Cum să faci zeci de mii de euro după ce ieși de la serviciu
În ce domenii mai poate porni cineva o afacere? Cât curaj și cât capital e necesar? Care este calea cea mai sigură? Trei tinere antreprenoare au hotărât să-și încerce norocul și puterile în domeniile pe care altădată le priveau doar ca pe hobby-uri.
Carmen Baboian are 33 de ani și este inginer navalist. Are însă o mare pasiune pentru flori și de câțiva ani a pornit o afacere: are un atelier de flori, Petalia, și realizează, doar la comandă, buchete personalizate. Angajați din corporații, medici, avocați și consultanți financiari sunt cei mai numeroși clienți, dar tânăra antreprenoare povestește că sunt zile în care face până la zece aranjamente florale, așa cum sunt zile în care nu are nicio comandă.

Zece este însă numărul maxim de buchete pe care le face într-o singură zi, pentru că „îmi ia mult să armonizez un aranjament. Uneori, când este vreo comandă mai complicată, durează chiar și câteva ore„. Își începe ziua de lucru la ora zece dimineața și se întâmplă să nu termine ce are de făcut până la miezul nopții sau chiar mai târziu. Chiar și așa, programul nu i se pare o povară, fiind pasionată de ceea ce face și, spune ea, „n-aș putea trăi niciodată într-un birou„. Înainte de a pune pe roate propriul butic cu flori, pentru care nu are și un showroom, ci doar atelierul și prezentarea online a aranjamentelor pe care le-a realizat, a lucrat în departamentul de contabilitate din firma soțului său.
Spune despre afacerea sa că este un butic, iar comenzile sunt personalizate, așa că trebuie să știe cât mai multe detalii despre persoana căreia îi este destinat buchetul. Antreprenoarea caută flori rare – de pildă în culori sau nuanțe neobișnuite, de exemplu zambile galbene – și folosește accesorii în aranjamente – scorțișoară, bucăți de ciocolată, muguri, scoarță de copac, panglici sau hârtie de mătase.
Cum să faci ZECI DE MII DE EURO din vârful patului
Când alege florile de la furnizor, povestește ea, poate petrece chiar și ore întregi în frigiderele în care sunt păstrate florile („sunt un coșmar pentru ei„), pentru a alege ceea ce o mulțumește. Alegerea corectă a florilor este esențială, argumentează ea, mai cu seamă vara, când aranjamentele trebuie să reziste ore în șir în caniculă. De aceea preferă să ia flori de import, din Belgia, Olanda sau Thailanda; caută, pe internet, florile pe care și le dorește, le comandă, iar furnizorul le aduce la București. În România găsește cel mai adesea flori de sezon – lalele și zambile primăvara.

„Un aranjament este cu atât mai expresiv cu cât are mai multe tipuri de flori. Fiecare floare are un mesaj, fiecare decor floral poate crea o poveste. Încerc să combin cel puțin trei feluri de flori într-un aranjament„, spune ea, iar prețul mediu se plasează în jurul a 150 de lei. Tot ea povestește că nu există prețuri prestabilite și că pentru aranjamentele destinate ocaziilor are nevoie, în general, de cel puțin o lună pentru a se gândi cum să armonizeze buchetele. În zilele când nu are comenzi, cutreieră magazinele pentru a găsi accesorii pe care să le poată folosi în aranjamente, fie ele cutii în care să așeze florile, panglici sau cine mai știe ce.
Ideea afacerii i-a venit treptat; îi plăceau foarte mult florile, iar în florării nu găsea ce-și dorea. „Priveam cu ochii unui neștiutor cum un domeniu atât de ofertant, precum cel de design floral, avea aspecte interesante și profesioniste doar pe alocuri și că aproape în totalitate era guvernat de un soi de destin pecetluit, florile fiind atribuite cu precădere chioșcurilor de la colțul străzii.„ A durat mai mult de un an să învețe lucrurile de bază în tehnica aranjării și îngrijirii florilor „și încă învăț„.
