Cum reușesc Ucraina, Iranul și China să scoată la lumină calculele greșite care dau noi forme puterii globale?

Peter Frankopan, istoric, profesor la Oxford și autor al cărților „Drumurile Mătăsii” și „Pământul transformat”, explică într-o discuție pentru Bloomberg cum Ucraina, Iran și China fac să iasă la lumină calculele greșite care dau noi forme puterii globale. Întrebările au fost puse de jurnalistul Mishal Husain. Ca o concluzie, profesorul Frankopan apreciază că războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu, adesea tratate ca niște crize separate, sunt parte a aceleiași povești: una în care națiunile puternice în mod repetat își evaluează greșit rivalii mai slabi, iar puterile mijlocii câștigă influență. De asemenea, el crede că în timp ce vechile presupuneri despre puterea globală se destramă, predicțiile despre declinul SUA sunt greșite.

Munca ta s-a axat adesea pe legăturile dintre oameni și locuri. În prezent, avem un război în desfășurare între Rusia și Ucraina, care pare să fi intrat într-o nouă fază, și între SUA și Iran. Care sunt observațiile tale?

Dacă decizi să pornești un război la alegere, este foarte greu să câștigi. Dacă porți un război de care depinde propria ta existență, atunci capacitatea ta este nelimitată. În acest sens – și vorbim de parteneri puțin improbabili – vedem Ucraina făcând ceva similar cu Iranul: absoarbe cantități enorme de presiune și continuă. Iranul a purtat trei războaie reci simultan – unul cu „marele Satana”, așa cum le place iranienilor să numească SUA, unul cu „micul Satana”, Israel, și unul cu Arabia Saudită. A făcut asta timp de 47 de ani, cu aproximativ 3% din bugetul de apărare al SUA.

Acest lucru mi-a amintit de relația complexă dintre Arabia Saudită și Iran din 1979, când ayatollahul Khomeini a venit la putere. Arabia Saudită a sprijinit Irakul în războiul său cu Iranul și avea îngrijorări cu privire la acordul nuclear al președintelui Barack Obama, dar în 2023 medierea chineză a dus la un succes diplomatic. Aceasta este principala concluzie: Statele Unite nu au reușit să dea o lovitură decisivă unei țări mijlocii precum Iranul. Capacitatea de a continua a fost evaluată greșit de Washington, așa cum și Moscova a evaluat greșit. Cum evaluezi situația dintre Rusia și Ucraina?

Nu există nicio îndoială că investițiile Ucrainei, în special în tehnologia dronelor, dar și în ierarhia țintelor, de la centrele logistice Wildberries până la rafinăriile de petrol, au adus prețul războiului în viața de zi cu zi a rusului. Dacă ai controlul statului asupra mass-media, poți alege ce aud cetățenii tăi. Când ai nori masivi de fum deasupra Moscovei sau Sankt Petersburgului, războiul devine brusc mai real.

Cele două ținte servesc unor scopuri diferite. Atacurile recente ale Ucrainei asupra depozitelor Wildberries, echivalentul rusesc al Amazon, au zguduit sectorul de retail și au adus războiul mai aproape de consumatorii obișnuiți. Atacurile la rafinării impun costuri economice mai ample prin limitarea capacității de procesare și prin forțarea creșterii exporturilor de țiței, deși unele dintre aceste cantități așteaptă în largul coastelor Egiptului și în Singapore.

Am văzut tot felul de fumuri și reflexii. Oameni precum Nikolai Patrușev, unul dintre cardinalii gri din jurul președintelui rus Vladimir Putin, spun că Europa vrea ca Rusia să devină o colonie de resurse, iar acest lucru nu ar trebui să se întâmple niciodată. Dacă privim spre China, din punctul de vedere al Beijingului exact asta a devenit Rusia: o colonie de resurse de unde China obține metale, petrol și gaze la prețuri reduse și, în schimb, oferă sprijin în fața agențiilor multilaterale precum ONU. Deci cred că puteți auzi aceste ecouri peste tot.

Cum a început să te intereseze Rusia, Iran și Orientul Mijlociu? Te-ai născut la Londra în 1971. Amândoi suntem din generația care a crescut odată cu căderea Zidului Berlinului.

Obișnuiam să mă uit la televizor în copilărie – sfârșitul războiului din Vietnam, genocidul din Cambodgia, rachetele
SS-20 aduse în Europa de Est – generația noastră era neliniștită de faptul că va veni un moment în care Războiul Rece se va încinge. Voiam să înțeleg asta.

Am început să citesc multă literatură rusă și, în cele din urmă, sovietică. Am fost foarte norocos să merg la o școală unde aveam un profesor de rusă și chiar mai norocos că învățase arabă și a predat unui mic grup dintre noi. Până când am ajuns la universitate, deja priveam spre est. Mi se părea nu doar interesant, ci și important, așa că am pariat pe asta când am început doctoratul. Oamenii credeau că sunt nebun, pentru că, dacă voiai un loc de muncă academic, era mult mai bine să-i interpretezi pe Tudori sau pe Hitler, pentru că asta își doresc studenții.

Și eu am învățat limba rusă la școală. Pe vremea aceea, sovieticii erau în Afganistan, iar familia mea din Pakistan se întreba dacă într-o zi vor trece granița. Se gândeau că ar fi o idee bună ca cineva din familie să știe să vorbească rusă.

Este o veche zicală: Dacă ești optimist, învață engleza. Dacă ești pesimist, învață chineza. Și dacă ești realist, învață cum să asamblezi un Kalașnikov. Războiul din Afganistan, urmat de dizolvarea Uniunii Sovietice, a prevestit un set uriaș de schimbări – în lumea sovietică, dar și pentru economia globală.

Rusia s-a schimbat fundamental din punct de vedere economic, dar a rămas o mentalitate. Mă gândesc în special la Putin, un fost agent KGB. În cartea sa din 2020 „Poporul lui Putin”, Catherine Belton susține că acțiunile întreprinse de Putin după ce i-a succedat lui Boris Elțin în 1999 nu au avut în vedere în întregime nevoia declarată de stabilitate: „Putin și oamenii KGB care conduceau economia printr-o rețea de aliați loiali au monopolizat acum puterea și au introdus un nou sistem în care pozițiile de stat erau folosite ca instrumente pentru autoîmbogățire”.

Grupul din jurul lui Putin are acum peste 70 de ani. Au crescut împreună. Nu există niciun semn că o nouă generație ar putea veni să-i înlocuiască. Într-un fel, procesul decizional de la Moscova a fost la fel de strict dictat sub Putin ca și sub liderii Uniunii Sovietice. Rusia a avut același ministru de externe timp de 20 de ani; Putin este practic la conducere de mai bine de un sfert de secol.

Cred că sfârșitul Uniunii Sovietice a fost văzut ca un moment de regrupare și revalorificare a ceea ce ar arăta Rusia ca mare putere. În ciuda slăbiciunii sale militare, aceasta deține încă cel mai mare arsenal nuclear din lume și hidrocarburi și metale care modelează piețele globale. Rusia obține un loc la masa negocierilor, fie că îl merită sau nu. Rusia încearcă să valorifice această slăbiciune pentru a obține o poziție mai puternică decât ar fi putut avea altfel.

Crezi că este posibil un acord între Rusia și Ucraina în orice moment sau așteaptă la un conflict aproape fără sfârșit?

Logic ar fi un conflict înghețat – în cele din urmă, una sau ambele părți ajung la stadiul de epuizare în care există o neînțelegere care poate dura practic la nesfârșit, așa cum se întâmplă între Coreea de Nord și Coreea de Sud și în cazul Ciprului din 1974 încoace. Mă tem că lucrurile vor continua până când Putin sau Moscova vor decide că este timpul să reducă pierderile. Au existat unele zvonuri despre acest lucru în ultima lună sau două.

Ai scris în Foreign Policy că numărul mediu lunar al victimelor depășește 30.000 de persoane de partea rusă și că luptătorii ruși supraviețuiesc în medie 20 până la 35 de minute odată ce sunt trimiși pe câmpul de luptă. Acest lucru este aproape de neînțeles.

Aceste cifre provin de la un număr mic de bloggeri militari ruși, dar șeful CIA a declarat acum că acest lucru este confirmat și de serviciile de informații militare americane. Nivelurile victimelor sunt nesustenabile. Rusia pierde mai mulți oameni pe câmpul de luptă decât poate recruta. Până acum, bărbații care au fost chemați pentru serviciul militar au fost aduși mai ales din regiuni și minorități îndepărtate. Rusia trebuie să analizeze modul în care recrutează din orașe, iar acest lucru aduce – din nou – războiul mai aproape de casă. Se poate aminti că în războiul din Afganistan unul dintre motivele pentru care conflictul a devenit dificil pentru Uniunea Sovietică a fost faptul că mamele soldaților căzuți în luptă au ieșit în stradă pentru a protesta că băieții lor nu se vor mai întoarce niciodată acasă decât în saci mortuari.  Acest lucru este dificil în orice stat autoritar, indiferent dacă controlezi mass-media sau nu. Cred că s-ar putea întâmpla atât în Rusia, cât și în Iran.

Ce reprezintă războiul din Ucraina pentru Putin? Un proiect imperial? Recuperarea prestigiului pierdut? Este ceva emoțional? O chestiune de supraviețuire?

Sunt multe lucruri. A avea o amenințare existențială sau ceva etichetat drept amenințare existențială este important deoarece justifică mijloacele. Putin vrea să încadreze acest lucru într-un context în care nu este vorba doar despre Zelenski sau Kiev; este vorba despre un mod persistent în care Europa, în special, încearcă să submineze Rusia și să o colonizeze.

Crezi că Putin și președintele Trump au ceva în comun, anume că au subestimat amândoi genul de putere pe care o pot deține Ucraina și Iranul?

Fără îndoială. Oamenii puternici calculează adesea greșit și sunt convinși că mușchii și inteligența lor sunt mai puternice decât ale oricui altcuiva. Îl vedem pe Putin microgestionând războiul. Îl vedem pe Trump deschizând strâmtoarea Ormuz, amenințând că va percepe tarife la trecere, la volumele de marfă, iar 24 de ore mai târziu răzgândindu-se. Ambii suflă în vânt.

De ce au ales țările să aibă parlamente și democrații? Nu era vorba doar de drepturi și libertăți; era vorba de luarea de puteri de la regi, de la conducătorii care ar putea gestiona greșit lucrurile. În Marea Britanie, procesul de selecție, începând cu anii 1700, cu privire la războaiele în care să ne implicăm, a avut tendința de a fi destul de cinic și foarte atent bazat pe domeniile în care era probabil să câștigăm.

China are legături strânse atât cu Rusia, cât și cu Iranul. Per total, cum a fost afectată această situație? Din punct de vedere economic, pierderea importurilor de petrol din Iran trebuie să conteze?

Javier Blas, unul dintre excelenții corespondenți de la Bloomberg, a semnalat faptul că în ultimele două luni China a importat cu aproximativ 45% mai puțin petrol decât în mod normal. De ce? Ar putea fi din cauza supraîncălzirii economiei Chinei, iar cererea a scăzut, ceea ce nu cred că este probabil. A doua posibilitate este că rezervele de petrol ale Chinei sunt mult, mult mai mari decât și-ar fi dat seama cineva. Sau există o altă modalitate prin care China obține petrol, una pe care nu o putem vedea. Așadar, există o întrebare reală despre cum a afectat închiderea strâmtorii Ormuz China.

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face dacă ești strateg militar este să vezi cum se comportă armele pe câmpul de luptă. Când ai un conflict intens, așa cum am văzut din 28 februarie încoace, poți compara ce performanțe au piesele de echipament, poți experimenta în timp real. China a colectat o mulțime de informații logistice.

Cum ar folosi aceste cunoștințe? Ți-ai putea imagina China făcând o mișcare împotriva Taiwanului, știind nu numai cum au folosit SUA puterea militară în ultima vreme, ci și că acest război a costat mulți bani?

Ei bine, Taiwanul este o geografie diferită. Insulele au niveluri ridicate de rezistență, dar au și o vulnerabilitate extremă. Există tot felul de moduri în care China poate îngreuna foarte mult viața în Taiwan – tot ce ai nevoie este un transport de banane care are un păianjen sau un agent patogen neobișnuit și spui: Vom face inspecții care vor dura câteva săptămâni. Dacă vrei să pui presiune pe gâtul cuiva, există modalități agresive de a face acest lucru și există modalități mai lente, mai blânde. Multe depind de ce fel de joc își dorește China.

Ai putea spune, de asemenea, că pentru China, status-quo-ul nu este unul rău – are propria relație economică cu Taiwanul.

Da, și Taiwanul cheltuie mai puțin pentru apărarea sa decât ne cere Trump să cheltuim în Europa – de obicei în jur de 2% din PIB. Ceea ce este interesant este că, dacă călătorești prin China și Taiwan și vorbești cu cineva sub 35 de ani, lor nu le pasă cu adevărat de astfel de lucruri.

În cazul Taiwanului, vulnerabilitatea strâmtorii ca punct de blocare este ceva cu adevărat important. O mare parte din importurile și exporturile Chinei trec prin această strâmtoare; este importantă și pentru țări precum Coreea de Sud și Japonia. Aproximativ un sfert din exporturile și importurile Emiratelor Arabe Unite trec, de asemenea, prin strâmtoare. Aceste puncte de blocare sunt o reamintire a faptului că istoria nu este doar despre oameni puternici, deși ar putea părea așa în acest moment – este și despre logistică brută, geografie și geologie.

Este interesant că menționezi Emiratele Arabe Unite. Mă uitam la semnele de apropiere dintre  această țară și Arabia Saudită. Au avut divergențe înainte și în timpul războiului din Iran. Ce crezi despre relațiile din Golf în acest moment?

Necesitatea este mama tuturor invențiilor. Iranul se poziționează acum ca un hegemon, crezând că a supraviețuit celor mai grele evenimente pe care le-au putut arunca Statele Unite spre el, că are capacitatea de a pune presiune asupra economiei globale. Asta înseamnă că multe alte voci, care nu sunt neapărat din tabăra Iranului, trebuie să ajungă la un fel de înțelegere.

Deodată, acele diferențe dintre Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită – Qatar, Bahrein, Oman, Kuweit – devin: „Cum găsim o soluție regională în care să fim cu toții parte din asta împreună?”

Vorbim mult despre China – investițiile sale în porturi, infrastructură, împrumuturi și așa mai departe – dar alți jucători fac lucruri similare, cum ar fi Arabia Saudită și investițiile sale în Maroc. Am putea vedea asta ca pe un fel de „lumea lui Mark Carney”, în care puterile de mijloc încearcă să găsească o modalitate de a negocia împreună într-un moment în care vedem o mulțime de prădători mari în sălbăticie.

SUA sunt văzute ca un prădător în mari părți ale Asiei. China este o gorilă mare de care oamenii se tem, dar pe lângă ea ei văd și oportunități. Rusia, la fel. Iranul se află probabil la limita acestei categorii. Aceste componente mobile înseamnă că poate exista o perioadă de consolidare, iar oamenii își pun deoparte diferențele.

Să punem toate acestea laolaltă. Imediat după războiul de 12 zile dintre SUA, Israel și Iran, ai scris: „Ultimele săptămâni ne-au arătat cum o nouă ordine mondială se străduie să se nască”. La un an distanță, cum vezi lucrurile? Există un declin al puterii SUA la care asistăm și ce le înlocuiește în cele din urmă?

Nu cred că există un declin – ai putea avea punctul de vedere opus. SUA, în ciuda haosului provocat de ceea ce s-a întâmplat, a demonstrat că este dispusă să își pună banii acolo unde îi este  gura. SUA și-au menținut greutatea în economia globală în ultimii 50 de ani. În ceea ce privește inovația, impactul său militar și cultural, este greșit să evaluezi SUA ca o putere în declin. Acestea fiind spuse, Trump a vorbit mult despre BRICS; Marco Rubio a vorbit despre cum ordinea globală ține Statele Unite pe loc.

Multe state pe care le analizez discută dacă ar putea exista burse de metale, burse de culturi; dacă statele producătoare de orez, grâu și așa mai departe ar putea fixa prețurile și ar face economiile mai bogate să plătească pentru ele la prețuri umflate.

Acestor lucruri li se adaugă unele dintre noile tehnologii – majoritatea modelelor chinezești de inteligență artificială sunt open source, în timp ce majoritatea lucrurilor din Occident se învârt în jurul banilor, al încercării de a scoate bani din ele. Acestea sunt două traiectorii foarte, foarte diferite.

Te rog să privești și mai departe în viitor, până în 2036. Ce este acum subapreciat și va fi peste tot în jurul nostru peste 10 ani?

Primul lucru este impactul sistemului El Niño, care se apropie de noi în următoarele 12 până la 18 luni. Temperaturile la suprafața apei în Pacific și Atlantic nu sunt doar anormale, ci au o amploare care depășește orice am văzut până acum. Acest lucru va avea consecințe în ceea ce privește valuri de căldură, incendii, secete, impact asupra culturilor. Aceasta va crea niveluri mult mai mari de inegalitate; țările sărace din punct de vedere energetic și alimentar vor avea dificultăți.

Despre ce crezi că vei scrie peste 10 ani?

Sper să-mi agăț stiloul în cui și să fiu pe o plajă undeva citind lucruri inteligente scrise de alții, în loc să fiu nevoit să-mi las mintea să se dea peste cap. Când vezi probleme legate de energie, alimente, noi ordini mondiale – este un lucru ciudat de spus, dar acestea îți țin mintea ocupată. Te fac să te gândești la strategia pe termen lung, la ce ai nevoie ca stat suveran pentru a te proteja și la cum merg lucrurile în viitor. Dacă unele dintre aceste întrebări vor primi răspuns, voi avea o retragere la pensie plăcută, urmărind știrile și privind la ce se întâmplă. Dar cred că mai am multe de făcut până atunci.