Cum să îți rotunjești venitul în 2023: Topul celor mai ușoare ”al doilea job”. Cât se poate câștiga din aceste activități
Sondajele arată că în 2023 majorările salariale vor dezamăgi o mare parte din angajații din toate domeniile. Din cauza inflației, a jobului, a ratelor și a altor costuri tot mai mulți oameni caută noi modalități de a genera un venit…
Sondajele arată că în 2023 majorările salariale vor dezamăgi o mare parte din angajații din toate domeniile. Din cauza inflației, a jobului, a ratelor și a altor costuri tot mai mulți oameni caută noi modalități de a genera un venit suplimentar și de cele mai multe ori răspunsul la problemă este un job secundar, scrie Bloomberg.
Piața muncii din SUA, una dintre cele mai puternice din lume, rămâne stabilă și în 2023, dar la fel se întâmplă și cu inflația, ceea ce îi determină pe tot mai mulți să obțină venituri mai mari. Potrivit datelor publicate de Departamentul Muncii din SUA, salariile au crescut cu 4,6% în 2022, însă încă nu țin pasul cu inflația care a ajuns la 7,1%.
„Având în vedere majorarea ratelor, a inflației și a costului vieții, oamenii sunt din ce în ce mai motivați să opteze pentru un job secundar. De asemenea side job-urile apar din ce în ce mai des în interiorul piețelor muncii dezvoltate. Obținerea unui al doilea job în program part-time, poate amortiza situația financiară a anagajaților, mai ales dacă valul de disponibilizări cu care se confruntă acum giganții din big tech se va extinde și în restul sectoarelor economice”, a declarat Sinem Buber, economist șef al platformei ZipRecruiter.
ZipRecruiter analizează anunțurile pentru a putea identifica joburile part-time și le clasează în funcție de salariul mediu pe oră. Blogging-ul sau crearea de conținut nu au fost incluse în top pentru că ele sunt considerate mai degrabă activități ce au legătură cu freelance-ingul și nu cu piața muncii în sine.
Top 5 cele mai hot joburi secundare din 2023:
- Asistent familial: Postul presupune o muncă care reprezintă o combinație de gătit, curățenie, îngrijirea copiilor, coordonarea și gestionarea unor sarcini administrative ale unei case sau gospodării.
- Meseriaș: Acest job secundar nu are nevoie de prea multe explicații, în această categorie se pot înscrie tâmplarii, metalurgii sau cei care știu să fabrice și să modeleze sticlă.
- Reprezentant de vânzări: În acest caz, cei specializați în domeniu pot lucra într-o gamă largă de industrii, de la tech la real-estate și asigurări. De cele mai multe ori jobul presupune atragerea de noi clienți și gestionarea relațiilor dintre ei și companie.
- Revizor de asigurare a calității: Postul presupune monitorizarea, inspectarea și testarea produselor pentru a se asigura ca standardele companiei sunt respectate. Revizorii pot lucra într-o gamă largă de sectoare, cum ar fi cel alimentar, farmaceutic și tech.
- Coordonator de recuperare: Jobul presupune supravegherea și monitorizarea procesului de îngrijire al pacienților, deobicei în spitale sau centre de îngrijire pe termen lung al aceestora. Un coordonator trebuie să colaboreze cu pacienții și familiile acestora și să se ocupe de organizarea documentației și a dosarelor medicale.

Sursă grafic: Bloomberg