Cum îmbrățișează corporațiile americane „Make America Great Again”
Amazon și-a anunțat planurile de a lansa un documentar „din culise” despre Melania Trump, produs chiar de noua prima doamnă a SUA, scrie Financial Times. Gigantul de tehnologie a plătit 40 de milioane de dolari pentru acordul exclusiv la doar…
Amazon și-a anunțat planurile de a lansa un documentar „din culise” despre Melania Trump, produs chiar de noua prima doamnă a SUA, scrie Financial Times. Gigantul de tehnologie a plătit 40 de milioane de dolari pentru acordul exclusiv la doar câteva săptămâni după ce a donat 1 milion de dolari comitetului de inaugurare al soțului Melaniei, Donald Trump, om de afaceri devenit politician, și s-a angajat să transmită în direct ceremonia prin serviciul său Prime.
Înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a anulat planurile ca The Washington Post, ziar important în SUA și pe care îl deține, să-l sprijine pe rivalul democrat al lui Trump. La scurt timp după alegeri, Bezos a vorbit favorabil despre „energia lui Trump din jurul relaxării reglementărilor” și a făcut un pelerinaj personal la Mar-a-Lago, unde a luat cina cu viitorul președinte la emblematica moșie a acestuia. Graba de a intra în relații bune cu familia Trump se vede și la alți directori de corporații din toată America, în timp ce miliardarii din sectorul tehnologiei, finanțiști și liderii unora dintre cei mai cunoscuți producători de bunuri de larg consum din SUA se grăbesc să se adapteze la un mediu politic mai conservator în urma victoriei electorale a lui Trump și cuceririi republicane a ambelor camere ale Congresului.
Într-o imagine în oglindă a goanei corporative din 2020 de a sprijini cauzele justiției sociale după uciderea lui George Floyd de către un polițist, companiile de astăzi regândesc modul în care interacționează cu clienții, angajații și societatea în general. Unele dintre manevre, cum ar fi parada directorilor executivi care îl vizitează pe Trump în Florida, donațiile și efortul de a face afaceri cu oamenii din cercul său apropiat, par menite să atragă favoarea unui bărbat faimos pentru că atacă companiile și executivii care nu îi plac.
Alegerile au accelerat, de asemenea, o schimbare mai largă înapoi la poziții sociale și politice mai conservatoare și o îmbrățișare a capitalismului neîngrădit. Companiile renunță la departamentele de diversitate, echitate și incluziune, reduc sprijinul pentru organizațiile de caritate pentru diversitatea rasială și abandonează grupurile care luptă contra schimbărilor climatice. De asemenea, elimină orice ar putea fi perceput ca „woke” din declarațiile publice, documentele corporative și reclame.
Alegerile i-au încurajat pe unii dintre directorii de top să se pronunțe în favoarea politicilor conservatoare, de la reduceri de taxe la rolurile tradiționale de genurilor. „Există presiuni conservatoare în acest climat politic, iar oamenii anticipează o schimbare în administrație și își aliniază strategiile la aceste schimbări de politică așteptate”, a declarat Trier Bryant, fost director pentru DEI (diversitate, echitate și incluziune) la Goldman Sachs. Recent, la colosul de social media Meta au fost observate toate schimbările simultan. Compania a renunțat la politicile de moderare a conținutului, a adus-o în consiliul său pe Dana White, prietenă de multă vreme a lui Trump și directorul executiv al Ultimate Fighting Championship, și-a mutat directorul pentru diversitate într-un nou post și a renunțat la obiectivele de a stimula diversitatea rasială și de gen în rândul managerilor și furnizorilor săi. Ulterior, fondatorul Mark Zuckerberg, la un podcast găzduit de Joe Rogan, care l-a susținut pe Trump în alegeri, a deplâns înmulțirea companiilor „castrate cultural”. „Cred că a avea o cultură care sărbătorește puțin mai mult agresiunea are propriile merite, care sunt cu adevărat pozitive”, a spus Zuckerberg.
Graba de a intra în relații bune cu familia Trump se vede și la alți directori de corporații din toată America, în timp ce miliardarii din sectorul tehnologiei, finanțiști și liderii unora dintre cei mai cunoscuți producători de bunuri de larg consum din SUA se grăbesc să se adapteze la un mediu politic mai conservator în urma victoriei electorale a lui Trump.
Politicienii liberali și investitorii activiști sunt consternați. „Cedarea corporativă în fața lui Trump este profund îngrijorătoare”, a spus Brad Lander, oficial însărcinat cu verificarea finanțelor publice ale orașului New York și un avocat pentru investițiile sustenabile. „Am văzut prea multe exemple de-a lungul istoriei. În acest fel, de-a lungul timpului, democrația și drepturile fundamentale sunt slăbite.” Dar companiile, directorii și analiștii susțin că motivele care conduc schimbări sunt complexe și reflectă mult mai multe decât dorința de a fi pe plac președintelui. Starea de spirit în rândul clienților companiilor s-a schimbat, susțin executivii, iar hotărârile instanțelor și anchetele administrative statale și federale, în special hotărârea de anul trecut a Curții Supreme din SUA care interzice acțiunile afirmative (în favoarea grupurilor marginalizate, discriminare pozitivă) în colegii, au subminat temelia programelor privind diversitatea și clima. Pentru mulți, noua administrație oferă o oportunitate binevenită de a anula unele dintre regulile mai stricte adoptate în timpul administrației președintelui Joe Biden și de a înclina politica fiscală și de reglementare în favoarea lor. David Solomon, directorul executiv al Goldman Sachs, a lăudat recent viitoarea administrație Trump pentru „rularea unui program de creștere economică”. „Sunt destul de optimist că această administrație va avea o agendă foarte, foarte pro-creștere”, a spus Solomon la un eveniment Reuters. Liderii din tehnologie au făcut unele dintre cele mai importante gesturi față de Trump și valorile conservatoare într-un efort preventiv de a-l îmbuna pe președinte. Tim Cook de la Apple, Sundar Pichai de la Google și Sam Altman de la OpenAI s-au alăturat cu toții lui Zuckerberg de la Meta și lui Bezos de la Amazon în a promite 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al lui Trump, iar Pichai a zburat și el la Mar-a-Lago. Trump sunținute anterior că motorul de căutare al Google a fost „aranjat” să ascundă acoperirea pozitivă despre el.
„Este un manifest al lipsei de încredere și de coloană vertebrală la executivii din domeniul tehnologiei”, apreciază Jeffrey Sonnenfeld, decan pentru studii de leadership la Yale School of Management. El a descris contribuțiile liderilor marilor afaceri la inaugurarea lui Trump drept „plata zeciuielii” către președintele ales. În sectorul financiar, cea mai vizibilă schimbare de la alegerea lui Trump a fost în jurul problemelor climatice. Toate băncile importante de pe Wall Street și câțiva dintre marii manageri de bani au părăsit grupurile industriale care încearcă să-și folosească puterea financiară pentru a reduce emisiile de carbon. BlackRock, ținta anchetelor și proceselor de stat conservatoare pentru sprijinul dat anterior investițiilor sustenabile, a citat în mod explicit probleme legale și de reglementare pentru părăsirea inițiativei Net Zero Asset Managers. Chiar și felul în care oamenii de pe Wall Street vorbesc și interacționează se schimbă. Bancherii și finanțatorii spun că victoria lui Trump i-a încurajat pe cei dezamăgiți de „doctrina woke” și care simțeau că trebuie să se autocenzureze sau să-și schimbe limbajul pentru a evita ofensarea colegilor mai tineri, a femeilor, minorităților sau persoanelor cu dizabilități. „Mă simt eliberat”, a spus un bancher de top. „Putem spune retard și păsărică fără teama de a fi reduși la tăcere… Este un nou răsărit.” Unii oameni de pe Wall Street simt, de asemenea, dispariția nodului din gât când se angajează să câștige bani în mod deschis, fără a indica vreun obiectiv social mai amplu. „Majoritatea dintre noi nu mai trebuie să pupăm funduri pentru că, la fel ca Trump, iubim America și capitalismul”, a spus alt bancher. Între timp, grupurile care tratează direct cu consumatorii au devenit din ce în ce mai atente să evite să pară „woke”, riscul fiind să declanșeze genul de boicoturi cu care se confruntă Target și Bud Light după campanii de marketing care celebrau persoanele gay și transgender. Această reacțiune a început cu mult înainte de alegeri. Dar trecerea spre dreapta a fost atât de rapidă încât unele grupuri au fost prinse pe picior greșit. După recentul atac terorist din New Orleans, directorul executiv al grupului de asigurări Allstate, Tom Wilson, a atras o furtună de critici pentru că a spus „trebuie să fim mai puternici împreună, depășind dependența de diviziune și negativitate”. Activiștii conservatori l-au acuzat pe Wilson, a cărui companie sponsoriza un meci de fotbal american de mare profil în oraș, că minimalizează crima în timp ce promovează cauze progresiste. Allstate a încercat să explice că declarația „reflectă un angajament mai larg de a promova încrederea și pozitivitatea în comunitățile din întreaga națiune”.
În sectorul financiar, cea mai vizibilă schimbare de la alegerea lui Trump a fost în jurul problemelor climatice. Toate băncile importante de pe Wall Street și câțiva dintre marii manageri de bani au părăsit grupurile industriale care încearcă să-și folosească puterea financiară pentru a reduce emisiile de carbon.
Cealaltă schimbare corporativă majoră a vizat eforturile DEI (diversitate, echitate, incluziune), în special de când Curtea Supremă a hotărât în iunie 2023 împotriva folosirii rasei drept criteriu la admiterea la colegiu. Companii precum Harley-Davidson, Ford și Molson Coors au început să-și reducă eforturile de creștere a diversității în rândul personalului în lunile de după decizie, iar picăturile au devenit un potop după victoria lui Trump în alegerile pentru președinte. Walmart a încetat să mai ia în considerare rasa și genul în acordarea contractelor cu furnizorii, a încetat programele de echitate rasială pentru personal și nu va reînnoi finanțarea pentru Centrul pentru Echitate Rasială, pe care l-a înființat printr-un angajament de 100 de milioane de dolari după protestele pentru Floyd. McDonald’s a coborât țintele procentuale pentru femei și managerii nonalbi, a încetat să le ceară furnizorilor să semneze angajamente DEI și a spus că acum se va referi la echipa sa de diversitate ca la o echipă de incluziune globală. Ambele companii au semnalat probleme juridice, dar și circumstanțe în schimbare. McDonald’s a citat „un peisaj în transformare”, dar a spus că se dedică incluziunii. Walmart a explicat că schimbarea de abordare a arătat că „suntem dispuși să ne schimbăm alături de asociații și clienții noștri care reprezintă toată America. Suntem într-o aventură și știm că nu suntem perfecți, dar fiecare decizie vine dintr-o dorință de a promova un sentiment de apartenență”. Consultanții și alți consilieri corporatiști au spus că peisajul în schimbare a oferit companiilor și o modalitate de a regândi sau de a renunța la obiectivele de mediu și de diversitate pe care oricum nu le-au îndeplinit.
„Nu vor să fie surprinși promițând și nerealizând”, a spus Richard Edelman, care consiliază liderii corporatiști în calitate de director executiv al Edelman, un grup de relații publice. „Companiile sunt încă dedicate diversității și incluziunii, pur și simplu nu vor să garanteze rezultate.” Nu este clar dacă întorsătura conservatoare va dura mai mult decât pozițiile progresive prezentate de companii în 2020. Bryant, fostul director DEI, care este acum directorul executiv al companiei de consultanță Pathfinder, a spus că multe dintre inversările de politică par să vizeze mai degrabă atenuarea controlului politic decât schimbările de fond în politicile corporative. „Maya Angelou a spus: «Când oamenii vă arată cine sunt, credeți-i.» Când companiile vă arată cine sunt, credeți-le și pe ele”, a mai afirmat Bryant.
Traducere și adaptare: Bogdan Cojocaru