Cum s-a transformat visul de a avea o locuință într-o luptă pentru supraviețuire financiară în Europa

Diferențele uriașe de taxe la tranzacțiile imobiliare transformă achiziția unei locuințe în Europa într-o adevărată „ruletă fiscală”. De la regiuni unde cumpărătorii nu plătesc nimic, până la zone unde impozitul depășește 10% din preț, politica guvernelor poate face cea mai mare cheltuială din viața unei persoane semnificativ mai scumpă sau surprinzător de accesibilă.

O analiză Financial Times arată că achiziția unei locuințe de 300.000 de euro poate aduce o factură de peste 30.000 de euro doar din taxe în Valencia, Catalonia și Belgia. În Catalonia, unde cererea străinilor și a celor care își cumpără a doua casă rămâne puternică, transferul de proprietate este taxat cu 10%. Pentru locuințe de peste 1,5 milioane de euro, taxa urcă la 13% pentru tranșa ce depășește acest prag.

„Cu cât ai mai mult, cu atât plătești mai mult”, spune Alícia Romero, oficial economic al guvernului catalan, care subliniază că, în pofida taxelor mari, piața imobiliară – ancorată de Barcelona – rămâne extrem de activă.

În Belgia, „dreptul de înregistrare” standard este de 12%, printre cele mai ridicate din UE. Totuși, regiunile au introdus reduceri: Flandra a coborât taxa la 2% pentru prima locuință, iar Bruxelles a scutit de impozit primii 200.000 de euro din valoarea unei proprietăți.

În contrast, cumpărătorii din Zurich, unul dintre cele mai scumpe orașe din lume, nu plătesc niciun fel de taxă de transfer de proprietate, grație unei legi din 2005 care a dorit să stimuleze tranzacțiile.

Alte regiuni europene încearcă să sprijine tinerii și cumpărătorii aflați la prima achiziție. În Catalonia, rata redusă de 5% a fost extinsă pentru cumpărători de până la 35 de ani, dar și pentru femeile victime ale violenței domestice. În Valencia, guvernul regional conservator oferă reduceri familiilor și tinerilor, însă refuză să crească povara fiscală pentru cei cu venituri mari.

Regatul Unit merge pe extreme. În Anglia și Irlanda de Nord, „stamp duty” – taxa de transfer – este progresivă. Cei care dețin deja o proprietate plătesc un supliment de 5%, ceea ce duce rata marginală la 17% pentru porțiunile din preț ce depășesc 1,5 milioane de lire. În schimb, cumpărătorii aflați la prima locuință sunt scutiți complet de taxe pentru proprietăți de până la 300.000 de lire.

Cazul vicepremierului britanic Angela Rayner, care a demisionat recent după ce a recunoscut că nu a plătit suprataxa pentru a doua locuință, a reaprins discuția despre o eventuală reformă a sistemului. Guvernul laburist ia în calcul chiar introducerea unei „taxe pe conace”

În Hexagon, taxa de transfer nu depășește în mod normal 5%, dar Adunarea Națională a aprobat recent posibilitatea ca departamentele să o crească cu încă 0,5 puncte procentuale. Ceea ce îi lovește însă pe cumpărători sunt comisioanele agenților imobiliari – frecvent până la 8% din valoarea tranzacției, de două-trei ori mai mult decât în Germania sau Italia.

În ciuda acestor diferențe, specialiștii spun că taxele ridicate nu descurajează investițiile, ci doar schimbă calculele financiare. „Operatorii ajustează prețurile de achiziție, cer randamente mai mari din chirii sau caută tranzacții off-market, unde pot negocia mai bine”, explică Javier Macías, CEO al fondului spaniol Latitud.

În timp ce Europa se confruntă cu o criză de accesibilitate a locuințelor, povara fiscală rămâne un factor cheie pentru cumpărători. De la zero taxe în Elveția la 13% în unele regiuni spaniole, achiziția unei case devine nu doar o chestiune de piață imobiliară, ci și un pariu pe politica fiscală a fiecărei țări.