Cum să-ți dresezi oligarhul, metoda Putin. Ce s-a întâmplat cu bogații care nu au vrut să se supună

Rusia a cunoscut mai multe generații de oligarhi, oameni de afaceri superbogați ale căror interese se împletesc cu cele ale statului. Putin a ajuns la conducere cu ajutorul lor, iar primul lucru pe care l-a făcut pentru a-și consolida puterea a fost supunerea păturii superbogate sau înlocuirea oligarhilor rebeli sau prea independenți cu o specie nouă, loială lui.

Câțiva dintre baronii președintelui rus sunt prieteni din copilăria sau din tinerețea acestuia. Sancțiunile cu care Occidentul încearcă să-l oblige pe Putin să înceteze războiul din Ucraina pun la încercare tocmai loialitatea acestor oligarhi. Episodul Crimeea a arătat că efortul este inutil. Despre oligarhii lui Putin scrie National Public Radio, o organizație media din SUA.

În vara anului 2000, 21 dintre cei mai bogați bărbați ai Rusiei și-au aliniat limuzinele antiglonț în curtea palatului Kremlin și au intrat în impunătoarea cladire pentru o întâlnire istorică. În deceniul precedent, acești bărbați se ridicaseră spre culmile succesului aparent din nimic, strângând averi spectaculoase pe măsură ce țara și totul în jurul lor se scufunda în haos. Prin afaceri dubioase, corupție totală și chiar crimă, acești „oligarhi” rapace – așa cum au ajuns să-i numească rușii și să fie cunoscuți în toată lumea – au preluat controlul asupra unei mari părți a economiei Rusiei și, din ce în ce mai mult, a democrației ruse imature. Dar acum, noul președinte ales al națiunii, Vladimir Putin, avea să le spună, față în față, cine este cu adevărat la conducere.

„Vreau să vă atrag atenția asupra faptului că dumneavoastră ați construit acest stat, în mare măsură, prin structurile politice sau semipolitice aflate sub controlul dumneavoastră”, a spus Putin în ședința ținută cu ușile închise. „Nu are rost să dăm vina pe reflexia din oglindă. Așa că haideți să trecem la subiect, să fim deschiși și să facem ceea ce este necesar pentru a face relația noastră civilizată și transparentă.“

Putin le-a oferit oligarhilor o înțelegere: plecați-vă în fața autorității mele, aveți grijă să nu-mi stați în cale și vă puteți păstra vilele, superiachturile, avioanele private și corporațiile de miliarde de dolari (corporații care, cu doar câțiva ani înainte, fuseseră deținute de guvernul rus). În următorii ani, oligarhii care au abandonat acest acord și l-au subminat pe Putin vor fi aruncați într-o închisoare din Siberia, vor fi forțați să fugă în exil sau vor muri în circumstanțe suspecte. Loialii rămași – și cei noi care s-au îmbogățit în timpul lungii domnii a lui Putin – au devenit mașini de făcut bani pentru președinte și pentru aliații acestuia.

„Acești indivizi s-au îmbogățit în detrimentul poporului rus”, a arătat Casa Albă într-un comunicat recent prin care a anunțat sancțiuni împotriva a peste zece oligarhi din anturajul lui Putin. „Ei stau în fruntea celor mai mari companii din Rusia și sunt responsabili pentru furnizarea resurselor necesare invadării Ucrainei de către armata lui Putin.”

A ajuns la putere în mare măsură datorită eșalonului inițial de oligarhi, care s-au îmbogățit ostentativ prin contracte de privatizare croite special pentru ei în timpul președinției lui Boris Elțîn. Acești oligarhi au creat și au finanțat ceea ce a devenit partidul politic al lui Putin, Unitate, predecesorul a ceea ce se numește acum Rusia Unită. Ei au proiectat victoria uluitoare a președintelui Boris Elțîn la alegerile prezidențiale din 1996.

Fără această victorie, Elțîn nu l-ar fi putut numi niciodată pe Putin ca premier, poziție care s-a dovedit a fi rampa de lansare a acestuia spre poziția de președinte al rușilor. Oligarhii au contribuit și la ascensiunea ultrarapidă a lui Putin. Doi dintre ei, Vladimir Gusinschi și Boris Berezovschi, și-au folosit posturile de televiziune și ziarele pentru a-l transforma pe Putin dintr-un nimeni într-o figură cunoscută.

Însă Putin a fost un politician mai viclean decât au crezut inițial. Când campania pentru alegerile prezidențiale din 2000 a lui Putin s-a încins, el a început să se folosească de ura rușilor față de oligarhi și de afacerile corupte care i-au îmbogățit. Cu puțin timp înainte de ziua alegerilor, Putin a fost întrebat de un post de radio ce părere are despre oligarhi. Dacă prin oligarhi, a spus el, înțelegem că sunt aceia care „ajută la fuziunea puterii și a capitalului, nu vor mai exista oligarhi de acest fel ca o clasă”.

Dar, odată ajuns la putere, Putin nu a eliminat oligarhia. El i-a vizat doar pe oligarhii care i-au amenințat puterea. L-a luat la țintă mai întâi pe Vladimir Gusinschi, oligarhul dintr-o specie mai rar întâlnită care și-a construit cea mai mare parte a averii pornind de la zero, în loc ca  doar să preia industriile extractive care aparțineau cândva guvernului.

La mijlocul anilor 1980, Gusinschi era un șofer de taxi cu vise destrămate de a regiza piese pentru scena teatrului din Moscova. Când Uniunea Sovietică a început să permită antreprenoriatul la sfârșitul anilor 1980, Gusinschi a realizat o mică avere făcând și vânzând brățări de cupru, care se pare că au avut un mare succes în rândul consumatorilor ruși. La începutul anilor 1990, a intrat în afaceri cu clădiri pe piața imobiliară în plină dezvoltare a Moscovei și a deschis o bancă. În 1993 avea suficienți bani pentru a înființa un ziar și primul post privat de televiziune din Rusia, NTV.

Tolerat sub Elțîn, NTV a difuzat programe – inclusiv un spectacol satiric de păpuși  critic la adresa Kremlinului. Când prezentatorii de știri NTV – și păpușile – au început să-l critice și să-și bată joc de noul președinte ales, Putin și-a arătat mâna de fier. În 2000, agenți înarmați în camuflaj și măști de schi au percheziționat birourile NTV. Guvernul susținea că Gusinschi a furat 10 milioane de dolari printr-un acord de privatizare. Oligarhul a fost închis și apoi a fugit în străinătate. O companie energetică controlată de stat, Gazprom, a ajuns să cumpere NTV printr-o preluare ostilă. Liniștit în sfârșit, Putin nu mai trebuia să-și facă griji că păpușile își bat joc de el.

La începutul anilor 2000, un alt oligarh, Mihail Hodorkovschi, a trecut limita cu Putin și a plătit, de asemenea, un preț mare. Hodorkovschi, un magnat cu maxilar pătrat construit ca un fundaș avansat, pensionar, era atunci cel mai bogat om din Rusia, cu o avere estimată la aproximativ 15 miliarde de dolari.

Și-a făcut banii în mare parte printr-un contract corupt cu administrația Elțîn, în cadrul unei scheme cunoscute sub numele de „împrumuturi pentru acțiuni” prin care statul efectua privatizări cedând active bănoase în schimbul unor finanțări, o bună parte din bani ducându-se în campania electorală a președintelui (oligarhilor). Hodorkovschi a reușit să cumpere un pachet de 78% din compania petrolieră Yukos, controlată de stat, pentru doar 310 milioane de dolari, chiar dacă atunci participația avea o valoare estimată la 5 miliarde de dolari.

Hodorkovschi s-a dovedit a fi un baron al petrolului capabil și a adus management și transparență în stil occidental imperiului său. Așa cum fac corporațiile în Statele Unite, el a cheltuit generos pentru lobby și contribuții la campanii electorale pentru politicienii din legislatura Rusiei. El a finanțat partidele politice de opoziție. Oligarhul a mers până într-acolo încât a dat de înțeles că ar putea candida pentru funcția de președinte. Pe măsură ce imperiul său a crescut, el a devenit din ce în ce mai puternic. În februarie 2003, Hodorkovschi l-a contestat pe Putin într-o întâlnire televizată, făcând acuzații de corupție la o companie petrolieră de stat. Între timp, Hodorkovschi analiza o fuziune cu compania petrolieră americană Exxon Mobil. Putin și aliații săi au urât toate acestea.

În 2003, agenți mascați au luat cu asalt avionul privat al lui Hodorkovschi în timpul unei opriri de realimentare și l-au arestat sub amenințarea armei. Autoritățile l-au acuzat de fraudă și evaziune fiscală. L-au închis în Siberia, unde avea să lâncezească pentru următorul deceniu. Guvernul i-a preluat imperiul petrolier și a predat cheile unuia dintre asociații apropiați ai lui Putin, Igor Secin, un personaj proeminent în anturajul lui Putin și astăzi. El conduce ceea ce a devenit una dintre cele mai mari și importante companii din Rusia.

Igor Secin este una dintre figurile de frunte ale unei noi generații de oligarhi, care au acumulat bogăție și putere sub Putin: silovarhii, care se traduce aproximativ prin „oameni de forță”. Majoritatea sunt militari sau foști ofițeri KGB, cum a fost Putin însuși. Secin, care are un doctorat în economie, se zvonește că a servit ca ofițer KGB în Africa de Est în anii 1980.

În timp ce clasa inițială de oligarhi a apărut în timpul erei „terapiei de șoc” și a privatizărilor rapide în anii 1990, silovarhii și-au făcut averea după ce Putin a venit la putere, în mare parte prin contracte guvernamentale și renaționalizări ale industriilor extractive și prin corupției pură, ca pe timpuri. Asemenea lui Putin, majoritatea silovarhilor înjură epoca reformelor lui Gorbaciov și Elțîn, când Rusia și-a pierdut imperiul și a văzut o serie de intelectuali liberali și prooccidentali luând cârma guvernului și economiei.

Secein a lucrat pentru Putin timp de zeci de ani. În anii 1990, când Putin a servit ca viceprimar în Sankt Petersburg, Secin a fost asistentul lui Putin. Mai târziu, a fost viceprim-ministru al lui Putin. Un document din 2008 al ambasadei SUA, divulgat de Wikileaks, spunea că „Secin avea o prezență atât de ascunsă încât se glumea că el ar putea să nici nu existe de fapt, ci mai degrabă să fi fost un fel de mit urban, un bau-bau inventat de Kremlin pentru a insufla frica”. Unii din Moscova îl numeau „Darth Vader”. Secein este acum președinte și CEO al companiei petroliere controlate de stat Rosneft, care este cea mai mare corporație din Rusia, aceasta producând aproximativ 6% din țițeiul mondial și având aproximativ 300.000 de angajați.

În autobiografia sa, Persoana întâi‟, Putin a scris: „Am mulți prieteni, dar doar câțiva oameni îmi sunt cu adevărat apropiați. Nu au plecat niciodată. Nu m-au trădat niciodată și nici eu nu i-am trădat. Din punctul meu de vedere, asta contează cel mai mult”.

Ceea ce ne aduce la un alt subgrup important de oligarhi, care sunt prieteni cu Putin, dar care nu au slujit în armată, poliție sau în aparatul de securitate rus. Un prim exemplu al acestui tip de oligarh – de ceea ce Putin ar numi prieten ‒ este Arcadi Rotenberg.

În anii 1960, Arkadi Rotenberg, în vârstă de doisprezece ani, se ducea forțat de părinții săi la un curs de arte marțiale. Aceștia nu știau că era ca și cum i-ar fi dat fiului lor biletul de loterie câștigător. La acel curs de judo, Rotenberg s-a cunoscut cu un alt tânăr, Vladimir Putin. Rotenberg și Putin s-au împrietenit ușor.

Ani de zile s-au luptat între ei în sală și au călătorit la turnee de judo în jurul orașului lor natal, Leningrad (acum Sankt Petersburg). Cei doi erau cunoscuți drept năzdrăvani și neastâmpărați, făcând mici răutați cum ar fi să spargă baloane la parade trăgând cu praștia în ele.

În 2000, Arkadi și fratele său, Boris, erau comercianți mărunți de petrol. Dar apoi s-a întâmplat ceva fantastic: unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Arkadi a devenit președintele Rusiei. În același an, Putin a creat un nou monopol de stat al băuturilor alcoolice, Rosspirtprom, prin fuzionarea a peste o sută de fabrici de băuturi alcoolice. Rosspirtprom controla aproximativ 30% din piața de vodcă din Rusia. Putin l-a pus pe Arkadi la conducerea gigantului.

Un an mai târziu, Putin și-a instalat propriul lacheu în consiliul de administrație al Gazprom, o mare companie de gaze naturale controlată de stat. Arkadi și Boris au văzut acolo o oportunitate. Au pus pe picioare o nouă bancă, SMP Bank, și au început să achiziționeze companii de construcții, de gaze și conducte care ar putea deservi Gazprom. De atunci, frații Rotenberg au devenit cei mai mari beneficiari ai unui guvern cu înclinație spre atribuirea de contracte fără licitație. Guvernul de la Moscova a oferit miliarde și miliarde de dolari familiei Rotenberg pentru a construi lucruri precum conducte, drumuri și poduri. În mod curios, se știe că ei cer tarife exagerate pentru aceste proiecte, dar Kremlinul pare să nu fie deranjat. Dovezile sugerează că ar putea fi din cauză că cineva din Kremlin își primește partea.

Stanislav Markus, un economist la Universitatea din Carolina de Sud, care studiază oligarhii ruși, crede că prietenii lui Putin pun deoparte pentru acesta o cotă din banii încasați de la stat. „Asta îl face pe Vladimir Putin unul dintre cei mai bogați oameni de pe planetă”, a spus Markus. „Nimeni nu știe exact cât de bogat, dar acesta este unul dintre procesele cheie prin care este construită averea lui.”

O mare parte din banii care au ajuns la oligarhi și la Putin – pe care istoricul Timothy Snyder îl numește „oligarhul șef” – au fost ascunși în conturi și active din afara Rusiei. „Există la fel de multă bogăție financiară deținută de ruși bogați în străinătate – în Regatul Unit, Elveția, Cipru și centre similare offshore – cât cea a întregii populații ruse”, arată un studiu din 2017 al economiștilor Filip Novokmet, Thomas Piketty și Gabriel Zucman.

Deși este greu de văzut unde exact ajung banii – și cât de mulți sunt de fapt ai lui Putin – este ușor de observat că oligarhii loiali se înfruptă liber din contractele guvernamentale foarte grase. În 2014, când Putin a devenit încântat că Rusia găzduiește Jocurile Olimpice de iarnă la Soci, guvernul său a cheltuit fără să se uite la preț pentru pregătirea evenimentului sportiv. Cei mai mari câștigători ai acestor eforturi financiare? Arkadi și Boris Rotenberg. Un profil al lui Arkadi făcut în 2017 de The New Yorker a constatat: „În total, companiile controlate de Rotenberg au primit contracte în valoare de șapte miliarde de dolari — echivalentul costului total al Jocurilor Olimpice de iarnă anterioare, de la Vancouver, din 2010”. Au fost bani veniți la timp. La scurt timp după Jocurile Olimpice de la Soci, Putin a invadat pentru prima dată Ucraina, anexând Peninsula Crimeea. Desigur, Ucraina a blocat singura intrare terestră în zonă, care se afla la granița de sud. Căutând să unească Rusia cu noile sale teritorii, Putin a decis că trebuie construit un pod de 15 km peste strâmtoarea Kerci. Având în vedere că era o zonă de război cu multe provocări logistice și politice, mulți antreprenori au fost reticenți în a intra în proiect. Dar nu și Arkadi Rotenberg. Compania sa a preluat proiectul de miliarde de dolari, în ciuda durerilor de cap politice pe care le-a reprezentat, și l-a finalizat în 2018. „Un miracol s-a împlinit”, a spus Putin când a văzut podul construit.

Administrația Obama i-a sancționat pe frații Rotenberg pentru a-i pedepsi pe ei și pe Putin pentru invadarea Crimeei. „Arkadi Rotenberg și Boris Rotenberg au sprijinit proiectele de suflet ale lui Putin, primind și executând contracte cu prețuri mari pentru Jocurile Olimpice de la Soci și pentru Gazprom”, a explicat Departamentul Trezoreriei SUA. „Amândoi frații au acumulat cantități enorme de bogății de când Putin conduce Rusia”. Și națiunile europene i-au sancționat pe cei doi oligarhi. De exemplu, Italia a confiscat conacele de milioane de dolari ale lui Arkadi din Sardinia și Tarquinia.

Sancțiunile n-au făcut decât  să-i apropie pe frații Rotenberg de prietenul lor, de puterea de la Kremlin. Legislativul rus a încercat chiar să adopte o lege, numită „legea Rotenberg”, care urmărea să despăgubească cetățenii cărora le-au fost deposedate bunurile de către guverne străine. Proiectul nu a trecut. Cu toate acestea, familia Rotenberg a fost compensată cu generozitate sub forma unor contacte cu statul profitabile, care au devenit și mai mari după ce aceștia au fost luați la țintă de sancțiuni străine.