Home Actualitate Cum au transformat două tinere din Român...
Actualitate

Cum au transformat două tinere din România un proiect pregătit pentru licență într-un business veritabil

Două tinere absolvente ale Facultății de Arte Decorative și Design, din cadrul UNARTE, au transformat colecția vestimentară pregătită pentru licență într-un business veritabil. Oana Stroe, 27 de ani, și Thais Coman, 26 de ani, au înființat firma Thaïs & Ströe acum doi ani, iar în 2018 țintesc vânzări de 35.000 de euro.

Cum au transformat două tinere din România un proiect pregătit pentru licență într-un business veritabil
Cum au transformat două tinere din România un proiect pregătit pentru licență într-un business veritabil · Foto: Business Magazin

Ambele tinere au fost pasionate de designul vestimentar încă din copilărie, iar când s-au întâlnit la facultate au pornit un parteneriat care s-a transformat în atelierul de creație Thaïs & Ströe. „După absolvire și lansarea colecției de licență ca expresie artistică, ne-am pus pe studiat piața și am realizat planul de afaceri.

La finalul anului 2015 am înființat societatea, după care am început să lucrăm la magazinul online și la colecții”, spune Oana Stroe. Magazinul a fost lansat în 2016, dar primul produs a fost vândut imediat după înființarea societății. „Expuneam la un târg în centrul Bucureștiului și era prima ieșire în lume la un eveniment cu vânzare. Era o bluză cu imprimeu digital realizat de noi. Satisfacția a fost nemăsurată.”

Cele două lucrează cot la cot la designul produselor, iar gestiunea celorlalte activități, precum relațiile cu colaboratorii, acțiuni de promovare, finanțele, și-o împart egal. „Funcționăm perfect împreună și de nenumărate ori gândim același lucru, situație în care corectitudinea deciziei este incontestabilă”, mărturisește Stroe.

Atelierul de modă realizează produse vestimentare pentru femei și pentru bărbați, cu un design minimalist, iar prețurile sunt aferente produselor din gama premium, depășind 50 de euro pe bucată. Acestea se vând în România, dar și în străinătate, în țări precum Cehia, Slovacia sau Marea Britanie, susține tânăra antreprenoare. În acest moment, produsele se vând doar online, iar „colecția de iarnă va fi prezentă și într-un magazin din Londra; momentan suntem în discuții cu anumite magazine fizice din țară”.

Atelierul celor două tinere se află în București și au și un angajat. Până acum au investit în afacere 11.000 de euro, iar pentru anul în curs ținta de vânzări este de 35.000 de euro, afirmă Oana Stroe. „Afacerea este încă în faza de recuperare a investiției. Estimez că 2018 va fi un an nou cheie pentru noi, deoarece anul trecut în decembrie am făcut o investiție considerabilă pentru noi prin achiziția de utilaje noi, care a început să dea roade la numai trei luni de la achiziție.”

Cum se transformă o idee într-un produs finit? Oana Stroe își aduce aminte cum a decurs procesul pentru colecția Phobia. „Am pornit de la o idee și un mesaj pe care vrem să îl transmitem publicului. Am dezvoltat această idee care s-a concretizat în inspirația noastră, și anume: cum să-ți depășești fricile.

După stabilirea ideii și a mesajului, am început să dezvoltăm totul în cuvinte și în imagini. A urmat apoi un studiu în privința țesăturilor și identificarea celor potrivite la furnizorii existenți, dar și căutarea de furnizori noi”, mărturisește creatoarea de modă. În următoarea etapă, povestește ea, se creează un prototip, iar dacă acesta este în regulă, următorul pas este realizarea produsului finit; „dacă necesită schimbări se reia procesul din faza de tipar”.

Fondatoarele firmei au studiat designul timp de un semestru în Bologna, ceea ce le-a ajutat foarte mult, „întrucât acolo am cunoscut și am învățat de la profesioniști în industria modei, de la profesioniști în organizarea de show-uri de modă și de la profesioniști în branding și marketing”.
Pentru anul acesta cele două creatoare de modă au planificate călătorii în străinătate, „pentru a intra în contact cu noi piețe și pentru a promova brandul. Ideal ar fi să intrăm pe piețele din țările nordice și, de ce nu, peste ocean”. În 2019 vor să angajeze mai multe persoane, deoarece „dorim să păstrăm producția inhouse și să nu o externalizăm”.

Oana Stroe este de părere că pasiunea pentru modă nu e îndeajuns pentru a porni o afacere în acest domeniu, ci consideră că ai nevoie de o determinare și dorință de reușită mare. „Ca să pui bazele unui business nu este de ajuns doar pasiunea pentru domeniul respectiv, fiindcă pasiunea pentru modă se putea concretiza într-un job ca fashion designer, editor, buyer în această industrie. Este nevoie de curaj la granița nebuniei pentru a fi antreprenor.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună