Cum au încercat oamenii să aducă o gură de aer proaspăt în propriile locuințe pe perioada pandemiei
Locuințele, mai ocupate ca niciodată după mutarea activităților aproape în totalitate acasă, au trecut și acestea prin schimbări radicale anul trecut. Cum au încercat oamenii să aducă o gură de aer proaspăt în propriile locuințe și ce s-a schimbat în…
Locuințele, mai ocupate ca niciodată după mutarea activităților aproape în totalitate acasă, au trecut și acestea prin schimbări radicale anul trecut. Cum au încercat oamenii să aducă o gură de aer proaspăt în propriile locuințe și ce s-a schimbat în materie de design interior a povestit Sergiu Călifar, designer de interior și fondatorul Pure-Mess Design.
Se pune un accent mai mare pe plantele de interior, deoarece oamenii lucrează mai mult de acasă și în general petrec mai mult timp în acest spațiu, dar și pe zone de birou mai atent organizate și plasate. Amenajările au prins un caracter mai îndrăzneț, o nouă dinamică. Spun acest lucru, deoarece oamenii își doresc amenajări care să nu fie monotone și cu care să se identifice în funcție de comfortul fiecărui spațiu”, descrie designerul de interior Sergiu Călifar tendințele de amenajare născute în pandemie. Iar în ceea ce privește bugetele alocate amenajărilor de interior, acesta adaugă că au crescut, deoarece oamenii pun mai mult accent pe calitate și doresc ca bunurile și produsele pe care le achiziționează să dureze mai mult.
„Bugetele au crescut, se pune accentul pe calitate, chiar dacă uneori acest lucru presupune un stil de viață mai minimalist și atrage după sine renunțarea la anumite obiecte, în special în mobilarea masivă a caselor.” Practic, după un an în care locuința a fost poate cel mai sigur loc și a reprezentat spațiul în care am petrecut „o viață” într-un an, majoritatea oamenilor au simțit nevoia de spațiu și au preferat să înlocuiască mobila masivă cu plante sau cu elemente minimaliste și adaptate în funcție de proiect. „Anul trecut, cel mai mult s-a căutat versatilitatea designului customizat. Au fost la căutare branduri italienești pentru canapele, paturi și scaune. A fost o cerință mare pentru lastre sau formate mai mari ale plăcilor de ceramică, deoarece pe lângă aspectul spectaculos, acestea oferă și o întreținere bună. S-a căutat mix&matchul stilurilor, adică amenajările moderne cu inserții clasice sau retro, dar și piesele de mic mobilier sau corpuri de iluminat de dimensiuni mai mari”. În plus, având în vedere trecerea la interacțiunea și comunicarea în mediul online, care se preconizează că va rămâne în trend și după această pandemie, oamenii au apelat mai mult la designeri de interior anul trecut, pentru a-și amenaja zonele dedicate videoconferințelor.
„La începutul pandemiei mulți intrau în videoconferință de oriunde, chiar și de pe telefon, având cadre întunecate, din unghiuri necorespunzătoare, chiar din dormitoare sau bucătărie, în care poate se vedea toată casa și elemente pe care nu le-am fi dorit expuse. Pe parcurs, s-a înțeles cât de important este să acordăm atenție acestui spațiu și mulți au apelat la designeri de interior pentru consultanță sau chiar pentru implementarea planului propus. Mai mult, mulți dintre cei care achiziționează apartamente și case noi, au inclus în planul de amenajare și astfel de corner special pentru conferințe video”, a mai spus Sergiu Călifar. El consideră că anul acesta, proiectele de amenajări interioare vor fi din ce în ce mai curajoase, dar și mai atent detaliate, având în vedere că oamenii deja încearcă să se documenteze mai mult și „pun preț pe ce își doresc cu adevărat”. Designerul și antreprenorul Sergiu Călifar, absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, a pus pe picioare compania de design interior Pure-Mess Design în 2014, după ce a avut parte de câteva schimburi de experiență petrecute în America și în alte câteva țări din Europa. Întrebat ce l-a atras la acest domeniu și ce l-a convins să își dezvolte o carieră în acest sector, Sergiu Călifar a spus că cel mai mult l-a atras „flexibilitatea creativă”. „Faptul că poți vedea rezultatul muncii relativ rapid, poți finaliza câteva proiecte în decursului unui an. Am luat această decizie cu puțin înainte să termin facultatea, mă aflam într-un schimb de experiență în SUA, unde am avut ocazia să lucrez la amenajarea unui restaurant de la zero. Acela a fost momentul în care mi s-a deschis apetitul către amenajări interioare ca parte de business.”
În tot acest timp, compania a luat parte la proiecte de amenajări interioare pentru mai multe companii active în diverse sectoare economice. Printre acestea se numără diverse proiecte imobiliare, din sectorul HoReCa, medicină dentară sau cabinete și birouri – precum NAR Apartment, The Park House sau Hotel Mandachi, restaurantul Spartan (Sibiu), Dental Clinic, Bio Transylvania Spa sau Restaurant Hercule. „Printre cele mai spectaculoase proiecte la care am luat parte anul trecut se numără Casa din Sibiu, o amenajare a unei locuințe individuale cu grădină interioară, proiectarea (arhitectură Ă design) a unei case individuale în Timișoara și proiectare unei clinici dentare ce include și zona de beauty (salon beauty, cabinete dermato etc). Pentru ultimul proiect încă lucrăm la implementare.” În prezent, Pure-Mess Design înregistreză clienți atât din zona de B2B (business to business), cât și din cea de B2C (business to cosnumer), însă, anul trecut, fiind un an mai special, compania a atras mai mulți clienți persoane fizice.

„Anul trecut au predonaminat ca număr persoanele fizice, iar cererea continuă să crească și în acest început de an. Proiectele corporate ce ne aduceau rulajul au scăzut pentru că o mare parte sunt din zona horeca (restaurante), dar nu au fost complet blocate. Suntem deja în discuții pentru noi proiecte cu diferite companii, anul acesta am început să lucrăm la două restaurante noi, două clinici și un hotel”, a adăugat Sergiu Călifar. Însă cererea crescută din segmentul de B2C nu a reușit să compenseze rulajul pe care l-ar fi adus zona de B2B, astfel că per total, la finalul anului 2020 Pure-Mess Design a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 448.876 de lei, în scădere cu circa 19% comparativ cu anul 2019, când compania înregistra afaceri de aproximativ 555.100 de lei. De asemenea, pentru anul în curs, antreprenorul și fondatorul studioului de creație Pure-Mess Design are ca obiectiv să atingă „o cifră de afaceri mai mare ca cea de anul trecut”, însă nu a oferit mai multe detalii. „Pandemia a venit într-un moment neașteptat, deși un eveniment de o asemenea anvergură disruptiva nu și-ar putea găsi momentul potrivit nicicând. Din fericire, activitatea proiectelor de design interior a continuat, chiar dacă am fost nevoiți să ne desfășurăm partea de creație acasă, iar, după luna mai, ne-am întors din nou la sediul nostru obișnuit. Planurile pe termen scurt putem spune că au fost reconsiderate, concentrându-ne pe terminarea proiectelor existente înainte de a prelua o mini avalanșă de alte poiecte noi”, a explicat fondatorul Pure-Mess Design. În prezent, în cadrul studioului de design interior lucrează o echipă de cinci persoane, din care patru sunt designeri. Anul acesta, fondatorul companiei a mai angajat o persoană.
„Am ajuns să am încă cinci colegi în birou. Da, am făcut o nouă angajare la începutul acestui an, o colegă nouă ce a fost în practică trei luni și pe care am hotărât să o păstrăm în echipă.” În ceea ce privește calitatea forței de muncă dedicată acestui sector de activitate, Sergiu Călifar spune că aceasta necesită muncă și pregătire. „Depinde ce înseamnă pregătiți, au o viziune bună, iar personal, cel mai mult îmi place că fiecare designer are un stil diferit, dar pe care îl pot adapta. Din păcate școală nu învață lucruri funcționale, ci doar utopice, de aceea experiență cu care vin nu se aplică la partea practică. Pentru asta există „școala Pure-Mess” și spun acest lucru pentru că noi facem doar amenajări customizate de la zero, proiecte unice.” Pe lângă lipsa forței de muncă calificate, o altă provocare regăsită în acest sector este reprezentată de lipsa interacțiunii fizice, generată de pandemie. „Este destul de greu să lucrăm online, pentru că activitatea noastră presupune și implementarea proiectelor, ceea ce implică prezența noastră fizică la locație pentru a pune în scenă conceptele gândite. Anul trecut, interacțiunea pot spune că a existat pe tot parcursul anului, nu am avut nici o săptămână în care să nu lucrăm. La început a fost mai dificil. Astfel am redus întâlnirile cu clienții și vizitele în showroom-urile specializate, ne-am descurcat prin trimiterea fotografiilor sau prin video call-uri. În schimb, pentru șantiere, a fost o mică provocare. Am organizat fiecare echipă astfel încât să nu se intersecteze cu o altă echipă”, a povestit antreprenorul. Planurile acestuia pe termen scurt vizează finalizarea proiectelor care au fost blocate sau au necesitat schimbări, în urma măsurilor implementate în vederea limitării răspândirii noului coronavirus, iar pe termen mediu vizează creșterea businessului. „Ne dorim să ne nișăm pe proiectele custom, atât din sectorul HoReCa, cât și din zona de rezidențial, astfel încât să avem din ce în ce mai multe proiecte pe segmentul mediu/high, cu amenajări complexe și provocări pe măsură.”’’
Cum îți amenajezi spațiul pentru videoconferințe

Pandemia și distanțarea socială au mutat întâlnirile și ședințele clasice în mediul online, dar și angajații în propriile case, cei din urmă fiind „obligați” să amenajeze în interiorul locuinței un spațiu care să le permită interacțiunea online cu colegii și nu numai. Sergiu Călifar atrage atenția însă că amenajarea acestui spațiu nu înseamnă doar achiziția de echipamente care să ofere utilizatorilor cele mai bune experiențe online ci este important și decorul spațiului dedicat acestei activități. „Pentru designul spațiilor pentru videoconferințe cred că e important să gândim un design tip scenografie astfel încât să existe în spate un fundal care să completeze stilul personal sau care să spună povestea domeniului profesional în care activezi. Pe lângă detalii ce țin de lumină sau amplasare, este important să știm ce includem în spațiul ce se va vedea tot timpul pe ecran în jurul nostru și care ne va avantaja”, a adăugat fondatorul Pure-Mess Design.