Bac-ul.

Studiul de caz doi: pentru alegerea grădiniței celui de-al doilea copil, n-am mizat deloc pe noroc. Am investit timp să merg, să văd, să discut, să descos, să caut. Am găsit un loc care ni s-a potrivit mănușă, dar s-a închis. Toate cadrele didactice și nedidactice și-au găsit loc de muncă în mai puțin de două săptămâni și se declară mulțumite. Și noi am găsit altă grădiniță – suntem încă în adaptare, voi reveni cu detalii.

Am învățat în cariera mea de părinte că planurile de toate felurile sunt obligatorii. Recunosc că am învățat în varianta hard – m-am trezit, din pricina insuficientei implicări și preocupări, într-o clasă zero în care copilul (nu prea) rezona cu colegii și nici eu cu părinții. Așa că acum deja fac tot felul de scenarii pentru școala care va urma grădiniței și felul în care trebuie susținut liceanul în perspectiva Bac-ului, chiar dacă, da!, este peste patru ani. În „construcția norocului”, grija, preocuparea permanentă și investițiile de toate felurile joacă un rol esențial.

Vorbim acum de educație, un capitol de care ne plângem foarte mulți. De fapt, nu cred că știu măcar o singură persoană mulțumită de sistemul de învățământ. Dar am descoperit că există soluții – învățământ de tip Waldorf, Montessori, curiculă americană, engleză sau finlandeză, meditatori care pot ajuta copii, terapeuți care îi pot ghida atunci când nu putem face suficient. Și, mai presus de toate, părinți preocupați și implicați.

Nu am idee câți dintre părinții celor 3,5 milioane de copii cuprinși în sistemul de învățământ pot sau sunt dispuși la asemnea eforturi. Pentru mine însă a devenit clar că nu sunt dispusă să îmi asum riscul de a lăsa, pur și simplu, lucrurile să se întâmple. Orice statistică legată de alfabetism funcțional (42% dintre elevii cu vârste între 9 și 14 ani nu sunt capabili să înțeleagă ce citesc), rezultate la teste PISA, gradul de promovare la Capacitate sau Bacalaureat, abandon școlar sau știrile legate de consumul de substanțe în rândul copiilor mă îngrozesc.

V-ați pregătit fizic, emoțional și mental? Poate vă trebuie o linie de credit pentru meditații sau terapii, audio-book-uri sau soluții pentru ședințe ținute în trafic. Spune Tamara Buciuceanu-Botez în „Liceenii”: „Puișorilor, de luni la școală… Gata cu leneveala!”   

Ioana Mihai-Andrei, editor, Business Magazin