Cum își câștigă banii vicepreședintele SUA: JD Vance a raportat venituri de până la 7,4 milioane de dolari într-un an din cartea care l-a propulsat în politică, investiții și criptomonede
JD Vance a raportat venituri de până la 7,4 milioane de dolari în 2025, provenite din drepturile de autor ale volumului său autobiografic, investiții financiare și participația în fondul de capital de risc pe care l-a cofondat, potrivit celei mai…
JD Vance a raportat venituri de până la 7,4 milioane de dolari în 2025, provenite din drepturile de autor ale volumului său autobiografic, investiții financiare și participația în fondul de capital de risc pe care l-a cofondat, potrivit celei mai recente declarații de avere publicate de autoritățile federale și citate de Wall Street Journal.
Cea mai mare parte a veniturilor provine din bestsellerul Hillbilly Elegy, publicat în 2016 și ecranizat în 2020, care i-a adus între 1 milion și 5 milioane de dolari din drepturi de autor în cursul anului trecut. Cartea analizează sărăcia și dificultățile cu care se confruntă comunitățile muncitorești din Statele Unite.
Pe lângă veniturile din publicistică, Vance deține investiții în proprietăți imobiliare, fonduri tranzacționate la bursă (ETF-uri) și criptomonede. Declarația de avere arată că acesta deține active în bitcoin evaluate între 250.000 și 500.000 de dolari și a încasat până la 50.000 de dolari din chirii pentru o proprietate din Washington, D.C. Totodată, el a investit până la 2,6 milioane de dolari în mai multe fonduri și portofolii de investiții.
Vicepreședintele nu a raportat un salariu din partea Narya Capital Management, fondul de capital de risc pe care l-a cofondat, însă a încasat până la 1 milion de dolari dintr-un bilet la ordin emis de companie. De asemenea, și-a vândut o participație de până la 250.000 de dolari într-un fond de investiții asociat cu Steve Case.
Declarația de avere a lui Vance, care are 17 pagini, este semnificativ mai scurtă decât cea a președintelui Donald Trump, care însumează 927 de pagini. Potrivit documentelor publicate anterior, Trump a obținut în 2025 peste 1 miliard de dolari doar din tranzacții cu criptomonede.
În calitate de vicepreședinte al Statelor Unite, Vance a avut un salariu anual de 235.100 de dolari, urmând ca în acest an remunerația sa să crească la 292.300 de dolari, în urma unui ordin executiv semnat de Donald Trump.