Cum s-a „topit” oferta Alro Slatina și ce urmează pentru singurul producător de aluminiu din țară
Prima ofertă de vânzare de acțiuni care eșuează în ultimii cinci ani, prima operațiune de pe piața de capital din România care Își schimbă prețul din mers și totodată prima astfel de operațiune din ultimii cinci ani inițiată de un acționar majoritar - toate se reunesc într-un eșec suprinzător pentru una dintre cele mai profitabile companii din România.
Maria B., proaspăt absolventă a Academiei de Studii Economice din București, își începe cugetările de dimineața și planificarea zilei de marți în fața oglinzii din baie, un suport reflexiv montat pe aluminiu.
După ce își așază pe nasul ascuțit ochelarii cu ramă din aluminiu, Maria se refugiază în bucătarie, unde într-un mod tradițional, cu totul diferit față de viața de corporatist cu care este obișnuită, deschide robinetul din aluminiu și lasă apa rece să curgă într-un mod caracterizat de ea ca fiind „la liber”. Cel puțin până găsește ibricul fabricat tot din aluminiu în care pune o linguriță de zahăr, două de cafea, iar ulterior foarte puțină apă. O linguriță tot din aluminiu. După ce termină micul dejun, Maria învelește resturile cu o folie din aluminiu.
Acest metal are o întrebuințare zilnică pentru Maria: o ajută să-și înceapă diminețile, o transportă de acasă la serviciu și oriunde prin intermediul autoturismului și al semnelor de circulație, o ajută să lucreze și să fie conectată la internet prin intermediul cablurilor de telecomunicații. Un metal a cărui producție în România este realizată doar de o singură companie – Alro Slatina.
Însă, din păcate, Maria are șanse reduse de a deveni investitor la bursă la Alro Slatina după ce oferta companiei, inițată de acționarul majoritar și prin care se intenționa creșterea numărului de acțiuni disponibile la liber la tranzacționare, a eșuat.
Ce a stat în spatele eșecului ofertei Alro Slatina
Oferta secundară de vânzare de acțiuni (SPO) nu a avut succes chiar dacă intermediarii acesteia au decis să modifice prețul din mers, prin reducerea acestuia de la 6,18 lei pe acțiune la 3,5-4 lei pe unitate, o decizie luată în premieră pentru piața de capital din România.
Un deznodământ suprinzător, dat fiind faptul că Alro Slatina este una dintre cele mai profitabile companii din România, dar și unul dezamăgitor pentru bursa de la București în condițiile în care SPO-ul Alro Slatina este prima ofertă care eșuează din ultimii cinci ani, ceea ce diminuează șansele ca România să fie promovată de la categoria de frontieră la cea de piață emergentă de agențiile de evaluare financiară.
„La eșecul ofertei au contribuit un cumul de factori interni și externi. Dintre factorii externi consider ca fiind importanți evoluția nefavorabilă a prețului aluminiului în ultimele trei luni (a scăzut cu peste 15%), contextul nefavorabil la nivelul piețelor de capital emergente (acestea regăsindu-se pe o tendință descendentă de la începutul anului), precum și incertitudinile în ceea ce privește impactul unui posibil război comercial la nivel global asupra afacerilor viitoare ale companiei”, spune Gabriel Aldea, șeful brokerilor de la societatea Tradeville. La categoria factori interni, Aldea menționează discuțiile cu privire la posibila modificare a mecanismului Pilonului II de pensii private, cel mai mare investitor la bursă, ceea ce este posibil să fi scăzut interesul acestora pentru oferta Alro Slatina.
„De asemenea, prețul cerut de vânzători este posibil să fi scăzut apetitul investitorilor instituționali străini. Spre exemplu în cazul ofertelor inițiate de Fondul Proprietatea pentru acțiunile din portofoliul său, prețul includea un discount față de cel din piață și de peste 10-12%. În cazul Alro, dacă luăm în considerare prețul de tranzacționare înainte de lansarea ofertei, discountul maxim ce putea fi oferit (luând în calcul prețul minim acceptat de vânzători, de 3,5 lei/acțiune) era de până la 3%”, adaugă el.
Rușii de la Vimetco împreună cu acționarul minoritar Conef au scos la vânzare circa 384 milioane de acțiuni Alro Slatina, ceea ce ar fi majorat free floatul (acțiunile libere disponibile la tranzacționare n.red.)companiei de la 5,59% în prezent la circa 59%. Chiar dacă intermediarii ofertei au decis să prelungească operațiunea cu trei zile lucrătoare, până pe 19 iulie, interesul din partea investitorilor de retail a fost unul extrem de scăzut, cu un grad de subscriere de doar 16% în ordine de circa 38 mil. lei.
Datele pentru investitorii instituționali încă nu au fost făcute publice și probabil nici nu vor fi, întrucât oferta a fost închisă fără succes. Din totalul ofertei, 85% era adresată investitorilor instituționali, dar rezultatul final arată că nu s-a găsit prețul care să satisfacă oferta cu cererea.
„Printre posibilele cauze care au determinat prudență din partea investitorilor se numără volatilitatea rezultatelor financiare ale Alro SA în ultimii ani (în prezent situația financiară este bună, însă în urmă cu trei ani societatea înregistra pierderi), riscurile induse de noua logică comercială mondială care este impusă de SUA – războiul comercial cu China și UE, cu impact direct și în cotația aluminiului (depreciere de circa 20% în ultimele trei luni), și nu în ultimul rând de perioada mai apatică pe care o traversează piața locală”, spune Alin Brendea, directorul general adjunct al Prime Transaction.
Ce urmează pentru Alro Slatina
Evoluția acțiunilor Alro Slatina ar putea fi asemănătoare cu cea dinainte și practic eșecul ofertei nu ar avea de ce să cântărească greu pe prețul unei acțiuni, întrucât operațiunea a fost întreprinsă de acționarul majoritar, și nu de către emitentul în sine.
Însă Alro Slatina a pierdut o oportunitate de a-și majora numărul de acțiuni disponibile la tranzacționare, ceea ce nu ar fi pus atât de multă presiune pe preț și a pierdut tempo și pentru includerea în indicele principal BET, dar și pentru atragerea unei categorii mai mari de investitori, consideră brokerii.
„Alro nu va fi o companie diferită față de cea de până acum, însă este evident că a pierdut un tempo pentru creșterea semnificativă a lichidității acțiunilor la bursă, pentru includerea în indicele BET și pentru captarea interesului investitorilor instituționali de talie mare”, consideră Gabriel Aldea.
Evoluția viitoare a prețului va depinde într-o măsură ridicată de rezultatele financiare ce vor fi obținute de companie, de contextul de piață și de posibilele implicații asupra activității din perspectiva unui eventual război comercial la nivel global, adaugă el.
Pe 30 iulie acțiunile Alro Slatina se tranzacționau la 3,63 lei, în apropierea prețului de 3,61 lei din 26 iunie, cu o ședință înainte ca emitentul să publice prospectul de vânzare de acțiuni. În prima ședință de după anunțul potrivit căruia oferta de vânzare a 54% din capitalul social a fost închisă fără succes, acțiunile au scăzut cu 1,4%.
Evident, nereușita operațiunii indică nevoia unei piețe locale mai lichide, mai bine populate cu investitori. „Pentru companie nu cred că putem vorbi de o influență negativă semnificativă, din moment ce operațiunea nu a fost realizată de către aceasta, ci de către acționarul majoritar. Prețul în piață a revenit în zona în care se afla înainte de oferta publică și probabil în această zonă va aștepta publicarea rezultatelor financiare semestriale”, spune Alin Brendea. Alexandru Angelo, broker la societatea Goldring, este de părere că prețul din piață nu va fi afectat de eșecul ofertei: „Dimpotrivă, pot fi investitori care nu au reușit să cumpere în ofertă și doresc în continuare să aloce fonduri pentru această companie, deci putem asista chiar la o susținere a cotațiilor din partea cumpărătorilor”.