Cum să faci bani din fața calculatorului. Mai mulți tineri au descoperit secretul
Online e mai simplu. Și dacă nu eram deja conștienți de asta, pandemia a venit să confirme că, la un click distanță, stă o lume întreagă și stau o sumedenie de mijloace și resurse care să ne simplifice viața de zi cu zi. Indiferent că asta înseamnă să comanzi mâncare, să-ți faci cumpărăturile, să rezervi o vacanță, să găsești un meșter pentru diverse reparații în casă ori, de ce nu, să-ți înființ…
Ambițiile tinerilor antreprenori din zilele noastre sunt în linie cu tendințele, astfel că nu puțini sunt aceia care au identificat o nișă bună de exploatat în lumea virtuală. Așa au luat naștere platforme care satisfac nevoi diverse, gândite și puse în practică, de la zero, de mici întreprinzători (antreprenori) care aspiră să creeze mari schimbări în lume. Începând cu România.
Poveștile câtorva dintre acești oameni, împreună cu ideile lor, s-au spus în cadrul proiectului Afaceri de la zero, realizat de Ziarul Financiar și susținut de Banca Transilvania. Găsiți mai jos, în miniatură, experiențele lor, care sunt disponibile integral pe platforma ZF Afaceri de la zero.

Între producător și consumator
Când au creat AllFarm, cei trei antreprenori creativi din spate au vrut să preia rolul de intermediar între micii producători din Apuseni și din Bucovina și clienții din București. Așa au ajuns la ideea unui marketplace al producătorilor locali, o idee în care Răzvan Stoica, Andrei Ștefan și Liviu Dumitru – cu experiență în tehnologie, software și marketing digital – au investit 150.000 de euro.
Circa 40 de mici producători s-au adunat până acum pe platforma AllFarm, în principal din industria alimentară. Cei trei antreprenori ridică produsele direct de la poarta lor și le transportă la ușa consumatorului.
„În decembrie 2019, am lansat o versiune beta a platformei allfarm.ro și în prima lună am avut vânzări de 10.000 de euro, cu 10-15 producători. Reușim să listăm 5-10 producători noi în fiecare lună, avem deja 40 listați și suntem în discuții cu încă 40-50. Lactatele, mezelurile, conservele, produsele de băcănie sau de patiserie le aducem din toate colțurile țării, din Bucovina, Sibiu, Munții Apuseni”, povestea Răzvan Stoica la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.
Comenzile se livrează în ziua următoare plasării, iar scopul este ca timpul să devină din ce în ce mai scurt. În viitor, fondatorii AllFarm se gândesc să livreze și în alte orașe mari, precum Timișoara, Cluj-Napoca, Iași. Mai mult, ei se gândesc chiar să se extindă în Ungaria, astfel încât să colaboreze cu producători din această țară.

Piața alternativă
Tot în zona alimentară se înscrie și Altmarkt, o platformă online pentru produse alternative, independente sau artizanale, creată de Antonio Iftimescu și Paul Ghiță. Lansată la debutul pandemiei, când comerțul online tocmai urca pe val, Altmarkt are în ofertă de la bere artizanală și cafea de specialitate la produse vegane, cereale, granola, snackuri, gin sau apă tonică. Toate sunt branduri independente, atât din România, cât și din alte țări ale Uniunii Europene.
„Altmarkt.ro era prevăzut să reprezinte a doua etapă a unui proiect mai mare la care am început să lucrăm de un an, dar în martie, când am văzut că economia are o frână bruscă, am hotărât să dăm o mână de ajutor producătorilor, dar am vrut să ajutăm și consumatorii. Ne-am mișcat repede, pentru că am văzut o oportunitate, iar până acum am investit 10.000 de euro”, spune Antonio Iftimescu.
În prezent, pe platforma Altmarkt.ro majoritatea produselor vin de la producători români din toată țara. Cel mai vândut produs este berea artizanală de la berăriile craft din România. Există însă cerere mare și pentru produsele de mic-dejun, granola, lapte de ovăz, lapte de soia sau lapte de migdale.

Fermierul online
O piață virtuală a creat și Costin Simion, la capătul a opt ani de tatonat și analizat nevoia consumatorilor de a comanda online lucrurile de care au nevoie. La început a căutat chiar el furnizori, apoi aceștia au venit spre el. În piața online FermierBun.ro se găsesc peste 20 de furnizori, mici producători de legume sau fructe, miere ori brânzeturi.
„Primim produsele comandate, le împachetăm în cantitățile solicitate, le punem în mijloacele noastre de transport și dimineața le livrăm sau vin clienții la centrul logistic și le ridică”, spune Costin Simion.
Dacă inițial produsele erau livrate de două ori pe săptămână, marțea și joia, ulterior a fost aleasă varianta de livrare zilnică. Pe baza evoluției de până acum a businessului, Costin Simion se așteaptă ca FermierBun să genereze anual afaceri de 150.000-200.000 de euro.

De origine locală
Mihai Pegulescu, un antreprenor din Timișoara cu experiență în HoReCa, a mizat pe o aplicație unde se pot comanda produse care sunt apoi livrate la domiciliu. Localo, numele afacerii sale, reunește nu doar producători din zona alimentară, ci și artizani, meșteșugari, oameni care fabrică produse textile sau bijuterii.
„Trebuie să fim toți producătorii locali în aceeași platformă, să ajungem ușor la client și să le oferim oamenilor ce au nevoie”, spunea Mihai Pegulescu în mai, la lansarea marketplace-ului.
Ținta este să ajungă la 10.000 de producători listați pe Localo până la finalul lui 2020.

Meșterii de lângă casă
Dorian Lupu, Eduard Ichim și Regina Ichim au creat platforma online MeșteriLocali.ro pentru a pune în legătură meseriașii din domeniul construcțiilor cu cei care au nevoie de serviciile lor. Cei trei fondatori originari din București locuiesc de cinci ani în Marea Britanie, însă au gândit platforma pentru utilizatorii din România, unde intenționează să se întoarcă pentru a se dedica acestei afaceri.
Concret, oamenii care sunt în căutarea unui meseriaș pot publica o lucrare, adăugând fotografii și detalii tehnice despre munca ce trebuie făcută de un profesionist. Odată publicată lucrarea, site-ul alertează meseriașii din zonă care pot realiza cerințele menționate în lucrare.
„Meseriașii interesați de lucrare vor putea lua legătura cu clientul pentru a transmite o ofertă de preț personalizată sau pentru a stabili o vizionare. Totodată, facilităm schimbul de informații între aceștia prin funcția de chat, în cazul în care telefonul nu este o opțiune. Noi ne uităm la conversații, pentru a vedea cât de serios este meseriașul, ce limbaj folosește”, spun cei trei antreprenori.
Cei mai căutați sunt meșterii pentru instalații, electricitate, zugăveli, experți pentru interior și exterior.

Închiriere cu un click
PrimeRenting este afacerea pusă pe picioare de Ana și Dragoș Preda, alături de Răzvan Popa, care au investit 20.000 de euro într-o platformă online pentru închirieri de echipamente precum generatoare electrice și utilaje de mare mecanizare, buldoexcavatoare sau macarale.
Povestea PrimeRenting a început în urmă cu mai bine de doi ani, când antreprenorii aveau nevoie de echipamente pentru implementarea unor proiecte în România, moment în care s-au lovit de un proces foarte greoi în închirierea acestora. Platforma creată de ei a devenit operațională la începutul lui 2020.
„Pe de o parte, agregăm cererea și oferta, iar pe de altă parte, venim cu o asigurare personalizată pentru echipamente, crescând siguranța furnizorilor, produs pe care l-am dezvoltat împreună cu Groupama. După aceea am venit cu niște rapoarte de bonitate de istoric financiar al companiilor care doresc să închirieze, pe care îl primesc înaintea fiecărei comenzi, astfel încât cei doi jucători să știe cu cine intră în contact, dezvoltat în parteneriat cu Coface, și mai avem un sistem de rating, iar după fiecare comandă cei doi jucători se evaluează”, explică Dragoș Preda.
Majoritatea comenzilor vin din industria construcțiilor, dar și de la companii care se ocupă de producție și au în anumite momente capacități scăzute de producție și le închiriază. Închirierile de generatoare electrice, macarale, nacele, excavatoare sau buldoexcavatoare se fac pe perioade de câteva zile, o săptămână, două săptămâni ori chiar o lună, în funcție de necesitatea clientului.

Firme înființate din fotoliul de acasă
Pentru cei pentru care corvoada birocrației este o problemă prea mare de înfruntat, Cristian Bărcan a creat REGnet, o platformă online care înființează firme sau le modifică statutul juridic, ce i-a adus în 2019 venituri de 70.000 de euro.
„În 2015 am fost nevoit să înființez o firmă și regula era să te deplasezi la sediul Registrului Comerțului. După aproximativ
24 de ore pierdute efectiv în sediul Registrului, am reușit să finalizez demersul. Atunci am realizat că statul la cozi și deplasările sunt un consum inutil de timp și am încercat să găsesc o variantă prin care să evit toată procedura standard, iar după multe căutări am reușit să găsesc o variantă de înființare a firmei online. Astfel s-a născut REGnet”, povestește Cristian Bărcan.
Businessul REGnet ajută antreprenorii să evite deplasările la Registrul Comerțului și
statul la cozi, echipa din spate ocupându-se de operațiunile de la Registrul Comerțului necesare firmelor pentru înființarea unei societăți sau modificarea statutului juridic, online. Durata medie de înființare sau modificare a statutului unei societăți prin REGnet este de 3-4 zile lucrătoare.
Antreprenorul intenționează ca pe termen mediu să ducă REGnet și în alte țări, precum Marea Britanie sau SUA, și să dezvolte o aplicație mobilă.

O afacere care rodește
Roditor Food Market este cel mai proaspăt proiect creat de Silvia Floareș, „responsabilă” și de târgurile Mezanin Market, dedicate micilor antreprenori.
„În cadrul Mezanin Market, am cunoscut mulți antreprenori din zona de mâncare și băuturi. De aici s-a născut Roditor Food Market, o scenă de prezentare specială pentru zona agro-alimentară. Voiam să-l lansăm în mai 2020, voiam să facem un eveniment cu 10.000 de oameni.”
Lucrurile s-au schimbat însă, așa că totul s-a transformat într-o platformă online, care a luat viață în iulie 2020. RoditorFoodMarket.ro este gândit pe mai multe secțiuni, iar producătorii/ antreprenorii se pot înscrie gratuit în mai multe categorii: fructe și legume, băuturi (vin, bere artizanală, suc), produse de băcănie (conserve, carne & mezeluri, miere și produse din miere), lactate și brânzeturi, dulciuri și panificație, accesorii și decorațiuni (accesorii de masă, plante și flori), toate cu design local. De asemenea, pe platformă se pot înscrie băcănii și alte mici afaceri care reprezintă producători, listarea neavând caracter exclusiv și fiind un punct în plus de vânzare și promovare pentru acest sector.
RoditorFoodMarket.ro vine astfel ca un răspuns la nevoia tot mai accentuată de a recunoaște produsele românești și de a investi în economia locală, în condițiile în care, în ultimii ani, din ce în ce mai mulți tineri au intrat în agricultură.

Booking-ul românesc
Antreprenorul Radu Fusea a pariat pe o platformă prin care promovează turismul tradițional și a lansat în decembrie 2019 Travlocals.com, un site unde adună casele vechi și restaurate, conacele vechi, castelele transformate în pensiuni turistice pentru persoanele care caută cazări tradiționale în țară.
„Travlocals a pornit de la o idee mai veche, a fost și o nevoie pentru că sunt un turist pasionat de experiențe unice pe care le vedeam promovate, iar în momentul în care voiam să le rezerv, nu mai dădeam de ele. M-am gândit să centralizez toate experiențele de acest tip astfel încât fiecare potențial client să poată ști unde le găsește, să le poată rezerva rapid și sigur, contactând direct gazda”, spune Radu Fusea.
Pe lângă cazarea în locuri tradiționale, prin intermediul Travlocals.com, se pot rezerva și experiențe tradiționale, cum ar fi plimbările cu sania trasă de cai, brunch la conac, cursuri de olărit. Pentru a se lista pe platformă, cei care au o pensiune sau o casă restaurată plătesc un abonament trimestrial sau anual.
Planul lui Radu Fusea este ca, la un an de existență, să ajungă la
150 de parteneriate încheiate.
„Este foarte posibil să depășim această cifră, dar acesta era planul la lansare. După ce vom acoperi piața din România, dorim să internaționalizăm proiectul, mai întâi în Europa de Sud-Est și apoi vom mai vedea”, mai spune Radu Fusea.
Înainte de platforma turistică, Radu Fusea a mai avut businessuri în domenii diferite, de la magazine, până la imobiliare, trecând și prin experiența corporației. Investiția inițială în Travlocals.com a fost de 100.000 de euro, dintre care 40% au fost fonduri europene, restul fiind surse proprii.

Sfătuitorul online în construcții
Casa de comenzi Vindem-ieftin.ro, o platformă online de consultanță pentru persoanele care au de făcut lucrări de construcții, a pornit în 2014, când Cosmin Răileanu, fondatorul brandului, a început construcția propriei case. De la o nevoie și o nișă de piață neacoperită, după o investiție inițială de 10.000 de euro, antreprenorul a ajuns la 4 mil. euro cifră de afaceri. El colaborează cu peste 200 de furnizori, importatori sau producători și peste 15.000 de clienți au apelat la serviciile echipei Vindem-ieftin.ro.
„Ideea a pornit atunci când mi-am construit casa și mi-am dat seama prin ce trece un client când are de cumpărat materiale de construcții, dar mai are și grija meșterilor, a jobului sau a afacerii. Când construiești casa simți că nimeni nu e de partea ta, toată lumea merge pe repede înainte. Atunci mi-am dat seama că este un mare gol pe piața de vânzări de materiale de construcții și m-am gândit că dacă ar exista o firmă care să ofere, în afară de vânzare, și o consiliere pentru client astfel încât să facă alegerile cele mai potrivite, eu aș fi primul client”, a povestit Cosmin Răileanu la Afaceri de la zero. Cei 30 de oameni din echipa Vindem Ieftin primesc o cerere de la un client, care poate fi orice persoană, dar și societate comercială și oferă consultanță privind materialele și cum se pot potrivi acestea pentru o lucrare durabilă. După ce clientul acceptă lista finală de produse și prețurile, plăteste o factură inițială, iar în termen de câteva zile primește direct de la furnizorul cu care Vindem Ieftin are contract materialele solicitate.