Cum s-a schimbat modul de lucru al angajaților din România și din întreaga lume și ce „boală” devine, treptat, noul normal?
E luni dimineață, până în ora 9:00. Îți deschizi laptopul cu gândul că „intri rapid” să vezi ce ai de făcut azi, dar în câteva secunde ești prins într-un șir de notificări, mailuri necitite și mesaje care sunt „urgente”. N-ai…
E luni dimineață, până în ora 9:00. Îți deschizi laptopul cu gândul că „intri rapid” să vezi ce ai de făcut azi, dar în câteva secunde ești prins într-un șir de notificări, mailuri necitite și mesaje care sunt „urgente”. N-ai apucat nici să-ți termini cafeaua și deja știi că vei sta peste program. Lista de taskuri începe să se contureze înainte să te organizezi, iar senzația aceea familiară – că trebuie să recuperezi ceva, deși ziua abia a început – apare aproape automat.
Presiunea e acolo, constantă, încă din primele minute. Mulți dintre noi își încep așa săptămâna și apoi o continuă în același ritm. Nu e o excepție, nu e un moment de criză. E pur și simplu starea în care lucrăm aproape toți de câțiva ani. A devenit normalitate. O vedem peste tot în jurul nostru: colegul care răspunde la mailuri târziu în noapte, prietena care spune că e „OK”, dar nu și-a mai luat un concediu de măcar o săptămână de ani de zile, sau oamenii care par constant obosiți, iritați și fără energie. Burnoutul a devenit o acumulare lentă, aproape invizibilă, de epuizare.
Datele recente furnizate de Reveal Marketing Research nu fac decât să confirme ceea ce simțim deja: 2 din 3 angajați declară că sunt mai stresați decât anul trecut, iar doar 27% se mai simt cu adevărat fericiți și împliniți la locul de muncă. În acest context, burnotul pare mai degrabă un simptom al unei realități în care modul în care muncim și trăim începe să devină nesustenabil.
Nu e surprinzător că tot mai mulți oameni ajung să vadă schimbarea jobului ca pe o soluție concretă pentru a reduce presiunea – procentul celor care iau în calcul această opțiune crescând de la 21% la 29%. Reacția oamenilor la această presiune spune, la rândul ei, ceva important despre modul în care trăim.
Ceea ce s-a schimbat nu este doar volumul de muncă, deși și acesta rămâne ridicat. Diferența majoră vine din contextul în care se desfășoară munca. Costul vieții a crescut vizibil, puterea de cumpărare a scăzut, iar sentimentul de siguranță financiară este din ce în ce mai fragil. Din spate vin și toate lucrurile care nu se văd în inbox: facturile tot mai mari, prețurile care cresc constant, incertitudinea economică sau știrile despre război.
Nu rămân în afara programului – le aducem cu noi în fiecare zi la birou. Vedem asta și în cifre: 66% dintre angajați spun că schimbările economice, sociale și politice din ultimul an le-au crescut nivelul de stres. Procentul cel mai ridicat e în rândul celor cu vârste între 25-34 de ani (72%). Granița, dacă a existat vreodată, dintre viața personală și cea profesională, a dispărut aprope complet după COVID. Unul dintre cele mai vizibile schimbări din ultimul an este felul în care presiunea financiară începe să cântărească tot mai mult în stresul de zi cu zi.
Dacă în 2025 dificultățile financiare erau menționate de 29% dintre angajați, în prezent procentul a crescut la 41%, semn că grija banilor nu mai este un factor secundar. Nu e surprinzător, așadar, că tot mai mulți oameni ajung să vadă schimbarea jobului ca pe o soluție concretă pentru a reduce presiunea – procentul celor care iau în calcul această opțiune crescând de la 21% la 29%. Reacția oamenilor la această presiune spune, la rândul ei, ceva important despre modul în care trăim. Strategiile clasice de „gestionare a stresului” – concediile sau activitățile de relaxare – sunt în scădere, nu neapărat pentru că nu ar fi utile, ci pentru că nu mai sunt suficiente. Nu poți compensa luni întregi de suprasolicitare cu câteva zile libere.
Dincolo de statistici, burnoutul arată adesea foarte simplu: în momentul în care închizi laptopul, dar simți că ziua nu s-a terminat cu adevărat. Sau în serile în care nu mai ai energie să faci nimic – să ieși, să citești, nici măcar să te uiți la un film – și ajungi să stai pur și simplu, în liniște, fără chef de nimic, cu un sentiment vag de vinovăție că „ar trebui” să mai faci ceva util.
Oana Ioniță este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, După Afaceri Premium